Putin în vizor

Potrivit lui Liz Truss, ar fi imperativă perpetuarea acestei presiuni ”prin livrarea mai multor arme către Ucraina și prin sporirea sancțiunilor”. După cum a spus ea, înaintea întâlnirii celor șapte mari din weekend, ”unitatea G7 a fost și este vitală în această criză, în scopul protejării libertății și democrației”. Cuvintele șefei diplomației britanice sunt bine ticluite, dar par să exprime doar cel mai mic numitor comun al G7.

În fapt, Londra semnalizase încă de la prima vizită la Kiev, din debutul lunii aprilie, a premierului Boris Johnson, că nu crede într-un acord negociat cu Rusia lui Putin. Întrucât nu se poate trata cu un dictator criminal de război care nu respectă nicio înțelegere, Johnson a cerut și obținut, pe bună dreptate, după cum s-a aflat ulterior din surse diplomatice de la Kiev, anularea concesiilor ample pe care Ucraina era pregătită să le facă Moscovei.

În cursul acestei săptămâni, șeful Pentagonului, Austin, a elogiat Regatul Unit, care ”s-a ridicat în contra războiului de agresiune al lui Putin. Țara dvs e lider între aliați…în furnizarea de securitate Ucrainei”, a mai spus el. Liderii establishmentelor militare american și britanic și-au coordonat la Pentagon ajutorarea militară a Ucrainei.

Șeful Pentagonului, Austin, i-a mulțumit omologului său londonez pentru leadership și ajutor, anunțând că, deși războiul Rusiei în Ucraina a intrat într-o nouă fază – nu mai puțin periculoasă –, Londra și Washingtonul vor continua să colaboreze pentru a asista militar Ucraina.

Dar SUA nu au definit precis țelul acestei asistențe ori victoria Ucrainei. Ajunge oare definiția lui Zelenski, care crede că războiul ”se va sfârși când Ucraina își va fi recuperat teritoriile ocupate”?

Situația reală

Deocamdată moartea cosește harnică pe toate drumurile. Nu doar în Ucraina. Îngerul exterminator face ravagii încă de pe acum în Cornul Africii, chinuite de secetă și foamete. Iar inaniția în masă (subiect de căpătâi și la consfăturile G7 de la 13 și 14 mai) se va agrava pe glob, nu în ultimul rând pentru că Ucraina e unul dintre cei mai mari exportatori de grâne din lume. Iar produsele ei agricole, furate cu nerușinare de invadatorii ruși de la fermieri, au ajuns să hrănească dictatura siriană și pe militarii ei criminali, de vreme ce o navă rusă cu zeci de mii de tone de grâu ucrainean a ancorat mai nou, potrivit AP, în portul sirian Latakia. Iar în portul Odesa, cum releva, alarmată, șefa diplomației germane, Baerbock, sunt blocate ”25 de milioane de tone de grâu, pericolul foametei afectând în special Orientul Mijlociu și țările africane”.

De cealaltă parte, Rusia e, militar, în corzi și recurge repetitiv la avertismente menite să bage frica în occidentali, spre a-i determina să-și sisteze livrările de arme destinate Ucrainei și să nu procedeze la lărgirea NATO.

Eventualitatea unui război între Rusia și NATO trebuie luată în serios și evitată. Dar nu cu orice preț. Nu cu prețul pasivității în fața unei aventuri imperialiste care pune în pericol întreaga ordine mondială. Și nu în fața morții care bântuie globul, pentru că a descătușat-o Rusia.

Limite ale ajutorului serviciilor secrete

Informațiile secrete constituie unul dintre cele mai importante ajutoare furnizate de britanici și de americani Ucrainei. O parte dintre ele provin de la sateliți, de la algoritmi și interpretarea de metadate. În fine, unele dintre cele mai de preț sunt livrate de spioni umani.

Dar America își impune și limite. Unele discutabile. CIA oferă Kievului informații în timp real despre mișcările trupelor ruse, pentru eficientizarea apărării militare a Ucrainei, fără însă a oferi detalii concrete despre localizarea liderilor – de la nivelul generalului Gherasimov, șef al Statului Major rus, și al miniștrilor, precum cel al Apărării, Șoigu, în sus, informează European Pravda, citând un raport al Washington Post.

Atât Londra, cât și Casa Albă au confirmat în ultimele săptămâni că oferă un sprijin informațional consistent Ucrainei, care a ajutat la succesul operațiunilor sale de apărare. E vorba de un ajutor tactic substanțial. Unul de-o importanță greu de subestimat, de vreme ce include, bunăoară, informațiile despre punctele de control și de comandă ale inamicului.

Dar Putin, deși Biden a declarat că ”nu poate rămâne la putere”, nu e în vizor. Rafael Eitan, un fost șef de serviciu secret și agentul israelian care l-a capturat și răpit din Argentina pe SS-istul coordonator al exterminării evreilor europeni, Adolf Eichmann, a fost întrebat într-un documentar despre eventuale linii roșii în procesul eliminării de inamici. De pildă, de teroriști. Sau de șefi ai acestora. Există, a admis el. Liderii. Șefii de guvern sau de stat. Ei sunt tabu. Ei nu sunt uciși.

Pentru americani, sunt tabu nu doar Putin, ci și principalii săi ciraci din guvern și forțele armate. Dar se va putea încheia războiul actual fără debarcarea tiranului și arestarea sau eliminarea principalilor săi complici?

