Raportul Comisiei pentru studierea Holocaustului
12 noiembrie 2004ului Nobel, Elie Wiesel, a preşedintelui României, Ion Iliescu, a ambasadorilor SUA şi Israelului, precum si a numeroase personalităţi ştiinţifice.
Timp de un an, savanţi şi cercetători din România, Israel, SUA, Franţa şi Germania au muncit benevol la alcătuirea impresionantului raport de circa 400 de pagini, bazându-se între altele pe asiduu documentatele lucrări ale istoricului româno-israelian Jean Ancel, dar şi pe studii si documente extrase din marile arhive ale lumii, printere care muzeul memorial Yad Vashem, de la Ierusalim, precum şi muzeul Holocaustului din Washington. Seful acestuia din urmă, Radu Ioanid, unul din cei trei vicepreşedinţi ai Comisiei conduse de Elie Wiesel a amintit că în România s-a negat prea multă vreme Holocaustul. Vorbind liber, fără să-şi ascundă emoţia generată de importanţa excepţională a momentului, Radu Ioanid a precizat că "istoricii au lucrat pe bază de consens". Potrivit lor, în contul crimelor antonesciene din timpul celui de-al doilea război mondial trec circa 270.000 de victime, alţi 136 de mii de evrei din Transilvania de Nord, anexată de Ungaria, fiind deportaţi şi ucişi în lagărele de exterminare şi de concentrare naziste. Printre victime, a reliefat el, sunt şi 25.000 de ţigani.
Generalul Mihai Ionescu, vicepreşedintele român al Comisiei a subliniat la rândul său că Holocaustul a avut într-adevăr loc şi în România, şi că dacă principala vină pentru exterminarea evreilor europeni o poartă Germania nazistă, responsabilitatea şi vina regimului antonescian pentru crimele în masă sunt incontestabile. "S-au identificat vinovăţii, dar şi generozităţi", a spus el, reliefind "necesitatea de a ne asuma trecutul, asa cum a recomandat Comisia".
In fine, vicepreşedintele israelian, Tuvia Freeling a elogiat contribuţia preşedintelui Iliescu şi a oficialităţilor române la elaborarea subtanţialului raport, pe marginea unei chestiuni atât de sensibile, care, după cum a specificat savantul israelian, atinge însăşi sfera identităţilor naţionale.
Laude contribuţiei româneşti la crearea Comisiei şi deci, implicit, la finalizarea documentului i-au adus preşedintelui Iliescu şi ambasadorii SUA şi Israelului care au evidenţiat deopotrivă stringenţa stabilirii adevărului, şi a educării în special a tinerelor generaţii pentru ca să nu se mai repete atrocităţi de felul exterminării celor 6 milioane de evrei europeni. Vorbind perfect româneşte, reprezentatnta statului evreu a scos în evidenţă caracterul industrial şi ca atare unic al Holocaustului.
Atenţie maximă s-a acordat fireşte alocuţiunilor rostite de preşedintele României Ion Iliescu şi de preşedintele Comisiei, Elie Wiesel. Şeful statului, el însuşi criticat sever, în trecut pentru numeroasele sale gafe şi erori de negare sau relativare a Holocaustului în România a admis clar şi fără echivoc de această dată că tema holocaustului a fost grav distorsionată si falsificată atât în România comunistă cât si în cea postdecembristă. Declaraţiile sale pun capăt oricărui posibil negaţionism oficial românesc al Holocaustului în România, Ion Iliescu asumând implicit responsabilitatea ţării pentru cele petrecute sub regimul antonescian.
Victimele, a precizat el, "au fost cetăţeni români, ucişi doar pentru că erau evrei, doar pentru că existau”. E obligatoriu să se facă “lumină, să se informeze obiectiv şi ştiinţific, pentru a nu se mai lăsa loc indoielilor si incertitudinilor", a spus preşesdintele, elogiind activitatea şi importanţa comisiei.
La Cotroceni vorbitorii au evidenţiat imperativul memoriei, şi prin ea a combaterii antisemitismului, Elie Wiesel reliefînd că ororile săvârşite în Transnistria s-au datorat esenţial "nu unor cauze economice sau de altă natură, ci tocmai urii impotriva evreilor". Trebuie azi, a spus Elie Wiesel textual "să combatem atit antisemitisnmul şi rasismul cât şi terorismul, în special cel sinucigaş, precum şi cultul morţii, care încearcă să-l transforme pe D-zeu în complicele unor crime". In exclusivitate pentru Deutsche Welle Elie Wiesel mi-a declarat că “ceea ce făcut preşedintele Iliescu este de enormă importanţă pentru România, pentru poporul evreu şi pentru întreaga lume. El şi-a învăţat naţiunea şi alte naţiuni cât de important e sa învăţăm, fie şi mai târziu, ce semnificaţie au tragedia, cruzimea dar şi memoria".