La săritul gardurilor prin Europa

Este frig şi plouă mocăneşte. Călătoria unui grup format din aproximativ 50 de refugiaţi se încheie pe un câmp noroios. În apropierea oraşului de graniţă Sid, autobuzul intră pe un drum de ţară. 15 minute mai târziu opreşte în câmp. Pasagerii sunt invitaţi să coboare.

Graniţa croată e la doar câteva sute de metri depărtare. În "staţia de autobuz" şi-au amplasat corturile câteva organizaţii non-guvernamentale. Împart pelerine de ploaie roz şi albastre, mâncare caldă, banane şi apă. După nouă ceasuri în autobuz, oamenii - mai ales copiii - sunt epuizaţi.

În zona de graniţă Serbia-Croaţia sosesc în majoritate sirieni, irakieni şi afgani. Bărbaţi tineri singuri, dar şi multe familii cu copii. Voluntarii ONG-urilor aduc o cutie cu încălţăminte pentru copii. Micuţul Hamid umblă în sandale prin noroi. Tatăl lui îi caută o pereche de pantofi potrivită.

Pentru copiii mai mari, călătoria e un fel de aventură. Hamid (10 ani) este pe drumuri de o lună. Fratele său de numai doi anişori trebuie dus în braţe. O mamă din Siria are gemeni. Un alt refugiat o ajută să-şi care bebeluşii. Spune că soţul ei este deja în Germania.

Născuţi pe fugă

La graniţă aşteaptă şi o femeie tânără din Damasc. Îşi cară la piept bebeluşul venit pe lume acum numai două săptămâni în Turcia. Soţul ei explică într-o engleză stâlcită că au fugit de bombardamente şi că n-au mai putut aştepta ca femeia să nască acasă.

După o scurtă pauză, refugiaţii pornesc mai departe pe câmp. "Nu e departe. Acolo, în faţă, se găseşte următoarea graniţă", îi încurajează voluntarii ONG-urilor şi le arată drumul către ţara vecină. Serbia neagă faptul că refugiaţii ar fi adunaţi sistematic la graniţa cu Macedonia şi trimişi cu autobuzele la frontiera cu Croaţia.

Oamenii spun, însă, că li se cere să achite 35 euro - costul călătoriei. Nici nu s-a golit bine un autobuz că deja soseşte următorul. Totul e bine organizat. La câteva sute de metri, în mijlocul câmpului, se află poliţiştii croaţi care iau în primire grupurile de refugiaţi.

"Înaintaţi, înaintaţi", îi îndeamnă poliţiştii. Refugiaţii sunt dirijaţi către punctul de trecere a frontierei unde îi aşteaptă alte autobuze. Pe partea croată punctul vamal se numeşte Tovarnik. Acolo, uneori, dacă autobuzele nu sosesc destul de repede, se formează cozi de sute de refugiaţi.

Un viitor incert

Oamenii aşteaptă răbdători în lanul de porumb. Copiii mici plâng de oboseală. Yussef îşi duce în braţe fetiţa de numai un an. Are şi un băiat de trei ani, care trebuie să meargă pe jos. "Este eroul nostru", spune mama Sarah. Yussef şi Sarah au fost profesori la Universitatea din Damasc.

"Toate bagajele noastre sunt îmbibate cu apă", se plânge femeia. "Acasă devenise periculos, nu mai puteam aştepta", adaugă Yussef. La ce se aşteaptă ei acum? Vor să ajungă în Germania unde speră să poată lucra ca profesori universitari. Niciunul dintre ei nu ştie ce le rezervă viitorul. Nu ştiu nici măcar ce le aduce ziua de mâine.

De la Tovarnik sunt transportaţi la centrul pentru refugiaţi din Opatovac. Armata croată a instalat acolo corturi. Oamenii sunt hrăniţi şi dispun de îngrijire medicală. Croaţii s-au organizat eficient şi se poartă frumos cu refugiaţii. Sute de poliţişti asigură ordinea.

Există paturi de campanie şi instalaţii de încălzire a corturilor. O asistentă medicală se ocupă de bebeluşi. "Mulţi dintre ei sunt subnutriţi sau suferă de hipotermie uşoară. Noaptea trecută am avut aici 130 de bebeluşi", explică Martina de la Agenţia ONU pentru Refugiaţi.

Din cauza epuizării, mamele nu mai sunt în stare să-şi alăpteze şi să-şi protejeze de frig bebeluşii. Dar binevenita pauză din Croaţia este scurtă.

După doar câteva ore de şedere la Opatovac refugiaţii sunt suiţi din nou în autobuze şi transportaţi către graniţa cu Ungaria - unde jocul se repetă. Însă, la noua frontieră, tonul e mai aspru şi situaţia mult mai grea.

În acest punct al călătoriei lor, refugiaţii sunt la mâna destinului. Habar nu au ce obstacole îi mai aşteaptă şi nici de ce trebuie să treacă prin atâtea greutăţi.