Statul paralel și presa lui

A stârnit valuri în România sintagma preferată a lui Liviu Dragnea, care invoca la orice pas ”statul paralel” spre a-și înfiera adversarii, ca presupușii săi beneficiari. Or, democrația n-a fost niciodată în România de după mineriade într-un mai mare pericol decât în epoca în care legăturile cleptocrației conduse de Dragnea cu serviciile secrete și instituțiile de forță alcătuiau un stat în stat menit să anihileze justiția și DNA și să lichideze orice tentativă de asanare a marii corupții. 

Statul paralel în Europa 

Mai există în România statul paralel? Că Dragnea abera nu înseamnă că nu există. Unde să se fi ascuns Securitatea lui de când e Dragnea după gratii? Termenul de stat paralel e o traducere foarte aproximativă a conceptului de "deep state". Care există și înflorește nu doar în țări eminamente mafiote ca Rusia lui Putin, ci și în Europa. S-a spus că acest tip de stat a corupt până la os state balcanice, precum Bulgaria.

Nu e o consolare că situația e net mai gravă în țări ca Venezuela, unde tirania socialistă a ucis presa liberă, ori Mexicul, unde să te ferească Cerul să vrei să-ți faci onest meseria de jurnalist de investigație și să studiezi legăturile dintre mafia drogurilor și regim. 

Extrem de alarmant e că și în vest libertatea presei e în tot mai mare pericol. Și nu e vorba doar de împușcarea în cap a olandezului Peter de Vries, victima probabilă a unui sângeros șef marocan de narcotraficanți și a grupării sale de mafioți și asasini plătiți. 

E vorba și de cultura anulării, amuțind bună parte din vocile care deplâng capitularea oficialităților occidentale în fața crimelor și a delictelor inspirate de ură religioasă, de pildă antisemită, comise de migranți de felul asasinului pariziencei Sarah Halimi. 

După omorârea ei, presa franceză a refuzat pur și simplu, din corectitudine politică, să abordeze săptămâni în șir această crimă antisemită.  

Nici în Germania situația nu e optimă. Se cere mai nou, în presa de stânga, nu atât anularea culturală cât, tot mai strident, excluderea din CDU a conservatorului Hans-Georg Maaßen, care candidează în Turingia pentru Bundestag. Vina lui? I se reproșează acuze la adresa unor jurnaliști cu prezumtive legături cu extrema stângă ai redacției de știri a televiziunii publice germane, ARD. Una, al cărei irepresibil bias de stânga nu e o taină pentru observatorii avizați și obiectivi ai scenei politice și mediatice germane. E de altfel notorie opțiunea politică ecologistă și socialistă a peste 90 la sută din tinerii jurnaliști ai televiziunii publice și, nu mai puțin, a progresiștilor care-i selectează și conduc. Iar, dacă nici ex-șeful serviciului secret intern, o instituție destinată contraspionajului și apărării constituției, nu e edificat în privința pozițiilor ocupate de simpatizanții extremei stângi, oare cine să fie?

Că Maaßen a propus verificarea atitudinilor și testarea mentalității jurnaliștilor posturilor publice, care ar trebui să informeze obiectiv, e problematic, întrucât poate provoca asocieri terifiante, legate de rapida și temeinica nivelare a presei germane pe bază de orientare politică sub Hitler și comuniști. 

Dar a nu avea dreptul de a critica unidimensionalitatea ultraprogresistă a unei prese plătite ca să informeze onest, care tinde să facă din vilipendarea ideilor conservatoare și din marginalizarea celor ce le susțin o rațiune de a fi, nu e mai puțin grav. Ba chiar e mortal, pentru democrație. 

Fapt e, că de pe sticla televiziunilor publice germane au dispărut complet și comentariile și emisiunile de investigație realizate de pe poziții de centru-dreapta. Fapt e, totodată, că nu se poate ca într-o democrație care se respectă să se omoare orice dezbatere și să nu se poată critica presa, doar pentru că articularea oricărei opinii "incomode" e imediat calificată drept extremistă. Or, iată că, mai nou, se poate.

Cazul american

Și se poate chiar și peste ocean. Ce rămâne oare din libertatea informației în SUA, dacă un fost președinte și comandant suprem e, ori se crede nevoit, să dea în judecată, pentru cenzură, cele mai mari rețele de socializare ale Statelor Unite? Donald Trump a dat în judecată Facebook, Twitter, et comp., pentru că l-au cenzurat. Rețelele se apără subliniind că ar avea acest drept, întrucât ar fi companii private, îndrituite să stabilească și criteriile și conținuturile pe care le admit. Ceea ce nu pot ele explica e, între altele, de ce beneficiază atunci de o lege care le scutește de obligația de a da socoteală pentru aceste conținuturi. Și de ce nu știu că dețin un monopol asupra informațiilor digitale?

Realitatea e că Big Tech și social media, în speță Google, Apple, Facebook, Amazon și Microsoft au interese financiare și comerciale enorme. Și puține scrupule în a le promova, prin cenzură ori susținerea fără rezerve a puterii, care la Washington și la nivelul elitei culturale, ca și în serviciile secrete pare a fi ferm în mâna și sub controlul tot mai sever ale stângii de peste ocean. 

