SOS: e foame în lume! România, poți ajuta?

De zile întregi s-au adunat zeci de ambarcațiuni ucrainene încărcate cu cereale destinate exportului la Sulina și nu pot accesa Dunărea spre a transporta grâul la destinație din pricina birocrației locale.

În războiul Rusiei cu pâinea noastră cea de toate zilele, marina regimului Putin a blocat porturile ucrainene, împiedicând navele ucrainene să-și transporte la destinație încărcătura vitală și să contracareze astfel pericolul foametei în lume. Moscova șantejează astfel Comunitatea Internațională spre a o determina să anuleze sancțiunile impuse din cauza agresiunii ei militare neprovocate împotriva Ucrainei și a crimelor de război comise de trupele ruse în Ucraina cotropită.

E evident că sancțiunile nu trebuie și nu pot fi anulate. Ce-i de făcut? UE și comisarul pentru transporturi Adina Vălean au promis să ajute la detectarea de rute practicabile noi. Ele există.

O alternativă fericită la transportul maritim este, în parte, traficul fluvial. Dar acum trei zile, 90 de ambarcațiuni ucrainene congestionau gurile Deltei în fața canalului Sulina, pentru că administrația română, șocată de un influx de nave fără egal și fără precedent, nu manifestă flexibilitatea necesară să le rezolve mai rapid și mai eficient, ca să-și poată continua călătoria pe Dunăre.

Criza a început acum patru săptămâni și se agravează, releva expertul ucrainean Andrii Sokolov pe Facebook, cerând părții române să examineze propunerile multiple avansate de barcagii ucraineni întru ameliorarea situației și degrevarea căilor de acces. Problema e că oficialii români sunt, potrivit părții ucrainene, prea conservatori și interpretează regulile de pilotaj și navigație prea rigid.

În chestiune sunt varii propuneri de ameliorare adresate administrației din zonă în scopul accelerării escortării navelor ucrainene pe canal, recomandări pe care aceasta însă nu le-a acceptat.

Există și o penurie de piloți care să fie în stare să navigheze de-a lungul canalului, așa că vasele ancorează timp de zile și săptămâni, iar fiecare zi de întârziere îi costă pe exportatorii ucraineni de cereale ochii din cap: nu mai puțin de o jumătate de milion de dolari costă ziua de întârziere, afirmă Sokolov.

Potrivit lui, partea ucraineană a propus să pună la dispoziție piloți proprii; să ajute la iluminatul zonei, astfel încât să se poată lucra și noaptea: să i se adauge orarului o oră de muncă înainte de zori și alta după amurg, să se multiplice numărul danelor la care să se lucreze simultan la șase ambarcațiuni în loc de două, în prezent; și să se proceseze ambarcațiunile încă din radă și nu abia în portul Sulina.

S-au mai făcut și diverse alte propuneri de rezolvare nebirocratică a problemei. De pildă, să se aprobe o mică accelerare a vitezei maxime admise de 5,65 de noduri, actualmente. Și altele.

Problema, se știe, nu e doar una locală, dat fiind spectrul foametei. Or, din cauza războiului ruso-ucrainean și a blocării porturilor și exporturilor de grâne ucrainene, inaniția va amenința în curând, potrivit ONU, aproximativ 300.000.000 de oameni.

Evident, regulile traficului nu sunt facultative. Dar în situații de criză – una care nu e doar regională, ci și europeană, ba chiar globală – trebuie recurs, rapid, inventiv și neșovăielnic, la soluții eficiente.

Iar dacă administrațiile locale nu au autoritatea sau capacitatea de a interveni și a transpune soluțiile identificate de ele sau de alții, atunci trebuie să intervină în mare viteză autoritățile naționale și europene. Chestiunea e, clar, de competența guvernului Ciucă și a Comisiei Europene, în special a comisarului european pentru transporturi Adina Vălean. Care, nu întâmplător, a fost criticată recent pentru lipsa de celeritate a măsurilor pe care (nu) le ia sau nu le ia în timp util spre a deschide, cum ea însăși a promis, rute noi pentru transportul cerealelor blocate în silozurile și porturile ucrainene.

E nevoie de acest ajutor acum, nu când situația va deveni critică, relevă pe drept Sokolov! Viitoarea recoltă bate la ușă. Au mai rămas până la ea doar câteva săptămâni și hambarele ucrainene gem sub povara mărfii care putrezește dacă nu ajunge urgent în mori.

Prietenul la nevoie se cunoaște. Poate oare România să arate Kievului și Europei că e o țară prietenă, în stare să ajute măcar în acest domeniu, dacă nu pune umărul la ajutorarea militară a Ucrainei, ba chiar una salvatoare?