Războiul din Irak - dezaprobat şi de republicanii americani
10 iulie 2007„Atât timp cât eu sunt preşedinte, nu ne vom retrage din Irak. Ar fi o greşeală imensă. Nu plecăm până nu ne îndeplinim misiunea”.
George W. Bush a rămas impasibil, chiar şi atunci când criticile faţă de războiul din Irak nu mai puteau fi ignorate, când democraţii cereau retragerea imediată a soldaţilor americani din zonă. Până acum, opozanţii preşedintelui Bush nu au reuşit să se impună în această chestiune, ratând votul în Senat prin lipsa unei majorităţii consistente sau lovindu-se pur şi simplu de veto-ul exprimat de Bush personal.
Dar vântul îşi schimbă direcţia şi la Washington. Tot mai mulţi aliaţi politici ai preşedintelui văd cu ochi critici intervenţia din Irak şi, în lipsa succeselor politice şi militare aşteptate, preferă se se distanţeze de politica de tip „mergeţi înainte” promovată de George W. Bush. Ministrul apărării Robert Gates şi-a anulat o vizită în America de Sud pentru a participa la discuţii interne pe marginea războiului din Irak. Ele au loc în paralel cu dezbaterile referitoare la bugetul apărării pentru anul 2008, dezbateri care s-ar putea finaliza cu rezultate mai puţin favorabile preşedintelui.
Semnele indică apropierea momentului retragerii trupelor din Irak. La Casa Albă, se caută soluţii pentru ieşirea din criză, fără a suferi însă lovituri de imagine, susţine „New York Times”. Ruptura adâncă din rândul republicanilor nu mai poate fi mascată nici de strategi de marcă, precum consilierul prezidenţial Karl Rove. Vocile critice, cum este cea a senatorului Richard Lugar, nu mai pot fi puse în surdină: „Cred că mare parte din trupele noastre se vor întoarce acasă la mijlocul anului viitor sau chiar mai devreme. Vreau ca retragerea să fie în masă”.
Acum a venit rândul irakienilor să se ocupe de ţara lor, spune senatorul democrat Patrick Leahy, exprimând de fapt şi poziţia multor republicani, care cred că Irakul trebuie să îşi asume responsabilitatea ordinii interne.
„Organizaţi-vă şi vedeţi cum reuşiţi să ieşiţi din războiul civil!”, cere Leahy autorităţilor irakiene
Peste 3500 de soldaţi americani au murit pe frontul din Irak şi zilnic sunt anunţate noi victime. Pentru ce? Întrebarea apare tot mai des şi mai răspicat, în timp ce tot mai puţini senatori şi congresmeni au un răspuns plauzibil. Concluzia este prezentată de senatorul republican şi criticul lui Bush, Chuck Hagel:„Sprijinul politic pentru acest război a dispărut sau s-a erodat”.
Ca atare, Bush nu va mai putea să aştepte până la mijlocul lunii septembrie când, conform planului, generalul David Petraeus, urmează să prezinte un prim bilanţ al întăririi trupelor comandate de preşedinte. Prea mulţi cred deja că strategia a fost un eşec. Dacă numeroasele trupe nu au reuşit să liniştească situaţia în Irak, ce alternativă mai există? Răspunsul s-ar putea să nu fie pe placul lui Bush, dar chiar şi unii dintre consilieri se gândesc la o variantă cu mai puţin soldaţi americani în Irak.