1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Scandalul Hoeneß: Pagubele sunt enorme

Vlad Drăghicescu23 aprilie 2013

Ziarele germane dedică spaţii ample scandalului generat de autodenunţul preşedintelui clubului Bayern München, Uli Hoeneß. Alte subiecte abordate privesc atentatele de la Boston sau situaţia politică din Italia.

https://p.dw.com/p/18KfT
Uli Hoeneß
Uli HoeneßImagine: Getty Images

"Pagubele pe care le-a produs Hoeneß sunt enorme", scrie Frankfurter Rundschau, care consideră că scandalul "îi dăunează în primul rând lui Hoeneß însuşi, care avea imaginea germanului model. O imagine care acum nu este doar pătată, ci aruncată în absurd".

Frankfurter Rundschau continuă: "Hoeneß a dăunat însă şi clubului său, pe care l-a prezentat mereu drept un exemplu de corectitudine, arătând cu degetul către răul existent în fotbalul din lume. Este o pagubă şi pentru fotbalul german, a cărui bună reputaţie a fost mereu întreţinută de simbolul integrităţii, Hoeneß", consideră Frankfurter Rundschau.

La rândul său, cotidianul Freie Presse din Chemnitz comentează: "Lăcomia anulează raţiunea. Nu există nici o îndoială că Hoeneß a comis evaziune fiscală, de vreme ce s-a autodenunţat. Justiţia va decide dacă gestul său a fost voluntar sau dacă a încercat până în ultima clipă să salveze ceea ce mai putea fi salvat. Hoeneß a pierdut renumele de far călăuzitor al fotbalului german şi de bun samaritean al naţiuni. A pierdut lucrurile cele mai importante: credibilitatea şi integritatea".

Importantul cotidian Frankfurter Allgemeine Zeitung analizează şi astăzi urmările politico-sociale ale atentatului de la Boston. Ziarul de la Frankfurt scrie că "dublul atentat de la Boston trebuie să determine forţele responsabile de siguranţă să îşi înveţe lecţia. Colaborarea impecabilă cu diverse alte autorităţi, inclusiv în situaţii extreme, trebuie să fie permanentă. Foarte important de aflat în cazul de faţă este de ce autorităţile nu au rămas cu ochii pe fraţii Tsarnaev, când în privinţa lor existau deja semnale de alarmă? Şi de ce, după identificarea unui atentator aflat în arhivele autorităţilor, s-a ajuns la o vânătoare de infractori atât de periculoasă? Ceea ce preşedintele Obama a declarat este valabil şi pentru evaluarea poliţiei şi a serviciilor secrete: concluziile pripite nu sunt nimănui de ajutor".

Süddeutsche Zeitung se întreabă în schimb de ce tineri crescuţi în Statele Unite ajung să comită astfel de fapte. "O astfel de întrebare este ceva nou pentru americani. După atentatele de la 11 septembrie, sursa terorismului era mereu în exterior. De această dată, teroarea pare să fie made in America", scrie ziarul bavarez.

Cotidianul berlinez Tageszeitung analizează evenimentele politice din Italia, unde Giorgio Napolitano a fost reales în funcţia de preşedinte al republicii, după ce, iniţial, declarase că vârsta înaintată - 87 de ani - nu îi permite să continue să fie preşedinte. "La marginea ridicolului: Un om în vârstă de aproape 88 de ani este forţat să accepte încă un mandat de preşedinte pentru că stânga politică italiană este incapabilă să îşi impună un nou candidat, în pofida forţei sale numerice din Parlament", scrie, tăios, TAZ.

Despre situaţia politică din Italia a scris şi Hannoversche Allgemeine Zeitung, care comentează că "republica italiană se află în faţa celei de-a 62-a tentative de formare a unui guvern de la încheierea războiului. Acesta este, totuşi, un semnal de alarmă. Nestatornicia guvernelor a devenit o tradiţie tristă în Italia. Vidul momentan de putere de la Roma are însă o nouă şi ameninţătoare dimensiune. Dacă grava criză a datoriilor cu care se confruntă ţara va duce la prăbuşirea sistemelor financiare ale Italiei, Europa se va confrunta cu falimentul unui stat care va rupe orice plasă de salvare financiară. O colaborare a partidelor politice din Italia n-a fost nicicând mai necesară decât acum", conchide Hannoversche Allgemeine Zeitung.