Rusia lui Putin, rănită grav. Dar încă periculoasă

Pare că Rusia a luat-o prea grav din interiorul militar și din exteriorul politico-economic al Ucrainei, prin sancțiuni care încep încetul cu încetul să devină perceptibile în buzunarul oligarhiei moscovite, ca să continue netulburat măcelul cu bombe și rachete peste maternități, de vreme ce Lavrov s-a întâlnit la Antalya cu omologul său Kuleba.

Și nu s-au întânit oriunde, ci într-un soi de amfiteatru global, în prezența mediatorului turc Çavuşoğlu și a peste 300 de jurnaliști invitați de stăpânul politic al celui din urmă să ia parte la amplul spectacol al împăcării regizat de Erdogan, cu sprijinul actualului premier israelian Naftali Bennett. De a cărui prezență în acest spectacol sângeros la scară planetară Putin are neapărată nevoie pentru a reobține un minim de legitimitate internațională în lumea civilizată a democrațiilor liberale de tip occidental, în care a devenit, pe drept, un paria.

Chiar dacă la prima rundă Rusia a mimat doar, de ochii lumii, propensiunea spre negocieri, de vreme ce n-a acceptat nici măcar un armistițiu, pare cert că Putin a pierdut și încearcă, în continuare, să blufeze, mimând o poziție de forță pe care e departe s-o mai aibă.

Rusia și-a ratat deocamdată principalele obiective. Cum a fost posibil?

Înaintea invaziei, țelul războiului său a fost să radă Ucraina pro-occidentală, a revoluției portocalii, de pe hartă. Or, Putin n-ar reușit, cum ar fi fost normal cu forțele sale armate, cu arsenalul său aerian, chimic, bacteriologic și atomic să cucerească întreaga Ucraină, să-i desființeze independența și statalitatea, să-i schimbe conducerea acuzată de ”nazism” și ”genocid”, să-i anuleze identitatea politică.

Or, nu accepți apoi perpetuarea acestei conduceri dacă e cu adevărat nazistă. Și genocidală. Decât dacă nu ai încotro. Rusia pare că nu are încotro. Pentru că a pierdut. Și a fost înfrântă rău, deși încă mai are aproximativ 90 la sută din armata de invazie. Mi-am exprimat la începutul campaniei rusești convingerea că, oricâte bătălii ar pierde, în final Ucraina va triumfa. Deși consternat de mișelescul atac al tiranului, scriam ”În prima zi de război”, că ”sunt convins, totuși, că Ucraina va învinge. Victoria, în cele din urmă, a ei va fi. Rămân, oricât de naiv ar părea, de părere că nu se pot pierde, în cele din urmă, războaiele drepte, purtate curajos, chiar dacă se înregistrează înfrângeri în multe bătălii”. Mi s-a râs în nas. Am fost cotat drept fraier. Sau dezinformat. Sau s-a crezut, mai rău, că aș dezinforma.

Cum putea Rusia să piardă? Tocmai Rusia? Cea înarmată până în dinți, cu nave de război și cu avioane militare puzderie, cu generalii ei pavoazați cu decorații, cu militarii ei feroci și cu trupele ei speciale de Spetnatz care au băgat frica și-n ceceni, și-n sirieni, și în kazahi, și în belaruși? Rusia lui Putin? Ei bine, în raport cu forțele pe care le-a aruncat în luptă și le-a avut ori le mai are, a pierdut zdrobitor. Pentru că ucrainenii lui Zelenski au luptat curajos într-un război drept, despre care știau și ei, și lumea întreagă adevărul întreg: că era drept.

Da, au contat sancțiunile. A contat enorm transformarea țării mafiotului terorist și a cleptocrației sale insolente avându-l pe tâlharul fascist Putin în frunte dintr-o mare putere aparent civilizată într-un paria global, într-un stat lepros. A contat prefacerea, în ochii multora, a poporului său, în mare parte nevinovat, într-un neam ciumat și intangibil, cu dregători criminali, exportând doar gaze, frică și teroarea că un psihopat narcisist ar putea detona o bombă atomică sau rachete termobarice.

La confecționarea acestei imagini a muncit cu hărnicie dictatorul însuși, spre a panica inamicul ucrainean și, mai ales, lumea apuseană, care ar fi putut, care ar fi trebuit să-i sară în ajutor, militar, nu doar economic. Dar Vestul n-a ajutat Ucraina cum trebuie, n-a făcut-o destul. Pentru că propaganda rusă și răspândirea de angoase, frici, spaime și groază de dictatorul cică nebun, de un presupus al treilea război mondial și de o imaginară apărare pe butonul nuclear au funcționat.

Mutările pe care le-a greșit Putin, calculând rău nu gloanțe și rachete, ci sentimente

Au funcționat aproape așa cum a prevăzut și a calculat șahistul Putin. Era, de altfel, greu să nu funcționeze în lumea tot mai fără de Dumnezeu, tot mai slabă de înger, tot mai animată de pacifism, fetișizând dialogul chiar și pe spinarea cadavrelor unor nevinovați, tot mai anemiată de ideologia woke, a unui Apus în apus, a unui Vest parțial degenerat, aflat parcă sub dominația definitivă a extremei politice anti-americane și anti-democratice.

