Se află UE în faţa unei noi crize a datoriilor?

Îndatorarea statelor din zona euro a ajuns în 2022, potrivit Eurostat, la nivelul de  91,4 la sută din propriul PIB. Comparativ cu 2021, îndatorarea a scăzut cu patru procente. Este foarte mult, dar potrivit Băncii Centrale Europene (BCE), acesta a fost un efect unic, datorat relansării economiei după pandemia de coronavirus. Reducerea îndatorării nu este o tendinţă. De aceea în cea mai recentă prognoză a sa, BCE estimează ca îndatorarea va fi în acest an de 89 la sută. Anul viitor ar putea să scadă sensibil la nivelul de 88,6 la sută. În general, nivelul îndatorării este cu mult peste maximul permis, de 60 la sută din PIB, potrivit Pactului de Stabilitate şi Creştere al UE. Pactul este important mai ales pentru cele 20 de state membre ale UE care fac parte din zona euro, fiindcă este menit să asigure stabilitatea monedei comune euro.

"Un nivel al îndatorării fără precedent"

De patru ani, din pricina pandemiei de coronavirus şi a scumpirii energiei ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, pactul, cu prevederile sale stricte, este suspendat. Comisia Europeană nu a mai iniţiat proceduri de sancţionare din pricina unor datorii de stat prea mari. Unsprezece ţări ale UE au datorii mai mari de 60 la sută din PIB. Cea mai îndatorată este Grecia, cu 171 la sută din PIB, secondată de Italia, cu 144 la sută. Germania care are datorii de 66 la sută din PIB stă încă foarte bine. Anul viitor statele supraîndatorate vor trebui, însă, iarăşi să ia măsuri energice pentru a-şi reduce datoriile, recomandă "European Fiscal Board", un consiliu independent de consultanţă al Comisiei Europene.

"Avem în prezent un nivel al îndatorării fără precedent. Volumul acestor datorii nu trebuie neapărat privit ca o problemă, dar perspectiva că ele nu vor scădea fără reforme dureroase ne produce îngrijorare", a declarat Niels Thygesen, profesor de economie pensionar din Danemarca, preşedinte al "European Fiscal Board". "Nu se poate pleca de la premisa că pieţele financiare vor accepta datorii care depăşesc pe termen lung valoarea de 100 la sută", a afirmat el pentru DW. Refinanţarea datoriilor a redevenit scumpă pentru ţările supraîndatorate. Diferenţa dintre obligaţiunile de stat solide ale Germaniei şi cele de mare risc, cum ar fi cele ale Italiei, creşte. Agenţia Moody's a redus deja ratingul de ţară al Italiei.

Costul datoriilor de stat creşte razant 

Dobânzile mari care scumpesc îndatorarea constituie acum o mare problemă pentru miniştrii de Finanţe, responsabili cu întocmirea proiectelor de buget. Recent, ministrul federal de Finanţe, Christian Lindner, a declarat că finanţarea datoriilor Germaniei va înghiţi anul acesta 40 de miliarde de euro. Anul trecut a costat doar patru miliarde, ceea ce înseamnă o creştere cu 1000 la sută. Iar, potrivit Ministerului de Finanţe de la Roma, refinanţarea datoriilor Italiei va costa anul viitor nici mai mult nici mai puţin de 100 de miliarde de euro.

În acest context, Niels Thygesen insistă ca statele în cauză să stabilească planuri pe termen lung pentru reducerea datoriilor, înainte ca problema să scape de sub control, aşa cum s-a întâmplat cu un deceniu în urmă în cazul Greciei. "Faptul că avem acum dobânzi mai mari decât fusese aşteptat ar trebui să ne avertizeze că problema poate deveni cu adevărat serioasă, iar diferenţele pot deveni tot mai mari între ţările îndatorate dacă nu se întreprinde nimic", a avertizat pentru DW Thygesen. Cu cele mai mari probleme se confruntă guvernul radical de dreapta al Georgiei Meloni din Italia, dar nu este singurul. Şi Franţa, Spania, Portugalia, Grecia şi Republica Cipru trebuie să-şi consolideze bugetele, avertizează "European Fiscal Board" în raportul său anual. Dar cum se poate face asta fără paralizarea conjuncturii economice sau fără programe dure de austeritate? În rândul miniştrilor de Finanţe ai UE, aceasta este marea întrebare.

Unde e planul reducerii datoriilor?

