Relevanţa moţiunii de cenzură

Căderea guvernului a devenit plauzibilă. După anumite calcule, inevitabil incerte, ar mai lipsi 8 voturi pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată. De aceea, întrebarea referitoare la ce ar trebui să se întâmple după aceea este firească. Opoziţia nu ar putea însă cu adevărat să asume guvernarea căci mai este doar o lună şi ceva până la alegerile municipale şi şase luni până la cele generale. De aceea apare ca de la sine ideea unui guvern tehnic cu atribuţii limitate.

Căderea guvernului ar fi doar o demonstraţie politică, una menită să sublinieze, o dată în plus, cât de mult a scăzut încederea publică în actuala putere şi cât de necesară este o schimbare. De fapt, fie că va cădea guvernul, fie că nu va cădea, se vede mai clar astăzi că preşedintele a greşit, în luna februarie, instalând un guvern al “relansării speranţei” şi al “construcţiei de viitor”. După toate protestele din luna ianuarie şi după ambianţa publică, pe care preşedintele nu are cum să o ignore, era mult mai potrivit să înceapă încă de pe atunci pregătirea tranziţiei. Un preşedinte ales prin vot universal şi direct nu are voie să gândească numai la propăşirea propriului partid, ci mai ales la bunul mers la treburilor publice. Or câtă vreme încrederea în guvernul PDL era sub 10%, nu era deloc momentul potrivit pentru noi experienţe politice.

Un preşedinte nu poate ignora către ce se îndreaptă preferinţele publice şi este dator să ţină seama de ele. În plus noul Guvern a făcut greşeli grave, care pot fi reparate, dar care au lăsat deja o impresie proastă. Primul ministru s-a hotărât să ceară Curţii Europene a Drepturilor Omului o amânare în ceea ce priveşte adoptarea unei noi legi a caselor naţionalizate, dar el a apucat să pledeze la televiziune pentru soluţia care renaţionaliza încă o dată proprietăţile furate de comunişti. El apucase, prin urmare, să exprime un punct de vedere care îi dezvăluie adevărata fizionomie politică. Aşadar Răzvan Mihai Ungureanu nu are nicio legătură personală cu categoriile de proprietari antebelici, dar nu are nici măcar o idee teoretică despre cum ar trebui abordat subiectul justiţiei reparatorii. Dar dacă Răzvan Mihai Ungureanu nu reprezintă dreapta în sensul ei istoric şi parţial genealogic, el nu este nici social-democrat, chiar dacă a promis refacerea salariilor din 2010. Cu siguranţă, îi lipseşte şi sensibilitatea conservatoare, căci altfel nu ar impulsiona, asemenea preşedintelui Băsescu, eliberarea avizelor pentru Roşia Montana. Răzvan Mihai Ungureanu are tot dreptul să-şi manifeste ideile şi sensibilităţile politice, dar se vede cu ochiul liber că înclinaţiile majoritare ale societăţii româneşti de astăzi se îndreaptă către alte direcţii.

Iată aşadar mai multe motive pentru care instalarea guvernului Ungureanu în februarie a fost neoportună şi nedelicată faţă de spiritul public, care pare să aibă, astăzi, preferinţe diferite. Guvernul actual ar putea rămâne în funcţiune după moţiunea de cenzură doar graţie câtorva voturi care nu se întemeiază pe convingeri politice, ci doar pe un calcul politic de circumstanţă.