1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Raif Badawi - premiul DW pentru libertatea de exprimare

Martin Muno / Alina Kühnel25 februarie 2015

Bloggerul Raif Badawi, încarcerat în Arabia Saudită, primeşte premiul "Freedom of Speech Award" acordat pentru prima oară de Deutsche Welle. Distincţia este parte a competiţiei internaţionale online "The Bobs".

https://p.dw.com/p/1EgxE
Imagine: picture-alliance/empics

A fost o decizie unanimă, a afirmat directorul general al Deutsche Welle, Peter Limbourg, atunci când a motivat acordarea premiului bloggerului Raif Badawi: "El este un simbol excelent al implicării curajoase în lupta pentru dreptul fundamental la liberă exprimare. Premiul este menit să atragă şi mai mult atenţia opiniei internaţionale asupra situaţiei în care se află el. Sperăm să amplificăm astfel presiunile asupra responsabililor din Arabia Saudită pentru ca Badawi să fie, în sfârşit, eliberat."

Ensaf Haider, soţia lui Badawi, care trăieşte acum în Canada, s-a arătat extrem de bucuroasă la aflarea veştii: "Premiul DW pentru libertatea de exprimare transmite un mesaj clar la adresa regimului saudit. Este o ruşine că Raif rămâne încarcerat. Mai ales în această perioadă, când Arabia Saudită duce un război împotriva grupării Statul Islamic, pentru care drepturile omului nu există. Sunt extrem de recunoascătoare pentru sprijinul oferit de Deutsche Welle."

Zece ani de închisoare, 1000 de lovituri de bici

Premiul DW pentru libertatea de exprimare (DW-Freedom of Speech Award) va fi acordat pentru prima oară în acest an, în cadrul competiţiei dedicate bloggerilor "The Bobs - Best of Online Activism", care a ajuns deja la a unsprezecea ediţie. Laureaţii premiului pentru libertatea de exprimare ca şi cei trei premiaţi în categoria "The Bobs" vor primi distincţiile pe 23 iunie, în cadrul Global Media Forum organizat de Deutsche Welle la Bonn.

Tânărul blogger Raif Badawi, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnat în mai 2014 de justiţia saudită la 1000 de lovituri de bici, 10 ani de închisoare şi plata unei amenzi de aproape 200.000 de euro. Pe 9 ianuarie a fost biciuit pentru prima oară în public. După primele 50 de lovituri, procedura a fost întreruptă şi de mai multe ori amânată, din motive medicale, după cum au anunţat responsabilii saudiţi.

Curaj pentru libertatea de opinie

Raif Badawi luptă de ani buni pentru libertatea de exprimare în Arabia Saudită. Pe site-ul "Liberalii saudiţi liberi" abordează problemele politice şi sociale din statul arab. El a publicat articole sarcastice despre poliţia religioasă, a numit o mare universitate "cuib de terorişti" şi a scris despre Valentine's Day, sărbătoare strict interzisă în Arabia Saudită.

În anul 2008 Badawi a fost arestat pentru prima oară, fiind acuzat de construirea unei "pagini electronice", care "ia în derâdere islamul". Ulterior a părăsit ţara, revenind însă după numai câteva luni, când acuzaţiile fuseseră retrase. În 2009 însă, guvernul suadit i-a interzis să mai părăsească ţara, iar pe 17 iunie 2012 Badawi a fost arestat, comparând în faţa unui complet de judecată în decembrie aceluiaş an. Acuzaţiile se refereau la ironizarea liderilor religioşi islamici pe pagina lui de internet.

"Moarte în rate"

O instanţă superioară l-a acuzat pe Badawi de renunţarea la religie, care în Arabia Saudită se pedepeşte cu moartea. Acuzaţia se bazează pe un citat folosit de blogger, potrivit cărui musulmanii, evreii, creştinii şi ateii sunt egali. Acuzaţia de apostazie a fost ulterior retrasă.

Soţia lui, Ensaf Haider şi cei trei copii au fugit în 2013 în Canada, unde au şi primit azil politic.

Chiar dacă Badawi a scăpat de condamnarea la moarte, militanţii pentru drepturile omului consideră că loviturile de bici nu sunt altceva decât o moarte încetinită şi extrem de chinuitoare. "Moarte în rate" este aceasta în opinia politicianului ecologist Tom Koenigs. Ministrul federal de externe Frank-Walter Steinmeier a calificat condamnarea lui Badawi ca fiind "îngrozitoare, falsă, nedreaptă şi complet nejustificată".