Schimbări în casele regale europene

După mai bine de 30 de ani de domnie, regina Beatrix a Olandei a declarat în ianuarie, cu puţin timp înainte de a împlini 75 de ani, că renunţă la tron. Într-un mesaj televizat, suverana a spus: "Nu mă retrag fiindcă mi-a devenit greu să mă achit de obligaţiile de monarh, ci fiindcă am ajuns la convingerea că responsabilitatea pentru ţara noastră trebuie să ajungă în mâinile unei noi generaţii. Având cea mai mare încredere posibilă, voi preda fiului meu, prinţul de Orania, coroana pe data de 30 aprilie anul acesta". Anunţul nu a fost cu totul neaşteptat. La urma-urmei, şi bunica şi mama reginei Beatrix s-au dat la o parte pentru a face loc următoarei generaţii.

Şi în celelalte monarhii europene reginele şi regii au depăşit vârsta pensionării. Anii următori vor exista schimbări impuse chiar şi numai de legile implacabile ale biologiei. Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a a împlinit 87 de ani. Fiul ei Charles îşi aşteaptă de multă vreme rândul. Are 64 de ani şi va deveni bunic în scurtă vreme. Regina Danemarcei, Margareta a II-a a ajuns la vârsta de 73 de ani iar prinţul moştenitor Frederik are 44 de ani. Regele taciturn al Norvegiei, Harald, are 76 de ani, iar urmaşul său, prinţul Haakon, 40. În Suedia, regele Carl Gustav se menţine cu 68 de ani pe tron, în ciuda aventurilor extraconjugale. Fiica lui, Victoria, (35 de ani) este mult mai iubită de popor şi ar fi imediat acceptată ca regină. Pe tronul Belgiei se află regele Albert al II-lea care va împlini curând 80 de ani. Fiul său, Filip, are 53 de ani şi a preluat deja o serie de prerogative ale tatălui său. În sfârşit, în Spania, regele Juan Carlos (73 de ani), are sănătatea şubredă şi prestigiul ştirbit ca urmare a dezvăluirilor privind viaţa sa aventuroasă. Prinţul moştenitor Felipe are 45 de ani şi i-ar succeda oricând tatălui său la tron, dar "regele nu va abdica niciodată". Aşa cel puţin a declarat regina Sophia referindu-se la soţul ei Juan Carlos.

Alte schimbări la tron, de felul celei din Olanda, nu sunt excluse. Orice monarh are dreptul de a se retrage. Iar ce poate Papa pot şi capetele încoronate. Totuşi, potrivit experţilor, Olanda nu este un model pentru Marea Britanie, de pildă. Fiindcă, în vreme ce olandezii văd în monarh un şef al statului, regina Marii Britanii este simbolul identităţii naţionale. 

Monarhiile parlamentare din cele şapte state europene sunt ferm consolidate, afirmă istoricul Monika Wienfort. "Cred că cetăţenii din state cu regim monarhic sunt în mare majoritate încântaţi de regele sau regina lor. În Olanda, schimbarea la tron devine cu fiecare ocazie o mare sărbătoare populară." De asemenea, în niciuna din ţările în cauză nu există curente notabile de schimbare a orânduirii. Nici abdicările sau schimbările la tron nu produc crize.

Familia regală olandeză este la origine o familie germană. De altfel, de câte ori se intonează imul Olandei, care este "Cântecul lui Wilhelm", se cântă: "Wilhelm sunt, cu sânge german". Întemeietorul dinastiei, Wilhelm de Orania-Nassau, a fost originar din Dillenburg, astăzi în landul german Hessa. Nobilul de ţară a moştenit minusculul principat francez "Orange" şi numai astfel a putut pătrunde în înalta aristocraţie europeană. În plus, legătura cu Germania a fost permanent înnoită, fiidcă soţii ultimelor trei regine ale Olandei au fost cu toţii germani. Numai noul rege al Olandei, Willem Alexander, nu respectă tradiţia familiei. Soţia sa, Maxima, este o "burgheză" din Argentina.