1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Unde e adevăratul PNL și cum se vor împărți alegătorii?

16 decembrie 2021

Cine sunt adevărații liberali: cei rămași să guverneze cu PSD-ul care pare a controla guvernarea, chiar dacă nu au prim-ministrul, sau cei reuniți într-un partid nou, care vrea să se prezinte drept adevăratul PNL?

https://p.dw.com/p/44MG1
România Ludovic Orban (arhivă)
Ludovic Orban a lansat Forța DrepteiImagine: Cristian Stefanescu/DW

Noul partid se va poziționa cel mai probabil ca fiind adevăratul PNL. Nu este o sarcină ușoară, a mai încercat și Tăriceanu în trecut, cu sprijinul PSD, spune, într-o scurtă analiză pentru Spotmedia.roanalistul politic Radu Magdin.

Ludovic Orban și câțiva foști liberali au lansat un nou partid, Forța Dreptei. Sloganul este Prin noi înșine. Cum arată această identificare? Care e poziționarea? Asemănarea cu sloganul PNL este evidentă. Logo-ul este un copac verde, cu rădăcinile vizibile. Cât de potrivit este? Verdele trimite la mișcările ecologiste.

Orban caută să profite de degringolada din PNL, de faptul că, deși au premierul, liberalii par a fi dominați de PSD în acest început de guvernare. De asemenea, Orban caută să-și legitimizeze noul partid legându-l pe PNL-ul istoric, de narațiunea construită în jurul partidului apărut în secolul al XIX-lea. 

Nu este prima dată când vedem scindări și apariții de partide în jurul PNL. De altfel, istoria din ultimii 30 ani a PNL este mai degrabă caracterizată de divizare decât de unitate.

Copacul verde, cu rădăcini vizibile, despre care vorbiți, poate fi semnul unei încercări îndrăznețe de a acoperi teme ecologiste, mai ales că PNL nu s-a remarcat în mod deosebit prin astfel de teme.

În același timp, rădăcinile pot trimite către istorie și către persistență, către felul în care mișcarea liberală a fost implicată în șlefuirea destinului României moderne.

Mă aștept să vedem în perioada următoare o dezbatere întreagă despre cine sunt adevărații liberali și cine sunt cei care au abandonat principiile liberale.

În mod sigur, prima ținta a partidului lui Orban este electoratul dezamăgit al PNL, cel care a părăsit partidul prezidențial în ultimul an. Rămâne de văzut dacă noul partid va avea tracțiune dincolo de bazinul PNL, dacă poate atrage electorat nou, precum non-votanți sau votanți USR.

Știm că ideologia este una conservatoare. De altfel, pe o astfel de platformă a candidat Ludovic Orban și la președinția PNL. Este electoratul de tip conservator unul substanțial în România? Și, dacă este, poate Ludovic Orban, un politician vechi, să prindă acest electorat?

Tema conservatoare a fost abordată în România recent mai degrabă ca o temă culturală, în contextul unei opoziții în creștere față de progresism.

În trecut, Ludovic Orban s-a afirmat mai degrabă ca un liberal clasic, este interesant acest accent al său pus pe discursul conservator.

De altfel, din punct de vedere cultural, electoratul PSD are și el o puternică dimensiune conservatoare, PNL la fel. Va fi aglomerație pe culoarul electoral conservator.

Într-o țară ca România, cu crize de tot felul, va conta poate chiar mai mult discursul economic. Aici vor fi așteptări foarte mari, pentru a vedea în ce măsură noul partid se diferențiază de abordarea PNL, și ea destul de difuză în ultimii doi ani, într-un stat care a devenit tot mai implicat în economie și tot mai necesar pentru a face față crizelor.

Ludovic Orban are nevoie de reinventare și cred că este conștient de acest lucru. Va conta în ce măsură poate forma o echipă cu abordări coerente și complementare, care să dea o citire situațiilor și problemelor publice diferențiatoare în raport cu restul forțelor politice.

Pentru a crea identitate, ai nevoie atât de idei proaspete, dar și de o manieră credibilă de a le prezenta publicului.

Care e competitorul principal al acestui nou partid?

Noul partid se va poziționa cel mai probabil ca fiind adevăratul PNL.

Nu este o sarcină ușoară, a mai încercat și Tăriceanu în trecut, cu sprijinul PSD. 

În același timp, dacă este să privim și la sursa rupturii din PNL, noul partid va avea probabil o abordare intransigentă față de PSD, o continuare a discursului liberal din 2017 - 2020.

În plus, va fi o altă axă de conflict despre cine este liderul Opoziției, cel puțin ca inițiativă: aici partidul lui Orban, care are totuși 16 parlamentari, va căuta să se contrasteze față de USR, ca un partid mai serios, mai experimentat, care știe ce are de făcut pentru problemele curente ale României.

Citiți articolul pe Spotmedia.ro.