Moțiunea a picat inevitabil. A ieșit cineva câștigător?

Cred că știa și lectorul moțiunii, pesedistul Lucian Romascanu, un personaj tern, pe fața căruia citeai că nu este deloc convins cu privire la cele citite,  că nici nu s-ar apuca să citească dacă nu l–ar obliga fișa postului și că se grăbește, să nu piardă cumva serialul TV, mult mai palpitant decât moțiunea PSD.

Știau cu toții că moțiunea n-are șanse. Dar își juca fiecare atât de conștiincios rolul, încâ nu poți să nu te întrebi: pentru ce atâta tevatură, degeaba? La ce folosește toată vânzoleala, când meciul este dinainte pierdut? Nu este pierdere de timp?

Domnul Ciolacu lasă însă impresia că, la dânsul, timpul nu conteză, iar scopul nu era să treacă moțiunea. Era să treacă timpul. Căci succesul moțiunii ar fi însemnat nu numai o lovitură pentru Guvern, dar un dezastru chiar mai mare pentru PSD, inclusiv bătăiosul său lider.

Una peste alta, PSD avea motive majore să nu dorescă succesul demersului său. Ele sunt de multă vreme analizate, comentate și discutate. Dar acum, în fața previzibilului insucces, se simt în toată dimensiunea lor atât deriva partidului, cât și debusolarea liderilor săi. Iată doar câteva:

Social-democrații nu sunt în stare să găsească o personalitate marcantă pentru eventuala guvernare. Regret s-o spun, dar domnul Alexandru Rafila – perla de pe coroana PSD – a ajuns deja un ceva răsuflat. Îl respectăm cu toții ca om de știință, dar după 6 luni de la instalare, n-a făcut nimic, ca să arate că ar fi, cât de cât, și politician. Or, la palatul Victoria trebuie să fii neaparat om politic, nu neaparat virusolog.

Social-democrații nu sunt interesați să-și ia pe cap beleaua problemelor postpandemice, când refacerea economiei impune investiții masive, fără sporuri de salarii, pensii sau alocații, promise non stop de partid, dar niciodată acoperite cu resursele necesare.

Liderilor PSD le convine de minune statutul de Opoziție, unde creșterea în sondaje vine de la sine și fără eforturi, în timp ce, la guvernare, oricine ar fi, sondajele îi scad implacabil.

În Opoziție fiind, domnul Ciolacu face pe zmeul, se rățoiește la Guvern în limbaj suburban și în termeni birjărești, își dă importanță reclamându-și patria la Bruxelles și împroașcă noroi cu nemiluita în PNRR. La guvernare, PSD ar trebui să-și asume PNRR, să-l pună în practică și să dea explicații pentru fiecare bucățică de autostradă întârziată sau încurcată.

Încă un guvern ratat al PSD ar fi o lovitura fatală pentru partid, una ca de măciucă: după Ponta, Grindeanu, Tudose și legendara Viorica-Vasilica, am arăta tuturor că România este numai laboratorul cu cobai al PSD și nimic mai mult.

Acum, după ce căderea moțiunii a confirmat încă o dată că alianța celor trei partide este stabilă, că Guvernul Cîțu are susținerea alianței și că PSD continuă să cârpească dezastrul politic lăsat de echipa Dragnea-Dăncilă, ne întrebăm, firește, dacă aventura produce ceva urmări.

Produce. Cea mai importantă pare a fi faptul că premierul și-a consolidat poziția, atât în propriul partid, cât și în cadrul Alianței care îl susține. Deduc că a marcat puncte și în lupta pentru șefia partidului. Domnul Cîțu a dovedit că este mai mult decât un simplu finanțist, adus de valuri  în fruntea Executivului.

Se prezintă categoric în discursul său la adresa PSD, atunci când spune că  „Pesediștii văd în mine cea mai mare amenințare, pentru că sunt singurul care s-a opus sistematic oricărei colaborări cu PSD. Niciodată nu voi face compromisuri legate de PSD”. Corect.

Asemenea cuvinte sunt pe placul numeroșilor antipesediști din toată țara, atât din propriul partid, cât și din USR, chiar UDMR, ba aș zice că și printre cetățenii nealiniați politic. Mulți din ei sunt lehamisiți de PSD, pe care îl așază în rând cu corupția, hoția, jaful, abuzul și fărădelegile de tot felul.

Iar dacă principalul perdant al moțiunii consider că este PSD, în opoziție se situează de partea câștigătoare Florin Cîțu și echipa lui.

Citiți articolul integral AICI.