Sold out - succes răsunător la München
6 mai 2010
Un deal bănos şi de lungă durată
În piesa "Sold out", Gianina Cărbunariu tematizează acest "deal" al regimului Ceauşescu, de pe urma căruia s-au încasat peste un miliard de mărci. Peste 200.000 de etnici germani au putut părăsi România între 1968 şi 1989, fiind "cumpăraţi" de facto de statul german. O afacere extrem de bănoasă pentru autorităţile de la Bucureşti, care stabileau sumele în funcţie de vârstă sau gradul de pregătire profesională a viitorului emigrant.
Fiecare îşi avea "preţul" său
Tinerii se vindeau mai bine decât pensionarii, studenţii, aflaţi la finele facultăţii erau mai aducători de bani decât cei începători, ca să nu mai vorbim de persoanele cu studiile absolvite. Sumele au oscilat de-a lungul anilor, situându-se, în medie, în ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, între 7.000 - 8.000 de mărci. Dar preţul cerut de Bucureşti putea creşte, chiar foarte mult, în unele cazuri.
Autorităţile securiste ştiau cum să stoarcă bani şi pe alte căi decât cele, să le zicem oficiale (deşi negocierile dintre partea germană şi română se desfăşurau mereu în secret), de la cei care doreau cu orice "preţ" să plece, mai bine spus de la rudele şi prietenii lor aflaţi deja în libertate, în occident.
"Mi-ar plăcea ca teatrul să fie mult mai deschis spre publicul lui"
Gianina Cărbunariu a stat de vorbă cu mulţi dintre etnicii germani, care au fost "vânduţi" de statul român, impresionată fiind de destinele teribile, dar şi atât de diferite ale acestora. În baza discuţiilor a ţesut spectacolul prezentat în limba germană în capitala Bavariei.
Gianina Cărbunariu:
Mie îmi place să vorbesc despre lucruri pe care le cunosc. În acelaşi timp, realitatea e fascinantă, oamenii, poveştile lor, vieţile lor. Pe mine mă inspiră foarte mult să am un contact cu realitatea. Eu nu pot crea acasă la mine, să stau cu foaia în faţă, să scriu piesa, să mă închid în sala de repetiţii. Mi-ar plăcea ca teatrul să fie mult mai deschis spre publicul lui. Sunt multe lucruri care au rămas aşa în suspans, ca discuţie. Eu am aflat de tema asta (vânzarea etnicilor germani) de câţiva ani şi mi-am dorit să fac proiectul, de aceea invitaţia de la Kammerspiele a fost binevenită, pentru că teatrul a finanţat toate deplasările mele în Germania, fără de care nu ar fi fost posibil. Ce s-a întâmplat cu populaţia de etnie germană în timpul regimului ceauşist? Unii au plătit pentru a pleca din Românai, alţii au fugit, alţii au fost "scoşi afară" pentru că erau periculoşi pentru regim. Tema nu e doar cea de "vânzare - cumpărare", nu asta m-a interesat - aş fi putut spune totul în cinci minute -, ci cum s-a ajuns la lucrul ăsta, ce s-a întâmplat imediat după război. Într-adevăr, din poveştile oamenilor, am aflat lucruri despre care nu ştiam absolut nimic, am aflat detalii pentru că nicio poveste nu seamănă cu cealalta. Cred că pentru publicul român e un subiect interesant, de aceea mi-aş dori să fac spectacolul şi în România.
Gianina Cărbunariu este interesată de realitatea în care trăieşte, este dornică să înţeleagă evoluţiile societăţii româneşti din ultimele două decenii şi din perioada comunistă. Ca om şi ca artist.
O generaţie de artişti interesată de istoria recentă a României
Gianina Cărbunariu:
Cred că orice artist nu poate, pur şi simplu, să pună în paranteză realitatea în care trăieşte. Pentru mine tensiunea dintre realitate şi ficţiune a fost întotdeauna importantă. Importantă în sensul că m-a inspirat foarte mult. De aceeaşi părere sunt şi alţi regizori din generaţia mea şi actorii cu care lucrez.
