Politica Angelei Merkel privind refugiații, reconfirmată
19 februarie 2016Uniunea Europeană planifică un nou summit cu Turcia în martie, în cadrul strategiei de combatere a crizei refugiaților. "Am reconfirmat că nu există alternativă la o cooperare bună și inteligentă cu Turcia", a declarat la Bruxelles președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.
Confirmarea planului comun de acțiune cu Turcia
Cancelara Angela Merkel consideră că reuniunea la nivel înalt a UE a validat din nou direcția eforturilor sale în ceea ce privește soluționarea acestei crize. "Sunt foarte mulțumită de discuțiile purtate", a declarat ea într-o pauză din timpul negocierilor.
Toți liderii celor 28 de state membre și-au declarat din nou susținerea pentru planul comun de acțiune stabilit pe 29 noiembrie cu Turcia și, mai mult, au declarat prioritară punerea în aplicare a obiectivelor comune convenite. Printre acestea: protejarea mai bună a frontierelor externe ale UE, combaterea migrației ilegale și implicit reducerea numărului de refugiați din Turcia spre Europa, a adăugat doamna Merkel. Planul prevede ca Ankarei să-i fie alocate trei miliarde de euro pentru mai buna aprovizionare a refugiaților sirieni din Turcia.
Merkel a mai spus că situația a evoluat mult de la sfârșitul lui noiembrie. Ea a făcut trimitere la o decizie a NATO de a combate printr-o misiune traficanții de persoane care acționează cu bărcile în Marea Egee. O altă dezvoltare pozitivă ar fi cooperarea mai bună cu paza de coastă a Turciei reușită între timp de Grecia și de unitatea europeană de protejare a frontierelor Frontex.
Semnal pentru Ankara
UE a trimis astfel un semnal clar Turciei că dorește să continue colaborarea cu această țară, în pofida conflictului cu kurzii care a escaladat în Turcia. O întâlnire pe marginea summitului cu premierul turc Ahmet Davutoglu a trebuit anulată din cauza atentatelor de la Ankara.
În ultimele săptămâni, între statele UE a avut loc o dezbatere aprigă cu privire la modalitățile de soluționare a crizei refugiaților. Țările estice din grupu Vișegrad (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) au pledat pentru închiderea graniței dintre Macedonia și Grecia - ceea ce Angela Merkel respinge ferm.