Scriitori români din Basarabia la Udine și la Veneția

Afișul acestei conferințe de la Universitatea din Udine surprindea centrul Chișinăului din anii ‘60, judecând după modelul troleibuzelor și vestimentația trecătorilor: un colț al bulevardului Lenin (azi, Ștefan cel Mare), unde se înălța în anii interbelici Casa Eparhială – o bijuterie arhitectonică distrusă de bolșevici în timpul retragerii lor din iunie 1941 și făcută praf de bombardamentele din august 1944. Dacă n-ar fi fost portretul lui Lenin agățat de niște sârme și inscripțiile în rusă de pe clădiri, ai fi putut lua imaginea drept o secvență dintr-un film neorealist italian.

Era, într-adevăr, o „altă Românie”, un ținut supus rusificării, dar în care spiritul național s-a salvat prin contribuția unor oameni de creație și a intelectualilor din alte categorii profesionale: medici și profesori de școală.

Din fericire, URSS-ul s-a destrămat, trăim în libertate, chiar dacă amenințați de poftele sangvinare ale Rusiei putiniste. Nu mai există un zid între românii din Basarabia și Lumea liberă, singurele obstacole sunt de natură economică și birocratică, dar acestea pot fi depășite.

Pentru grupul de scriitori basarabeni, evenimentul de la Udine a venit cumva în continuarea festivalului „Ștefan Augustin Doinaș” de la Arad, din martie 2023, administrat de poeta Lia (Florica) Faur. Membrilor echipei de atunci – Nina Corcinschi, Maria Pilchin, Ivan Pilchin, Anda Vahnovan și subsemnatul – li s-au alăturat la Udine universitara Eugenia Bojoga de la Cluj, originară din Basarabia, nepoata ilustrului lingvist Eugeniu Coșeriu, și cadre didactice din Italia, români și italieni, precum și studenți de la Catedra de Romanistică a universității-gazdă.

Și de această dată, organizatori au fost bunii noștri prieteni, excepționalii oameni de cultură: poeta Lia Faur și Alessandro Zuliani (care a și moderat ședințele). Conferința a beneficiat și de sprijinul lui Sergio Vatteroni, șeful Catedrei de Romanistică, al Universității din Udine – generos și afabil.

Să numim și partenerii evenimentului: Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția (ICR Veneția), Centrul Interuniversitar de Studii Maghiare al Europei Centro-Orientale, precum și Institutul Limbii Române de la București.

Dialog, comunicări, recitaluri

Republica Moldova, „Cealaltă Românie”, se regăsește, de mai mulți ani, în dezbaterile pe teme cultural-lingvistice și în programa de studii a Catedrei de Limba și literatura română a Departamentului de Limbi și Literaturi, Comunicare și Formare a Universității din Udine. Limba română se predă aici la nivel de licență și masterat, cu o tradiție de aproape patruzeci de ani, începând cu activitatea didactică a profesorului Alexandru Niculescu. De-a lungul timpului, limba română a fost predată de cadre didactice italiene, Teresa Ferro, Celestina Fanella, Alessandro Zuliani, Sergio Vatteroni, dar și de profesorii trimiși din România prin Institutul Limbii Române de la București (Raluca Levonian, Florica Faur).

În anul universitar 2023-2024, studenților li se predau cursuri despre limba, literatura și identitatea Basarabiei, fiind vizată „cunoașterea și înțelegerea a cine și ce sunt românii din stânga și din dreapta Prutului și care sunt consecințele lingvistice asupra limbii române cauzate de ocupația sovietică.” – am citat dintr-un comunicat al ICR Veneția, consacrat conferinței de la Udine.

În somptuoasa „Sala del’consiglio de la Palazzo di toppo Wassermann”, la masa ornată cu cărțile scriitorilor din Basarabia, unde s-au ținut cele două zile ale conferinței, un cuvânt de salut a avut directorul ICR Veneția, istoricul Cristian Luca. Alocuțiunea sa a concentrat într-un mod remarcabil pentru publicul italian istoria zbuciumată, problemele lingvistice și identitare ale Basarabiei.

