Să nu fim colonie UE, în criza COVID-19

Statele occidentale nu știu să se descurce cu o criză socială, cum este aceea cauzată de COVID-19. De fapt, virusul e o invenție sau măcar o exagerare: trece cu apă caldă și pune umărul la controlul oamenilor. Oamenii au nevoie de miracol, adică de ordine și siguranță, dar asta înseamnă că regimurile autoritare sunt legitime?

Ca orice criză, și cea cauzată de pandemia de SARS-CoV2 scoate la suprafață probleme latente – uneori în lumină naturală, alteori sub un reflector manipulat geopolitic. Cum mergem pe fir până la Rusia și China și unde sunt limitele pe care o democrație nu le poate depăși, pentru a proteja sănătatea oamenilor?

Sunt teme pe care SpotMedia.ro le-a discutat într-un dialog cu Corina Rebegea, cercetător în cadrul Centrului pentru Analiza Politicii Europane (CEPA), un think tank american care se ocupă, printre altele, și de fenomenul dezinformării.

Au fost câteva temeri, la debutul pandemiei, în perioada în care stat după stat instaura starea de urgență, că unii lideri politici vor profita pentru a crea sau întări regimuri autoritare de putere. Exemplul dat de Parlamentul European a fost Viktor Orban. Sunt aceste temeri încă pe agendă, azi? Cum arată democrația în starea de urgență și cum iese din asta, avem măcar câteva intuiții?

Cred că temerile vor fi constant pe agendă, nu doar pentru că încă nu am scăpat de starea de urgență, dar și pentru că multe dintre măsurile pe care le-am văzut în unele state europene (Ungaria e un bun exemplu) vin în continuarea unor trenduri de mai lungă durată.

Dar chiar și acolo unde Executivul nu își extinde puterea, există alte metode de a specula starea de urgență, prin manipularea informației si a unei părți a presei, prin faptul ca cei aflați la putere au acces la resurse pe care le pot distribui în teritoriu, prin faptul că se pot folosi de autoritate pentru a călători si a-și face cunoscute proiectele chiar și atunci când sunt restricții de călătorie (Polonia în prelungita campanie electorală e un bun exemplu).

Deci cred că trebuie să continuam sa fim vigilenți și mai ales să surprindem și modurile mai subtile prin care unii actori politici tind să își extindă puterea.

Acestea fiind spuse, cred totuși ca din fericire îngrijorările de la începutul pandemiei au mai scăzut. Am văzut că presa independentă și societatea civilă au reușit nu doar să continue să existe, dar și să răspundă unor nevoi presante în societate, de la servicii medicale sau ofertă de informație de calitate. Eu îmi pun speranța în acești actori.

Peste criza sanitară s-au adăugat alte crize. Este cea socială din State, declanșată de uciderea lui George Floyd, cea economică, pe care statele europene încep să o resimtă și să vorbească despre ea și, iată, o criză imagologică. Sunt tot mai mulți, așa arată datele unei cercetări din România, cei care cred fie că toată povestea pandemiei e o cacealma, fie că măsurile au fost disproporționate. Sunt aceste crize secundare naturale sau create?

Sunt și naturale, si amplificate. Desigur că pandemia a scos la iveală o serie de vulnerabilități pe care multe state le-au ignorat foarte mult timp.

Discriminarea rasială nu e un fenomen nou în SUA, dar pandemia a oferit militanților anti-discriminare o supapă.

De altfel, toate statisticile arată că populația de culoare a fost mult mai afectată de virus decât populația albă.

Criza economică e si ea neîndoielnic o criză obiectivă, pe ambele maluri ale Atlanticului.

Dar criza de imagine e si parțial fabricată sau amplificată. Ceea ce ne tot spuneau canalele de propagandă rusă și chineză în ultimele luni e că democrațiile occidentale sunt incapabile să răspundă în situații de criză. Că UE e lipsită de interes, solidaritate și capacitatea de a oferi ajutor statelor membre.

Puteţi citi interviul integral AICI.