Mutarea pe care n-a văzut-o psihopatul a fost cea dictată eșichierului local și global de efectele inconturnabile ale celor mai simple sentimente. Ale patriotismului ucrainean. Ale curajului unui lider ca Zelenski. Ale vitejiei femeilor ucrainene. Ale omeniei, ale empatiei omenirii. E vorba de sentimente care le scapă psihopaților, a căror trăire boala o interzice sociopaților de felul lui Putin.

Partea de realitate la care psihopatia și ideologia ortodoxisto-nazisto-bolșevică i-a interzis lui Putin accesul conține impactul militar devastator pentru Rusia a acestor sentimente, ca și efectul financiar al furiei unui glob care a amenințat cu boicotul până și ultimul concern din cele care l-au îngrășat pe tiran, dar au sfârșit în fine prin a-l părăsi.

Șocul sentimentelor cu pricina a ajuns să convingă chiar și pacifista Germanie, cea derutată atât de rău de nazism încât n-a învățat până mai ieri nici în antinazismul ei programatic să combată neototalitarismul, să închidă Nord Stream II. Și să treacă nu doar la ralierea la sancțiunile anglo-saxone, ci și la o reînarmare germană, despre care credea, fals, că ar da lumii impresia că s-ar fi întors la nazism. Doar în imaginația lui, reverberațiile locale, regionale și globale ale acestor sentimente stârnite de aruncarea în aer a ordinii mondiale și de repunerea în scenă, în Ucraina, a atacului hitlerist asupra Poloniei, n-au mai avut loc.

În fața acestui psihic putinist serios îngustat și grav avariat, la ce folosesc oare negocierile actuale din Turcia?

Tratative futile și, totuși, necesare

Nu la foarte mare lucru. E știut că dictatorul are intenții de înger exterminator la adresa unui popor pe care nu-l recunoaște ca existând realiter, a cărui statalitate nu o admite, a cărui rațiune de a fi – orientarea spre vest – nu o acceptă și care nu-și respectă nici propriul cuvânt, darmite normele, acordurile și tratatele internaționale.
Deși Rusia nu și-a putut adjudeca cu adevărat niciun oraș mai acătări, în pofida cuceririlor din sud, est și nord, negocierile de tipul celor purtate în Antalya sunt necesare totuși ucrainenilor.

Căci Kremlinul mai poate face enorm de mult rău. Date fiind crimele de război pe care le mai poate comite dictatorul prin forțele sale armate, în stare să bombardeze civili și să asedieze ucigaș orașe și sate, ba și să avanseze teritorial, chiar dacă extrem de lent și cu pierderi disproporționate, Kievul are nevoie de armistițiu, de cordoane umanitare, de o regrupare și reorganizare. Mai ales că vestul l-a trădat și nu i-a remis nici până acum avioanele făgăduite. Și nu promite să înțeleagă că o eventuală capitulare a Ucrainei chiar riscă să însemne conflagrația europeană și cel de-al Treilea Război Mondial de care se ferește atât.

Dar Zelenski și Kuleba trebuie să fie foarte atenți să nu ofere la masa verde prea mult, prea generoase daruri și valori, dincolo de ce era și e oricum pierdut și pentru care, ca să rămână în posesia Ucrainei libere și demne, și-au dat viața mulți și alții mai sunt gata încă să și-o dea.

Schimbarea Rusiei

Că în Rusia lucrurile încep să se schimbe a demonstrat și o recentă emisiune la una din televiziunile lui Putin – devenite, toate, între timp, oficine de propagandă ale Kremlinului. Unul din culturnicii puși șefi peste agitprop, un ins pe nume Soloviov, l-a lăsat pe invitatul său israelian, un putinist, să-și exprime deschis criticile dure la adresa campaniei militare împotmolite într-un război care, în Rusia, n-are voie să fie desemnat așa, fiind calificat eufemistic drept ”operațiune specială”.

”Situația de pe front ridică numeroase întrebări”, a declarat, potrivit ziarului Bild, putinistul Iacov Kedmi, în timp ce culturnicul-moderator tăcea aprobator iar oaspetele său israelian se arăta nedumerit auzind că Moscova ar fi gata să facă pace în schimbul neutralității Ucrainei, după ce, timp de două săptămâni, n-a putut fi cucerit niciun oraș sau schimbată vreo conducere.

”Dacă nu vrem să cucerim orașele, atunci la ce bun s-a demarat operațiunea?” – a mai întrebat invitatul slugoi al lui Putin, sugerând că nu ONU sau demonstrațiile isterice de la Berlin și Londra ar împiedica Rusia să-și atingă obiectivele, ci un calcul greșit al conducerii ei.

Evident, toate acestea sunt și Maskirovka, un război psihologic menit să acrediteze că Rusia ar fi egală cu Putin iar căderea lui dezastrul ei, dar și să-i demobilizeze pe ucraineni, să slăbească voința vestului de a-i ajuta pe agresați și să-i amplifice înclinația de a plânge Moscovei de milă.

Dar e un fapt că ursul e rănit. Chiar grav. Soluția reală și de durată a conflictului local, regional și global actual face necesară debarcarea lui Vladimir Putin. La ea va trebuie să coopereze și Rusia. Occidentului i se mai oferă, astfel, o ultimă șansă. E șansa, nu doar datoria Vestului de a ajuta Ucraina să-l culce pe agresor definitiv la pământ, spre a-și da nu numai sieși ori Ucrainei, ci și Rusiei o șansă de a renaște în libertate și în demnitate.