Supravegherea electronică a pericolelor publice

Ultimii care au purtat astfel de brăţări au fost personaje cu o viaţă în văzul public: Dominique Strauss-Kahn, Roman Polanski şi Julian Assange. În baza acestor aparate mici, fixate pe glezna piciorului unei persoane suspectate de comportamente condamnabile, aşteptarea procesului s-a produs nu într-un arest al poliţiei, ci la domiciliul acuzatului.

Supravegherea electronică nu a fost inventată, însă, pentru a îndulci măsurile coercitive aplicate vedetelor, ci pentru a ţine sub observaţie condamnaţi puşi în libertate condiţionată sau persoane cu potenţial violent. Practica este folosită în Statele Unite şi în unele ţări europene. Germania traversează faza finală a dezbaterilor privind cadrul legal pentru acestă măsuri de siguranţă publică.

GPS-ul de pe gleznă

Este, de fapt, vorba despre un aparat de dimensiuni nu mai mari decât un telefon mobil, fixat de gleznă sau de gambă, capabil să transmită semnale despre locul în care se află persoana supravegheată sau, cel puţin, să alerteze poliţia atunci când subiectul părăseşte anumite zone dinainte stabilite. Alarma se declanşează şi atunci când subiectul observaţiei încearcă să se debaraseze de aparatul de supraveghere.

În prezent, 300 de persoane poartă, în Germania, o asemenea brăţară. Au un program strict - ore fixe de muncă (obligatorie), timp şi spaţiu limitat de liberă circulaţie şi alte astfel de reguli care, odată încălcate, îi trimit direct în spatele gratiilor. Doar unul din zece supravegheaţi riscă - fără succes; dar şi fără clemenţă. Cine încearcă să-şi scoată brăţara este prins în cel mult zece minute.

Nu există siguranţă absolută

Conform noii legislaţii ar urma să fie înfiinţată o centrală unică de monitorizare a delincvenţilor supravegheaţi electronic. Tehnologia s-a rafinat, în anii din urmă, astfel că munca propriu zisă de observaţie este simplificată de capacităţile tehnice. Bugetul public ar avea cu siguranţă de câştigat: o zi de închisoare costă 80 de euro în vreme ce o zi de libertate, electronic supravegheată, numai 20.

Drept e că siguranţă absolută nu există. Temeri rămân, cu atât mai mult cu cât la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost declarată ilegală o practică suplimentară, prin care persoanelor deosebit de periculoase, cărora li s-a montat brăţara de urmărire, să le fie impusă în continuare o libertate limitată la spaţii închise, pentru a proteja societatea.

Interesant este că fiecare al treilea condamnat căruia i s-a oferit şansa de a-şi ispăşi pedeapsa în libertate supravegheată a refuzat să o facă. Argumentul: nu şi-ar dori să ducă acasă senzaţia de închisoare.

Autori: Wolfgang Dick / Cristian Ştefănescu
Redactor: Petre M. Iancu