Sinagogi în Germania
Înainte de 1933, în Germania erau în jur de 2.800 de lăcașuri de cult evreiești. În prezent mai există aproximativ 130 de sinagogi care stau mărturie istoriei tumultoase, dar și vieții evreiești din Germania de astăzi.
Vechea Sinagogă din Erfurt
Este una dintre cele mai vechi sinagogi din Europa. Construită în jurul anului 1100, a scăpat ca prin urechile acului de pogromul din Evul Mediu și de persecutarea evreilor de-a lungul istoriei. Fiind transformată în depozit și în sală de bal, valoarea ei a rămas ascunsă pentru public până la mijlocul anilor 1990. Apoi a fost renovată și redeschisă ca muzeu în 2009.
Cimitirul evreiesc din Worms
Primele comunități evreiești din Germania s-au format pe Valea Rinului, între Speyer, Mainz și Worms. Pe domeniul sinagogii din Worms se află în prezent cel mai vechi cimitir evreiesc din Europa. Pe mormintele de acolo se mai pot vedea peste 2.000 de inscripții, unele datând din secolul 11.
Neupfarrplatz din Regensburg
Prima comunitate evreiască din Bavaria s-a format la Regensburg, fiind, în Evul Mediu, una dintre cele mai însemnate din Europa. Această operă de artă din beton alb, realizată de Dani Karavan, redesenează fundația vechii sinagogi. Ea fusese distrusă în 1519. Abia în 1995 s-au descoperit relicvele, în timpul unor săpături arheologice și s-a construit un centru informațional în subteran.
Sinagoga din Bayreuth
Sinagoga din Bayreuth are o cu totul altă poveste. Clădirea a funcționat ca operă din 1715, fiind mult mai târziu transformată în sinagogă de către comunitatea evreiască. Este singura sinagogă în stil baroc din Germania, care și-a menținut rolul de lăcaș de cult.
Sinagoga din Celle
În această regiune a actualului land Saxonia Inferioară, evreii au primit dreptul de a construi sinagogi abia în anul 1737. Atunci a fost edificată și sinagoga din Celle, cu fațada sa simplă. Dar interiorul, în stilul barocului târziu, a fost distrus în noaptea pogromului din 9.11.1938, ca de altfel multe sinagogi din Germania. Din 1974, clădirea funcționează din nou ca lăcaș de cult evreiesc.
Sinagoga Westend din Frankfurt pe Main
În secolul 20, pentru evreii din Germania a început o perioadă de renaștere și un val liberal în interiorul comunității evreiești. Această construcție în stilul egipteano-asirian datează din perioada respectivă. Nici noaptea pogromului și nici al Doilea Război Mondial n-au reușit să o distrugă în totalitate. Până în ziua de astăzi, stă mărturie perioadei de vârf a vieții evreiești în Germania.
Vechea Sinagogă din Essen
La scurt timp după construcția sinagogii din Frankfurt, a fost edificată Vechea Sinagogă din Essen, între anii 1911 și 1913. După ce a fost puternic distrusă de naziști, în perioada postbelică a devenit sediul industriei design-ului, apoi memorial și centru de documentare. În urma unor renovări intense, funcționează în prezent ca centru al culturii evreiești.
Noua Sinagogă din Dresda
În multe orașe, sinagogile au fost distruse irevocabil în 1938. Așa s-a întâmplat și cu sinagoga construită de celebrul arhitect Godfried Semper. În 2001, pe locul în care se afla construcția originală, a fost ridicată clădirea nouă. Forma ușor contorsionată a cubului se datorează direcționării către Ierusalim a dulapului în care se păstrează sulurile de Tora, cartea sfântă a evreilor.
Sinagoga principală din München
Și la München a fost confirmat, din punct de vedere architectural, un nou capitol al istoriei germano-evreiești. În 2006, a fost inaugurat centrul comunității evreiești, care include sinagoga Ohel Jakob, un centru cultural și noul Muzeu Evreiesc. Cu 9.500 de membri, comunitatea evreiască din München este una dintre cele mai mari din Germania.
Cea mai mare sinagogă din Berlin
Comunitatea evreiască din Berlin este, din nou, cea mai extinsă din Germania, având peste 10.000 de membri. Pe Rykestraße se află cea mai însemnată sinagogă, construită în stilul neo-romantic al anilor 1903/04. Cu peste 2.000 de locuri, această sinagogă este, alături de cea din Budapesta, cea mai mare din Europa. Autoare: Elisabeth Jahn / lp