Laureaţii Nobelului pentru Economie pe 2020
12 octombrie 2020Academia suedeză şi-a motivat decizia, precizând că Milgrom, în vârstă de 72 de ani și Wilson, în vârstă de 83 de ani, au „îmbunătățit” teoria licitației și au dezvoltat „noi formate” pentru licitații. Anunţul a fost însoţit, simbolic, de o lovitură de ciocan de licitație, subliniindu-se astfel importanța licitațiilor pentru viața economică - de la bursa de energie electrică la certificatele de emisii.
Noile formate ale licitaţiei reprezintă "un exemplu minunat" al modului în care cercetările de bază pot ulterior genera invenţii de care va beneficia societatea. Laureaţii din acest an, Paul Milgrom şi Robert Wilson au studiat cum funcţionează licitaţiile. De asemenea, ei au folosit cunoştinţele dobândite pentru a schiţa noi formate ale licitaţiei pentru bunuri şi servicii care sunt dificil de vândut în mod tradiţional, cum ar fi frecvenţele radio.
De descoperirile lor au beneficiat vânzătorii, cumpărătorii şi plătitorii de taxe din întreaga lume, a transmis Comitetul Nobel. ”Licitațiile sunt peste tot și ne afectează viața de zi cu zi”. Milgrom și Wilson, care efectuează cercetări la Universitatea Stanford din SUA, fuseseră deja considerați favoriți pentru Premiul Nobel pentru Economie din acest an.
”Armă de reglementare”
”Cei doi cercetători au primit în mod meritat Premiul Nobel pentru Economie”, a declarat Achim Wambach, președintele Centrului pentru Cercetări Economice Europene (ZEW), în dialog la DW, după anunțarea deciziei juriului. Wambach era ferm convins de la bun început că prestigiosul premiu va fi acordat celor doi economiști americani.
Cei doi economiști au avut o influență decisivă asupra teoriei licitațiilor și a aplicării lor. Au contribuit la proiectarea primei licitații pentru spectru de frecvențe din SUA, care a fost realizată de Autoritatea de Reglementare în Telecomunicații din SUA în 1993. ”Procedând astfel, au stabilit standarde pentru licitarea frecvențelor de telecomunicații care sunt utilizate la nivel mondial și sunt în continuă dezvoltare”, a spus Wambach pentru DW.
În Germania, procedurile de licitație la care au contribuit cei doi cercetători americani au fost o practică obișnuită cel târziu de la licitația licențelor de comunicații mobile UMTS din 2000, potrivit lui Wambach. Factorii de decizie de la Agenția Federală pentru Rețele văd ofertele desfășurate în acest mod ca pe o ”armă de reglementare generală”, a subliniat șeful ZEW.
Premiului Nobel pentru Economie a fost ultimul pe listă, distincțiile în categoriile Medicină, Chimie, Fizică, Literatură, precum și Nobelul pentru Pace fiind anunțate săptămâna trecută. De această dată, toate premiile sunt dotate cu zece milioane de coroane suedeze (aproximativ 960.000 de euro), ceea ce reprezintă un milion de coroane mai mult decât în 2019.
Anul trecut, economiștii Esther Duflo, Abhijit Banerjee și Michael Kremer au fost onorați pentru serviciile lor în lupta împotriva sărăciei globale. Duflo este a doua femeie ce s-a aflat printre câștigătoare la categoria Economie.
Premiul Nobel pentru Economie este singurul dintre premii care nu se regăsește în testamentul lui Alfred Nobel, inventatorul dinamitei și donatorul prestigioaselor distincţii. Premiul este donat de Banca Centrală suedeză de la sfârșitul anilor 60 și, strict vorbind, nu este considerat un Premiu Nobel clasic. Cu toate acestea, el este înmânat laureaţilor, împreună cu celelalte premii, la aniversarea morții lui Nobel, pe 10 decembrie.
De data aceasta, ceremoniile de decernare ale Premilor Nobel, de la Stockholm și Oslo, au loc într-un cadru diferit și mult mai restrâns din cauza pandemiei. La Stockholm, unde se acordă toate premiile, cu excepția celui pentru Pace, în locul ceremoniei obişnuite este planificată de această dată o festivitate la care câștigătorii vor participa prin intermediul unei transmisiuni video.
vd/maw (dpa,afp)