Ideologia contează mult în acest război

”Rusia se pregătește pentru un conflict lung și o posibilă escaladare.” Estimarea aparține serviciilor secrete americane. Potrivit șefei comunității de informații americane, Avril Haines, director al serviciilor de informații naționale ale SUA, ”nici măcar o victorie (rusă) în estul Ucrainei n-ar pune, probabil, capăt războiului”, căci Putin ”urmărește scopuri dincolo de Donbas”. Serviciile secrete îl consideră pe dictatorul rus pregătit pentru un război de lungă durată, deși ”se confruntă cu o nepotrivire între ambițiile și mijloacele sale militare”. În ”următoarele luni ar putea purcede pe o traiectorie a escaladării”, a adăugat ea.

Dar a înțeles oare șefa Comunității de Informații americane natura conflictului de față? Înțelege ea implicațiile militare și politice ale încercării Moscovei de a impune cu forța ideologia lui Ruskii Mir?

Premierul polonez a scris recent în ziarul britanic The Telegraph că ”nu ajunge ca Ucraina să fie susținută în războiul cu Rusia”, ci că ”trebuie smulsă integral din rădăcină și ideologia ei monstruoasă”. Mateusz Morawiecki a comparat acțiunile și doctrina lui Putin cu ale unor Hitler și Stalin, reliefând că ziua de 24 februarie 2022 a dovedit că ”istoria se repetă”.

Dar fi fost posibil un aranjament cu Hitler? Cu naziștii? N-a fost nevoie de procesul postbelic al denazificării?

Haines confirmă predicțiile unor observatori care au analizat în profunzime limbajul și intențiile președintelui Rusiei și ale celor mai importanți colaboratori și ideologi din preajma lui. Constatând încă de la debutul invaziei intențiile maximaliste, radicale și genocidare ale noii aventuri militare a tiranului rus, ca și frica lui (nu doar imposibilitatea teoretică, pentru un lider totalitar) de a-și admite înfrângerea, admisiune care ar fi urmată, politic, de pierderea puterii, aceste predicții au reliefat că războiul nu se va putea încheia, practic, decât prin debarcarea sau moartea lui Putin. Sau, la rigoare, prin epuizarea completă a resurselor militare ale Rusiei. Tertium non datur.

Dar aceste resurse sunt uriașe. Iar apoi, conțin și armament de distrugere în masă, rămas intact în actuala confruntare militară cu forțele ucrainene. Prin urmare, ce e de făcut? Pare că nimic, în afară de oprirea lui Putin și a generalilor săi. Prin destituirea, arestarea sau eliminarea lor.

Adaptarea la realități a obiectivelor tactice și strategice

Că acest lucru e necesar, reiese din natura, mobilul și scopurile conflictului declanșat de ei în Ucraina. În care Putin joacă totul pe o carte. El știe că înfrângerea l-ar despărți irevocabil de pârghiile puterii. Putin nu și-a asumat acest risc în mod frivol. El chiar crede că îndeplinește un plan divin. Care include triumful său, imperativ, împotriva valorilor NATO, la care vrea să adere Ucraina.

Iată motivele pentru care dictatorul rus a trecut Rubiconul. Perspectiva unui loc în boxa criminalilor de război a Curții de la Haga n-are cum să-l facă mai concesiv. Or, fiecare zi din războiul său de nimicire costă un număr mare de vieți nu doar din rândul civililor sau militarilor ucraineni. Sau din tabăra tinerilor ruși parțial descreierați, ajunși ori trimiși de regim pe front, în chip de carne de tun.

Vor muri și tot mai mulți oameni de foame. Iar distrugerile nu vor conteni. Pentru că, după cum sublinia recent Omar Așur, un reputat analist din Doha, în Ukrainska Pravda, ”rușii luptă în acest război ca ISIS”. Nu doar pentru că au militarizat violul în masă, pentru că terorizează prin război psihologic, răspândind voluntar imagini de groază ale crimelor lor, pentru că practică execuții pe baze etnice și alte forme de terorism urban. Sau pentru că plantează bombe improvizate, lăsându-le în urma lor inclusiv în parcuri și terenuri de joacă pentru copii și în școli, demersuri inexplicabile în termeni militari clasici. Ci și fiindcă Rusia, ca ISIS, a militarizat religia, abuzează de ea și de falsificări istorice spre a-și justifica și legitima agresiunea și a mobiliza militanți, determinându-l pe patriarhul Kiril să pună umărul la agitprop în numele bisericii lui iar pe liderul cecen Kadîrov în al islamului.

Potrivit analistului din Doha, Rusia are aceeași carență structurală ca ISIS. Îi lipsesc efectivele necesare să țină și să controleze un teritoriu ucrainean prea vast pentru forțele ei. Ar aștepta-o, deci, aceeași soartă: victorii operaționale, urmate de o înfrângere strategică.

Londra și Varșovia știu despre ce e vorba în acest război. Dar în ciuda clamatei unități occidentale, nu toți sunt de acord, în G7. Macron vrea să-i facă lui Putin, cu care orice acord e inutil, mari concesii teritoriale, pe spinarea ucrainenilor. N-ar fi oare bine ca Vestul să-și adapteze obiectivele tactice și strategice la realitățile unui război tot mai costisitor în vieți omenești?

Rusia, desigur, e o națiune veche, un imperiu și o mare putere, nu un grup terorist umflat peste măsură de erorile adversarilor lui. Dar când și cum s-ar produce înfrângerea ei? Are lumea timp? S-au adaptat obiectivele tactice și strategice ale Comunității Internaționale la realități? S-au început pregătiri pentru ce va urma când se va recunoaște că împăratul e gol? Poate fi extras Putin din linia de mir? Și de ce să i se confere un privilegiu tiranului rus, refuzat altor lideri totalitari care au ales să treacă Rubiconul, pornind război împotriva civilizației?