Scutul anti-rachetă complică procesul de dezarmare nucleară

Principalele domenii de analiză ale instituţiei sunt dezarmarea şi controlul înarmării, neproliferarea armelor nucleare, precum şi politica externă a Statelor Unite şi a Uniunii Europene.

Unul din subiectele arzătoare abordate momentan de analiştii militari este situaţia din Iran, cu atât mai mult cu cât NATO doreşte extinderea scutului anti-rachetă, în mai multe faze, până în 2020. Asigură acest lucru interceptarea şi blocarea unei rachete iraniene?

Nu există garanţii totale

"Acest lucru este foarte neclar", spune Meier. "Faza critică începe în 2018, când ar trebui să fie instalată o nouă rachetă de interceptare, aflată momentan în dezvoltare. Cel mai important lucru este garantarea securităţii civililor în situaţia unei interceptări. Însă, dată fiind complexitatea unor sisteme precum cele ale unui scut anti-rachetă, protejarea civililor nu poate fi niciodată garantată complet", este de părere analistul.

Întrebat de DW dacă analiza NATO conform căreia Iranul ar putea intenţiona să lanseze o rachetă înspre un teritoriu NATO, specialistul din Hamburg a declarat că "această ameninţare nu există. Este vorba strict de arme atomice. Iranul nu dispune momentan de arme nucleare şi se depun eforturi ca această ţară nici să nu le fabrice".

Întrebarea crucială în opinia lui Meier este în ce măsură NATO poate renunţa în siguranţă la proiectul scutului anti-rachetă în cazul în care Iranul acceptă condiţiile impuse de statele occidentale. În plus, mai spune specialistul, "Statele Unite sunt îngrijorate şi în legătură cu Beijingul, ceea ce complică mult situaţia din punct de vedere al intereselor strategice şi face dificilă abandonarea proiectului NATO".

De la ruşi vine racheta?

Ar putea scutul anti-rachetă NATO să neutralizeze eventuale rachete ruseşti, diminuând astfel puterea nucleară a Moscovei? "Nici gând. Mai devreme de 2018 acest lucru este cu neputinţă. Îngrijorările privind Rusia sunt un pic exagerate. Rusia dispune momentan de câteva mii de arme nucleare. A te gândi că un sistem american anti-rachetă este capabil să neutralizeze un asemenea arsenal de rachete este, cred eu, o iluzie", spune Oliver Meier.

Rusia cooperează cu NATO în cadrul unor exerciţii şi simulări pe calculator vizând rachete cu rază mică de acţiune, însă refuză o colaborare similară şi în ceea ce priveşte rachetele cu rază lungă. Meier consideră că "există diferenţe între cele două părţi privind modul în care această cooperarea ar trebui să se desfăşoare. Rusia doreşte să fie tratată în mod egal. A existat chiar şi propunerea ca ruşii să preia o parte din responsabilitatea unei riposte anti-teroriste, iar NATO pe cealaltă".

Un astfel de parteneriat este însă nerealist, consideră Oliver Meier. "Nici una dintre părţi nu are încredere în cealaltă pentru a putea conlucra viabil într-o chestiune care ţine de siguranţa naţională. Congresul american n-ar accepta niciodată o apropiere atât de pronunţată de Rusia. În plus, avansul tehnologic american este imposibil de echilibrat de către Rusia".

Dezarmarea şi scutul anti-rachetă se bat cap în cap

Analistul militar de la Universitatea din Hamburg crede că eforturile de dezarmare nucleară devin greoaie dacă simultan se discută despre extinderea sistemelor anti-rachetă. "Cu cât există mai puţine rachete nucleare, cu atât ele pot fi mai uşor doborâte", a mai spus Oliver Meier.