Sistemul de educaţie şi vânzările de carte

În clasele gimnaziale din România elevii sunt nevoiţi să înveţe despre tehnologii vechi privind prelucrarea metalelor sau a lemnului şi fibrelor, într-o manieră care aminteşte orele de ”pregătire a meseriei” introduse la un moment dat de regimul comunist ca discipline obligatorii. Pe lângă faptul că servea ideologia oficială a industrializării, o asemenea inovaţie oferea inginerilor inflaţionari un debuşeu ”la catedră”, într-o perioadă critică de şomaj mascat în industria construcţiilor de maşini. În 1987, la Braşov, a fost doar momentul cel mai evident şi mai dramatic al crizei industriei din epoca comunistă.

Este de neexplicat de ce şcoala românească, în ciuda tuturor transformărilor din ultimii 20 de ani, continuă să păstreze, parţial, acel model greşit încă de pe atunci. Era cu totul aberant să obligi elevi cu aspiraţii pur intelectuale să petreacă ore în şir pe lîngă strungurile sau frezele din fabrică fără să facă, în realitate, nimic. Astăzi şcoala românească a renunţat complet la practica industrială, dar a păstrat disciplinele teoretice, care se numesc, în cursul secundar, ”Educaţie tehnologică”.

Sunt cel puţin două lucruri de semnalat. Primul este caracterul vetust al acestor manuale care îi pune pe copii în faţa unor tehnologii vechi de cel puţin o sută de ani. Cine are o vagă idee despre ce se întâmplă astăzi în lume nu poate să nu vadă caracterul ridicol al învăţământului românesc. Ingineri rataţi, care nu au profesat niciodată şi care erau depăşiţi ”tehnologic” încă din tinereţea lor petrecută în comunism, predau astăzi aceste jalnice cunoştinţe, care nu îşi mai găsesc vreo utilitate decât în cadrul unui muzeu. Iar elevii sunt, după şcoală şi după firea omului, cruţaţi sau torturaţi cu această importantă disciplină ”teoretică”.

În al doilea rând, şcoala de astăzi, face o teribilă confuzie între pura factologie, apăsătoare prin cantitatea detaliilor, şi o pregătire reală pentru exercitarea unei profesii practice. Iar de data acesta nu mai este doar cazul manualelor de educaţie tehnologică, ci şi a altor manuale. De fapt se întâlnesc aici două erori vechi, bine înrădăcinate în practica şcolii româneşti. Pe de o parte, o pregătire practică în afara oricărei practici şi, mai ales, în afara unui context potrivit, iar pe de alta, concepţia catastrofală despre ce înseamnă cultura generală. Şcoala românească cultivă pe mai departe, în ciuda unei vădite şi dramatice inadecvări la lumea contemporană, o cultură ”enciclopedică”, care oferă elevilor o mulţime enormă de informaţii din toate domeniile, istorie, geografie, biologie, chimie, geologie, economie etc, fără să le ofere în schimb un adevărat mod de operare. E clasic: elevii români ştiu de toate fără să ştie nimic; ştiu toate capitalele şi râurile lumii, dar nu pot vorbi cursiv o limbă străină; şi, culmea specificului, ştiu toţi sfinţii din calendar, dar nu au citit o singură pagină din Biblie.

Reforma educaţiei din ultimii ani a abordat câteva lucruri de la nivelul general al organizării sistemului, dar a ignorat complet conţinutul învăţământului. Această observaţie este bine susţinută de date statistice. Preşedintele Uniunii editorilor din România, Mario De Mezzo, a semnalat că din 2006 nu s-a mai tipărit niciun manual şi că multe din manualele aflate în şcoli sunt editate în 1996.

Editorii au interesul să tipărească cât mai multe manuale şi fac mereu presiuni asupra ministerului de resort să organizeze noi licitaţii, care, de multe ori sfârşesc cu scandaluri, dar, de data aceasta au dreptate într-un sens mai general. "România, arată preşedintele Uniunii editorilor, este pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de carte. În orice statistică. Avem o valoare a cifrei de vânzări pe total carte, cu cărţile care apar cu ziare şi cu manuale, de circa 100 de milioane de euro. În Ungaria, piaţa de carte e de peste 300 de milioane de euro, în Polonia piaţa este de un miliard de euro, iar Germania are o piaţă de zece miliarde de euro. Manualele înseamnă cam patru milioane de euro pe an la noi, respectiv 4%, în timp ce în orice ţară civizilizată, vânzările de manuale reprezintă 30% din totalul pieţei de carte".

Între aceste statistici şi modelul de educaţie care se perpetuează în România ar putea să existe o legătură strânsă, căci o şcoală preponderent factologică scade capacitatea de înţelegere şi de asimilare a lucrurilor noi, după cum inhibă, cu siguranţă, orice apetit de lectură.