Au prezentat comunicări: Olga Irimciuc (Universitatea Insubria) „Literatura din Moldova: o literatură de frontieră”; Eugenia Bojoga (Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca) „Parcursul limbii române în Republica Moldova: de la bilingvism, la „moldoveneasca” sovietică și la româna actuală; Vitalie Ciobanu (Fundația Culturală Contrafort) „Literatura memoriei. Etic versus estetic”; Maria Pilchin (Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din Chișinău) „Literatura recentă și omul identităților încrucișate”; Roberta di Giorgi (Universitatea din Udine) „Răspunsul lui Tolstoi la pogromul de la Chișinău (1903)”; Nina Corcinschi (Institutul de Filologie Română „B.P. Hasdeu”/Universitatea de Stat din Moldova) „Literatura română în Basarabia: opinii în antiteză” (incluzând o minuțioasă analiză a cărților confraților basarabeni prezenți la conferință); Ivan Pilchin (Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova) „Poezie și comunicare interculturală”; Anda Vahnovan (Institutul Limbii Române, București) „Modificările lingvistice în contextul emigrării”; Eugenia Benigni (Udine), „Viitor vs. trecut: drepturile femeilor și ale grupurilor minoritare ca parte a identității contemporane a Republicii Moldova.”

Am ascultat cum sună în italiană fragmente din textele noastre literare, traduse și recitate de studenții de la Cursul de Limbă și Literatură română, coordonați de Alessandro Zuliani. Am discutat și despre actualitatea politică într-un an electoral decisiv pentru destinul european al Republicii Moldova.

Cum să te „pierzi” în Veneția

Eu poposeam la Veneția după patru decenii, așa încât pentru mine întoarcerea a însemnat căutarea tânărului de 20 de ani, din Moldova sovietică, cel care trăia paroxistic întâlnirea cu Italia, cu Occidentul, ca violonist al unei orchestre studențești de muzică populară. De atunci lumea s-a schimbat fundamental. Am plonjat în plină irealitate.

Udine e situat la două ore de mers cu trenul de la Orașul Lagunelor. Scurtul interval pe care l-am avut la dispoziție după încheierea conferinței nu putea să ne rezerve decât o scurtă hălăduire pe ulițele întortocheate și pitorești ale Veneției, unde ai impresia că timpul a încremenit sau că te preumbli printr-un mare decor de film confecționat special pentru tine, care se va pulveriza de îndată ce nu vei mai privi în urmă. Dacă te-a prins întunericul în oraș și nu ți-ai fixat repere sigure pentru drumul de întoarcere, te poți rătăci ușor, felinarele din stradă nu te ajută. Noaptea, Veneția devine un labirint de nepătruns. Se spune că își amestecă și încurcă ulițele, își modifică piețele, își schimbă configurația canalelor. Măștile venețiene îți surâd din vitrine, dar surâsul lor e echivoc, ambiguu, nu știi ce-ți ascund. Am zărit și masca personajului lui Tom Cruise din „Eyes Wide Shut”, semn că – a nu se uita! – curiozitatea neîndiguită te poate costa scump.

Câteva crâmpeie din ce-am putut vedea, la pas, într-o după-amiază de vis. Catedrala Santa Maria Assunta, numită și a Iezuiților, cu imensele tablouri ale pictorilor renascentiști, între care Tițian și Tintoretto, ilustrând scene biblice: „Martiriul Sfântului Lorenzo” și „Adormirea Maicii Domnului”. La cafeneaua „Florian”, din Piața San Marco (altă revelație!), acolo unde obișnuia să stea Byron, bardul englez, am fost abordați de un pianist din Moldova care, auzind că vorbim românește, a interpretat în onoarea noastră, împreună cu orchestra sa cosmopolită, un vals de Eugen Doga (o întâmplare ca aceasta ar fi fost cu neputință în prima mea vizită la Veneția!).

Am șerpuit printre grupuri de turiști și gondolieri așteptându-și mușterii. Am căutat Puntea Suspinelor, de la Palatul Dogilor, pe unde treceau, în Evul Mediu, prin culoare separate, fără să se vadă și fără să știe unii de alții, condamnații la moarte și cei grațiați în ultimul moment. Și aproape alergând, încercând să fim mai rapizi decât întunericul care se lăsa peste oraș, am reușit să ajungem la Ponte dell'Accademia, cu minunata Basilică Santa Maria della Salute în fundal, unde eu mi-am închis cercul celor patru decenii, 1984-2024.