Extrem de alarmant începe să fie acest control când serviciile secrete își manifestă deschis politizarea și încearcă să demonteze vocile disidente ale unor jurnaliști conservatori, nearondate retoricii antiamericane și anticapitaliste. 

A avut loc o scandaloasă prigonire, de către serviciile secrete, a celebrului influencer de la Fox News, Tucker Carlson? Jurnalistul american tăinuise tentativele sale de a contacta persoane în stare să-i faciliteze un interviu cu președintele Rusiei, Putin, despre care-l informase doar pe producătorul său. Totuși, comunicațiile sale electronice private, interceptate probabil de serviciul secret extern, NSA, au ajuns în posesia presei, care l-a demascat instantaneu pe gazetar ca presupus "putinist". Tucker Carlson relevă că a aflat de toate acestea de la un whistleblower din interiorul comunității de informații și susține că aceste informații ar fi fost confirmate. 

Stânga iubește trădarea unora ca Ed Snowden. N-ar vrea decât ca dreapta să nu beneficieze vreodată de asemenea denunțători. Și să nu se supere, cumva, dacă serviciile secrete monitorizează ilegal jurnaliști conservatori. Dar n-avea dreptul NSA să urmărească niște comunicații implicându-i pe dregătorii ruși? Și e oare ok să vrei un interviu cu Putin? 

E dreptul și e de datoria oricărui jurnalist să vrea să stea de vorbă cu oricine poate lămuri chestiuni de interes public, chiar știind bine că urmează să discute cu un dictator și un dezinformator care, ca Putin, conduce un regim care își terorizeaza cetățenii și îi pedepsește cumplit dacă gândesc, ori susțin ce nu vrea tiranul și oligarhia din subordinea lui.

E dreptul și e de datoria serviciilor secrete să monitorizeze demnitari ai unei puteri ostile, sau potențial ostile. Dar e ilegal ca NSA să supravegheze americani, chiar dacă nu sunt ziariști. 

Dar dacă, spionându-i legal pe ruși, se nimeresc în colimator americani? Sau ziariști? În acest caz, serviciul secret ar trebui să facă tot posibilul să-i anonimizeze pe cetățenii SUA ajunși involuntar în vizor, nu să-i divulge presei în vederea demascării lor publice, pe calapodul presei staliniste, care-i țintuia necruțător pe opozanți reali sau prezumtivi ai regimului bolșevic la stâlpul infamiei. 

Glenn Greenwald, presa și statul paralel

Or, după cum a subliniat în acest context Glenn Greenwald, un campion al libertății presei, devenit celebru pentru că a editat și publicat în The Guardian informațiile secrete ale fostului agent NSA, Snowden, înainte de a deplânge cenzurarea în presa de stânga a unor dosare de corupție precum cel vizându-l pe fiul președintelui american Hunter Biden, într-o democrație ar trebui ca "puterea serviciilor secrete să fie limitată". 

În SUA, nu mai pare a fi, de vreme ce, potrivit discuției lui Greenwald cu Tucker Carlson, "statul paralel", în speță serviciile de informații, ”l-au monitorizat și interceptat și pe fostul consilier de securitate Flynn vorbind cu ambasadorul rus și au livrat informația” spre exploatare politică ziarului de stânga Washington Post. Ilegalitate care încă, vai, n-a supărat presa mainstream, fiindcă Flynn, ca să vezi, era conservator și trumpist.   

Dar nu doar stânga e de vină pentru această teribilă degradare a calității presei și democrației americane. Greenwald confirmă faptul că "și republicanii au venerat prea mult timp serviciile", înainte de a înțelege că spionii au început să facă o politică proprie în răspăr cu interesele democrației americane. Cum a reieșit când șeful CIA, Brennan, s-a văzut nevoit să admită - fără să fie tras la răspundere - revoltătoarea spionare, de către CIA, a senatoarei Dianne Feinstein și a comitetului ei senatorial de investigare a torturii de care s-ar fi făcut vinovați agenți ai CIA. 

Tot Greenwald amintește de halucinanta, dar edificatoarea declarație a lui Chuck Schumer, care a reliefat, în 2017, ceea ce șeful majorității democrate din Senat a calificat drept "prostia" monumentală a președintelui Trump, de a se lua în gură cu serviciile secrete. Potrivit lui Schumer, serviciile au, în replică, ”toate posibilitățile imaginabile de a se răzbuna”. 

Ceea ce pare că au și făcut, din plin, în anii de abundentă subminare, demonizare și cenzurare ale administrației fostului președinte. 

Se mai poate apăra democrația americană de "statul paralel"? Teoretic, da. Ar putea interveni administrația Biden. Și, mai ales, ar putea fi demontat prin intrarea în acțiune a Congresului SUA. 

Dar e greu de crezut că o va face. Prea puternic e argumentul serviciilor, potrivit cărora traducerea lor în justiție ar pune în pericol secretele de stat și interesul național, prea mare obediența și naivitatea multor congresmeni, prea amplă încrengătura de interese ale unor părți ale peisajului politic, cultural, informațional și mediatic, dominat de elite provenind din același mediu și bias universitar.

Cu atât mai importantă ar fi o presă liberă, care să controleze realmente puterea și să fie în stare să-i condamne derapajele eficient. Dar și subminarea și torpilarea ei au atins un nivel record.