Mi se pare că istoria recentă e foarte puţin discutată, iar pe mine ma interesează să ştiu de ce trăiesc acum în România, aşa cum trăiesc, şi cred că ceea ce trăim acum e o consecinţă a ceea ce s-a întâmplat acum 20 de ani, acum 50 de ani. Mă interesează. În primul rând ca om, ca om care trăieşte aici, apoi ca artist, fiind ceea ce mă inspiră.
Am întrebat-o pe Gianina Cărbunariu, dacă are senzaţia că tinerii, în general, sunt interesaţi de aceată tematică.
Eu aveam 11 ani la Revoluţie, am prins comunismul, poate perioada cea mai teribilă, ultimii ani şi mă interesează. Sunt convinsă că cineva care s-a născut după Revoluţie, e măcar curios să afle. Am făcut la Târgu-Mureş un proiect despre conflictele interetnice din 20 martie 1990 şi nu am făcut interviuri doar cu cei care au fost mai mult sau mai puţin implicaţi în conflict, ci am vrut să vorbesc şi cu tineri de 15, 16, 18 ani, ca să aflu ce ştiu despre cele petrecute în '90. Ştiau foarte puţin, în manuale nu este tratat subiectul, discuţiile cu părinţii uneori nu prea ajută foarte mult. Am observat însă că foarte mulţi dintre ei doreau să afle mai mult, îşi doreau o discuţie despre toate acestea. De aceea, după spectacol întotdeauna există o discuţie cu publicul, care s-ar putea să fie chiar mai interesantă decât spectacolul, în acest sens al dialogului.
La o astfel de discuţie, e drept că nu la Târgu-Mureş, ci la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, am asistat şi eu şi am fost impresionată de puternicul interes manifestat de cei din sală, după încheierea spectacolului "20/20", să afle cât mai multe de la realizatori, de la actori - deopotrivă unguri şi români - despre cum văd ei subiectul şi despre receptarea piesei în rândul publicului din zonă.
Problemele cu care se confruntă teatrul comunitar
Gianina Cărbunariu lucrează ca artist independent, nu este, deci, angajată într-un teatru, lucrează cu echipa ei de actori, care, deasemnea, nu sunt angajaţi în vreun teatru. "Mă simt foarte bine aşa", mi-a explicat "adepta teatrului comunitar", menţionând însă că "presiunea socială e tot mai evidentă".
Cu această echipă lucrează deja din timpul facultăţii fondând, împreună cu câţiva colegi, aşa-numita mişcare "DramAcum", de teatru comunitar. Ce-şi doreşte regizorul-dramaturg, Gianina Cărbunariu, care se bucură de mare succes în România şi în occident, de pildă în Germania, Austria, Franţa sau Marea Britanie, pe viitor?
Mi-aş dori să pot rămâne cu echipa cu care lucrez, ceea ce e foarte greu, şi să existe mai multe spaţii, dedicate proiectelor, pentru că actualul climat e total inhibant pentru un tânăr artist care vrea să-şi formeze o echipă. Nu există foarte multe posibilităţi să faci proiecte de echipă în Bucureşti şi în ţară.
Cum vede Gianina Cărbunariu situaţia teatrului contemporan românesc?
Ar trebui găsit cumva un echilibru între tradiţie şi inovaţie
Există regizori, aşa cum suntem noi la DramAcum, care montăm texte contemporane, în special româneşti, există regizori interesaţi mai mult de dramaturgia străină, care au o estetică vizuală foarte interesantă, cum e Radu Afrim, va exista întotdeauna teatrul pe texte clasice, de asta nu mă tem (râde), dar echilibrul dintre tradiţie şi inovaţie ar trebui cumva găsit. Dacă te uiţi la repertoriul unui teatru, 99 la sută e clasic. La un teatru de stat. Ceea ce nu mi se pare în ordine. România e totuşi o ţară în care regizorul e foarte important şi atunci, e adevărat, interpretările nu sunt mereu "de muzeu". Cred că fiecare regizor trebuie să-şi găsească Molière-ul sau Shakespeare-ul vremii lui.
Autor: Medana Weident
Redactor: Robert Schwartz