În ciuda unor negocieri care au durat luni în şir, ei nu au reuşit să cadă de acord asupra unei reţete. Între timp s-au format două tabere ireconciliabile. Una din ele, condusă de Germania, insistă asupra unor criterii bugetare obligatorii pentru toate statele, menite să reducă rapid din datorii. Cealaltă tabără, condusă de Franţa şi Italia, doreşte căi individuale de reducere a datoriilor, care să ţină cont de realităţile speciale existente la Paris, Roma sau Atena, şi care să nu fie impuse cu ajutorul unor penalizări. Ministrul german de Finanţe, Lindner, sfătuieşte ca bugetele de stat să fie asanate cu accent pe investiţii în modernizare şi digitalizare. "Şi noi tocmai facem la fel în Germania. Avem o politică fiscală moderat restrictivă. De ea şi avem nevoie pentru a combate inflaţia, altfel am contracara măsurile băncii emitente", a declarat Lindner pentru DW, cu referire la dobânzile mari de referinţă decise de BCE. Cheltuielile mari de stat ar stimula inflaţia, care tocmai scade, a adăugat el. Mai puţine datorii şi concomitent mai multe investiţii - asta ar putea reuşi dacă se stabilesc priorităţi, consideră responsabilul. "Şi asta presupune şi curajul de a spune ce e posibil şi ce nu", a conchis ministrul german.

Omologul său francez, Bruno Le Maire, vede lucrurile diferit. El crede că măsurile de austeritate şi reducerea simultană a datoriilor ar lăsa statele fără spaţiu de manevră, împiedicând investiţiile pentru viitor. Ministrul italian de Finanţe, Giancarlo Giorgetti, împreună cu economişti italieni, cer la rândul lor ca anumite investiţii în energie verde sau apărare, să nu fie luate în calcul la datoriile de stat şi la cota de îndatorare. "Cheltuieli care au legătură cu priorităţile europene slujesc unor ţeluri politice strategice şi nu pot fi lăsate pur şi simplu deoparte când e vorba de reguli fiscale", a declarat Giorgetti cu ocazia reuniunii din septembrie a miniştrilor de Finanţe din statele UE. Dar Germania se opune categoric unei asemenea reguli pentru investiţii. Ministrul italian de Finanţe se află într-o situaţie extrem de dificilă fiindcă BCE reduce achiziţiile salvatoare până acum de obligaţiuni de stat italiene şi începând din 2026 Italia nu va mai beneficia de fonduri din programul UE de reconstrucţie după pandemia de coronavirus.

Mai mult timp acordat statelor supraîndatorate?

Dacă miniştrii de Finanţe şi Comisia Europeană nu vor cădea de acord până la sfârşitul anului asupra unor noi reguli pentru datorii, vechiul Pact de Stabilitate cu limitele sale stricte pentru noile datorii, care nu pot depăşi 3 la sută din PIB şi care conţine norme rigide de reducere a datoriilor, ar intra iarăşi în vigoare. Într-un astfel de caz Comisia Europeană ar trebui să iniţieze proceduri de sancţionare a Franţei şi Italiei, ale căror proiecte de buget pe 2024 conţin şi noi datorii ce depăşesc cu mult patru la sută din PIB. Dar nimeni nu vrea să-şi asume acest risc. Nici Niels Thygesen nu crede că vechiul Pact de Stabilitate ar putea fi soluţia. Chiar dacă pactul are reguli clare şi dure, acestea nu au putut fi niciodată puse în practică, fiindcă sancţiunile financiare ar fi pus statele îndatorate în faţa unor probleme fiscale şi mai mari.

"Avem nevoie de o strategie pe termen lung pentru reducerea datoriilor, nu reguli cu valabilitate de un an ca până acum. Ne-ar trebui de exemplu un plan pe patru ani. Acela ar trebui să descrie calea consolidării bugetelor publice, în direcţia reducerii datoriilor", a declarat Niels Thygesen, unul din părinţii, în anii 1990, ai monedei comune euro.

UE se luptă cu primele sale datorii proprii

O altă problemă bugetară apare de altfel acum la nivelul întregului bloc comunitar. UE a contractat pentru prima dată datorii comune pentru finanţarea programului de reconstrucţie după criza de coronavirus. Finanţarea acestor datorii, de aproximativ 400 de miliarde de euro, care au fost oferite sub formă de credite statelor membre, cu precădere Italia, a devenit şi ea mai costisitoare decât fusese iniţial calculat, din pricina majorării dobânzii de referinţă. Bugetul UE este supus unor mari presiuni, dar statele membre refuză să preia costurile suplimentare apărute. În acest context, următorul conflict la nivelul UE bate deja la uşă.