Srebreniţa: o îngenunchere sinceră arată altfel

Este remarcabil că tocmai Nikolici şi-a asumat, într-un interviu oferit televiziunii bosniace, vina, în numele criminalilor de război sârbi, pentru masacrul de la Srebreniţa, comis împotriva musulmanilor bosniaci. Asta fiindcă, spre deosebire de precursorul său proeuropean, Boris Tadici, care s-a exprimat în trecut în termeni asemănători vizavi de masacrul de la Srebreniţa, Nikolici este privit ca un naţionalist, de la care nu se aşteaptă, în Europa occidentală, astfel de gesturi. În urmă cu doar câţiva ani, Nikolici s-a pronunţat public împotriva extrădării criminalilor de război Tadici şi Karadzici către Tribunalul Penal Internaţional de la Haga, apreciind că o asemenea măsură este partizană. Că tocmai el, ca reprezentant al dreptei, cere scuze, este un semnal politic ostil forţelor naţionaliste din Serbia. Nu e de mirare deci că Nikolici este contestat acum la scenă deschisă.

Dar, ce efect au scuzele asupra victimelor? Probabil că unul modest. Asociaţia "Mamele din Srebreniţa" se plânge că Nikolici nu a putut să spună că masacrul de la Srebreniţa a fost un genocid. Asta trebuie întâi dovedit, a spus Nikolici. Apoi, toate taberele implicate în războaiele din fosta Iugoslavie au comis crime cu caracter de genocid, a adăugat el. Şi tocmai aceste relativizări stârnesc dubii cu privire la sinceritatea şefului statului sârb.

Aceste dubii sunt întărite şi de un al doilea aspect. Când a declarat că "cere în genunchi iertare pentru Serbia", Nikolici stătea rezemat într-un fotoliu. Căinţa sinceră se manifestă altfel.

Cuvintele lui Nikolici trebuie mai degrabă înţelese în contextul tacticii sale faţă de UE. A fi pe placul instituţiilor de la Bruxelles, acum când Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare cu Serbia după semnarea acordului între Serbia şi fosta provincie sârbă Kosovo, este prioritatea numărul unu a puterii de la Belgrad. Sub presiunile masive generate de criza economică din ultimii ani, întărită încă de criza din zona euro, perspectiva aderării la UE este pentru autorităţile sârbe mai importantă decât sensibilităţile naţionale. Mai importantă chiar decât teza foarte răspândită că Serbia a fost victima propriu-zisă a războaielor din fosta Iugoslavie, iar tribunalul ONU de la Haga practică un partizanat anti-sârbesc.

E nevoie de mult mai mult decât de cuvinte pentru modificarea acestei convingeri care face imposibilă reconcilierea. Necesară este abordarea imparţială a istoriei recente şi asumarea responsabilităţii proprii. Necesar este şi schimbul de tineri care sunt dispuşi să modifice perspectiva. Abia dacă vorbele vor fi urmate de fapte care demonstrează că reconcilierea este realmente dorită, victimele bosniace ale războiului vor putea accepta scuzele.