1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Se clatină şi Franţa?

10 august 2011

Surpriză de proporţii pe agenda discuţiilor europene. Franţa, unul din motoarele economice ale Europei, ar putea fi următoarea ţară care se clatină sub greutatea deficitului şi a datoriei publice.

https://p.dw.com/p/12DtY
Imagine: picture alliance/dpa

În pofida ratingului de triplu A al Franţei, problemele Parisului s-ar putea răsfrânge asupra întregului continent european.

Pentru ministrul francez al Bugetului şi cel al Finanţelor, concediul s-a încheiat brusc. Cei doi oficiali au fost chemaţi de urgenţă la Paris, unde sunt permanent întrebaţi dacă Franţa nu riscă să piardă ratingul de triplu A în contextul problemelor care îi clatină bugetul. Ministrul Finanţelor dă asigurări că acest lucru nu se va întâmpla. Mai mult, el spune că "aceaşi agenţie care a retrogradat nota Statelor Unite, tocmai a confirmat că Franţa se află pe drumul cel bun". Nici ministrul Bugetului nu putea face notă discordantă.

Francezii de rând par însă a nu crede acelaşi lucru. Peste 88 la sută dintre ei au declarat recent în cadrul unui sondaj naţional că Franţa s-ar afla în pragul falimentului. Iar răspunsul poate fi uşor ancorat în realitate.

Dintre toate statele europene care au rating de triplu A, Franţa se află fără îndoială în cea mai dificilă situaţie. Creşterea economică întârzie, iar rata şomajului pare a nu scădea prea mult. Ca şi cum veştile nu erau suficient de îngrijorătoare, agenţia de rating Standard & Poor's afirmă cu nonşalanţă, într-o analiză proprie, că în cazul în care Parisul nu reformează sistemul de sănătate şi pe cel de pensii, bonitatea ţării va scădea.

Dacă acest lucru s-ar întâmpla, consecinţele asupra pachetului de stabilitate european ar fi cât se poate de serioase în condiţiile în care Franţa este co-finanţator al acestuia. Dacă Parisul iese de sub umbrela protectoare a rezervelor europene de urgenţă, celelalte state vor trebui să pompeze mai mulţi bani în acestea. Iar dacă decide să rămână, amploarea datoriei publice franceze ar creşte.

Plecând de la acest scenariu, Institutul German pentru Cercetări Economice deduce că retrogradarea ratingului de ţară al Franţei ar putea cauza ruperea zonei euro. Ministerul de Finanţe consideră însă că Parisul s-a angajat să facă economii şi nu se va abate de la acest drum. "Până în 2013 vom avea un nivel al datoriilor asemănător cu cel pe care l-am avut înainte de începerea crizei financiare", afirmă încrezător finanţistul şef al Franţei.

Autor: Evi Seibert / Vlad Drăghicescu

Redactor: Rodica Binder