Reuniunea OMS de la Geneva
22 mai 2006Întâlnirea anulă este principalul for al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. O dată pe an se întâlnesc la Geneva reprezentanţii celor 192 de ţări membre ale OMS.
În urma ştirilor din presă din ultimile luni privitoare la gripa aviară şi pericolul unei pandemii, era de aşteptat ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii să pună la reuniune accentul pe aceste teme. Însă OMS are alte griji, ceea ce reiese şi în ultimul ei raport: în ţările sărace, personalul medical se diminuează. Tocmai acestea sunt ţările în care apar marea majoritate a bolilor şi epidemiilor. Numai în Africa mor zilnic de SIDA peste 6.000 de persoane.
Timothy Evans, director general adjunct al OMS:
„În 2006 avem peste 60 de milioane de oameni care lucrează în domeniul sănătăţii. Însă la nivel mondial există un dezechilibru enorm în privinţa ponderii personalului. În Africa revin ceva mai mult de 2 medici la mia de persoane – în America raportul este de peste zece ori mai mare: 24 de medici la mia de pacienţi.”
Posibilitatea de tratament al SIDEI, malariei şi tuberculozei este astfel una din temele principale de discuţie a reuniunii de la Geneva. În aceste domenii există deja programe ale OMS care vor fi verificate şi dezvoltate.
Însă există şi aici diferenţe de opinie: unele ţări în curs de dezvoltare solicită ca cercetarea să se concentreze asupra statelor în care există focare de boli infecţioase şi cer adoptarea unei rezoluţii în acest sens. Aceste ţări sunt susţinute şi de organizaţia „Medici fără frontiere”, care acuză industria farmaceutică de concentrare pe pieţele de desfacere unde pot înregistra câştiguri.
Ţările în care industria farmaceutică joacă un rol important în economie, precum Statele Unite sau Germania, se opun unei astfel de rezoluţii.
Desigur că la conferinţa OMS de la Geneva se va discuta şi despre gripa aviară şi despre posibilitatea dezvoltării unei reţele de prevenire a epidemiilor. Ţările membre se obligă să colaboreze pe viitor cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, să anunţe imediat apariţia unei posibile epidemii şi să ia toate măsurile de precauţie necesare pentru a împiedica răspândirea bolilor.
Aceste noi reguli vor intra în vigoare din 2007. Denis Aitken, consilierul directorului general al OMS:
„Nu ne aşteptăm la o dezbatere dificilă în acest sens. Cazul pneumoniei atipice SARS ne-a arătat că trebuie să combatem bolile la nivel global – pentru că pot lovi pe oricine.”