PSD amînă depunerea moţiunii de cenzură
10 septembrie 2007Preşedintele PSD Mircea Geoană nu a spus cînd va fi depusă moţiunea de cenzură. Singurul termen precis oferit de preşedintele social-democraţilor a fost acela de marţi, săptămîna viitoare, cînd textul moţiunii, care ar trebui să fie gata pînă atunci, va fi supus din dezbaterii Consiliului executiv naţional. Se poate deduce că orice altă amînare este posibilă.
Dar de ce ar fi nevoie de atît de mult timp pentru depunerea unei moţiuni?
Astăzi Mircea Geaonă a oferit un indiciu. El a arătat că imediat după întrunirea partidului se va întîlni cu UDMR-ul cu care va discuta despre forma moţiunii. Mircea Geoană nu a ascuns de altfel ca va discuta şi cu celelalte partide în încercarea de a obţine o majoritatea în favoarea moţiunii.
Dar ţinînd seama de declaraţiile de pînă acum ale partidelor nimic nu mai este clar. Dacă săptămîna trecută PSD părea să fi ieşit din starea de ezitare, astăzi nu mai e la fel de limpede ca va depune cu adevărat motiunea.
În orice caz se pare că Mircea Geoană caută pe mai departe să obţină acordul PNL şi al UDMR pentru a forma un guvern comun. Unul care să asume de pildă şi mărirea pensiilor începînd de la 1 noiembrie. Vorbind despre reacţiile partidelor, el a criticat spontan, fără o pregătire prealabilă numai PD-ul şi PLD-ul, dar a evitat să facă acest lucru şi cu privire la PNL sau UDMR. De asemenea Mircea Geoană a arătat că moţiunea va avea ca scop înlăturarea unui guvern care, după opinia sa, ar continua să aplice programul de guvernare al Alianţei DA. El a lăsat aşadar să se înţeleagă că moţiunea va critica cu predilecţie guvernul PNL-PD de după 2004 şi mai puţin guvernul actual.
Ezitările PSD sînt totuşi de înţeles. Dacă va căuta să-i mulţumească pe liberali şi să-i atace pe democraţi, s-ar putea ca aceştia, în ciuda declaraţiior apăsate de pînă acum, să nu mai voteze moţiunea. După cum dacă va da satisfacţie PD-ului şi va ataca exclusiv guvernul Tăriceanu II, este puţin probabil ca liberalii să mai admită vreo colaboare ulterioară.
În aceste complicate împrejurări cea mai bună soluţie a fost o amînare.