Prețurile de consum rămân mari în supermarket
25 mai 2023În comparație internațională, germanii cheltuiesc mai puțini bani pe alimente. Acest lucru nu s-a schimbat fundamental nici după creșterile de prețuri și tulburările economice produse de invazia Rusiei în Ucraina.
Fenomenul este resimțit mai cu seamă de oamenii nevoiți să cheltuiască o parte relativ mare din venitul lor la casieria supermarketului. Însă chiar și cei care nu își numără fiecare cent au constatat cu profundă insatisfacție faptul că pachetu de 400 de grame de unt irlandez a costat chiar și 4,99 euro timp de câteva luni.
De câteva săptămâni încoace, același produs costă doar 4,29 euro. Untul german - marca proprie a discounter-ului - costă uneori doar 1,59 euro pachetul de 250 de grame. O evoluție similară se înregistrează și în cazul brânzeturilor și pastelor.
Este nevoie de răbdare și încredere
Institutul German pentru Cercetare Economică (DIW) vede chiar o tendință de retragere a inflației în Germania: "Am atins probabil vârful inflației, care a intrat acum într-un proces invers", a declarat încrezătoare Kerstin Bernoth de la DIW.
Totuși nu este de așteptat ca prețurile să scadă peste tot, a adăugat ea: "Ceea ce spun este că prețurile nu vor mai continua să crească. Însă trebuie să ne obișnuim cu prețurile actuale". Oamenii, a mai precizat experta, trebuie ”să aibă și încredere că prețurile se vor stabili din nou la un nivel mai scăzut”.
"Prețurile au tendința de a continua să crească"
Kai Hudetz, directorul general al Institutului de Cercetări Comerciale din Köln (IFH), este mai puțin euforic. El trece în revistă motivele creșterii prețurilor – care sunt și rămân valabile: "Creșterea vertiginoasă a costurilor cu energia, logistica și materiile prime au declanșat o reacție în lanț", a explicat specialistul pentru DW. "Astfel, toate companiile de pe lanțul valoric au fost și încă sunt nevoite să înfrunte creșterea costurilor. Multe costuri suplimentare au fost deja transferate consumatorilor, astfel încât ratele inflației sunt în prezent mai mici și lasă loc cel puțin unor reduceri punctuale de prețuri”.
Concluzia lui este că încă nu poate fi trâmbițat "sfârșitul inflației", câtă vreme "prețurile continuă să crească la mai multe categorii de produse". Unii producători au anunțat creșteri de prețuri pe care comercianții cu amănuntul – date fiind marjele de profit scăzute - trebuie să le redirecționeze clienților. De asemenea, bonusurile salariale relativ ridicate alimentează creșterea prețurilor, mai spune el.
Puterea lanțurilor de magazine tip discount
Una dintre explicațiile nivelului mai scăzut al prețurilor la alimente în Germania – în comparație cu alte țări – rezidă în puterea de piață a magazinelor de tip discount. În Republica Federală, cele mai mari cote de piață se împart între numai patru companii - Rewe, Edeka, Aldi și Lidl – care se află într-o acerbă concurență. Cei patru mari comercianți își folosesc puterea cvasi-monopolistică pentru a forța furnizorii să ofere prețuri din ce în ce mai mici.
În cursul anului trecut, discounterii germani au reușit chiar să își extindă cotele de piață, spune șeful Lidl Germania, Christian Härtnagel. Prețurile în creștere au determinat clienții să se îndrepte spre magazinele tip discount, care practică prețuri relativ ieftine. Astfel, cifra de afaceri a crescut.
Negocierile actuale privind prețurile de achiziție sunt intense, spune Härtnagel. ”Cunoaștem evoluția piețelor de mărfuri. Știm cu aproximație cât de mult costă personalul și energia pentru fiecare produs în parte. De aceea facem totul pentru a avea succes în negocieri, astfel încât să putem oferi clienților noștri cel mai bun preț posibil”, a explicat managerul citat de DPA.
Pe de altă parte, magazinele alimentare precum Edeka și Rewe scot de pe rafturi produsele anumitor companii alimentare, cărora le transmit că nu acceptă majorările ”nejustificate” de prețuri.
O schimbare peste noapte nu este posibilă
Lidl nu neagă că producătorii au creșteri de costuri cu energia sau materiile prime, a mai explicat șeful companiei. "Bineînțeles, unele dintre cererile de creșteri de prețuri sunt rezonabile. Însă noi negociem insistent pentru ca majorările de preț să rămână în limite suportabile. Iar când scumpirile nu sunt rezonabile, din punctul nostru de vedere, ne apucăm să negociem cu o și mai mare insistență”, anunță Härtnagel.
El spune că Lidl vrea să reacționeze cu rapiditate la relaxările instalate pe piețele de mărfuri (vezi reducerile de preț la unt, paste făinoase sau brânză). Totuși, șeful Lidl Germania temperează speranțele într-o scădere rapidă și cuprinzătoare a prețurilor.
Prețurile mici au apus
Potrivit estimărilor, revenirea la nivelul obișnuit al prețurilor scăzute pentru alimente va cere mult timp. Puterea de piață a celor patru mari discounteri va continua să împingă prețurile de achiziție cât mai jos posibil, spre marea nemulțumire a producătorilor. Însă nici Aldi, nici Lidl, nici restul actorilor principali de pe piață nu pot scăpa de costurile crescute cu personalul, energia și distribuția. Producătorii nu fac excepție.
Kai Hudetz de la Institutul pentru Cercetare Economică anticipează că nivelul prețurilor va rămâne ridicat pentru o bună perioadă de timp. "Concurența puternică asigurată de o densitate mare de supermarketuri și a discounteri va face ca, în viitor, să cheltuim poate mai puțin pentru alimente, dar asta nu înseamnă că prețurile alimentelor vor reveni la nivelurile de dinaintea crizei. Prin urmare, trebuie să ne obișnuim cu prețuri mai mari la alimente, cel puțin pe termen scurt și mediu”, conchide economistul.