Săracii şi bogaţii Germaniei
30 martie 2016Durata vieţii germanilor depinde de locul în care trăiesc. Statistic, locuitorii orăşelului Pirmasens, din landul Renania Palatinat, trăiesc mai puţin cu şapte ani, comparativ cu cei ai localităţii bavareze Starnberg, de pildă. Cel puţin aşa reiese din datele regionale trimise spre cercetare de către deputata Stângii, Sabine Zimmermann, Institutului federal de cercetare-dezvoltare în construcţii şi urbanism şi analiză teritorială (BBSR).
Pirmasens, fost oraş al producătorilor de încălţăminte, este astăzi supraîndatorat, cu grave probleme structurale. Statistic văzut, în Pirmasens mulţi germani trăiesc cu bani foarte puţini. Prin urmare, nici vorba de longevitate! O speranţă de viaţă la fel de scăzută se mai înregistrează şi-n alte regiuni mai ales din partea de est a Germaniei, în Bazinul Ruhr (Renania de Nord Vestfalia) şi părţi ale landului Saar.
Tendinţa se constată mai ales în cazul bărbaţilor. Speranţa de viaţă medie a locuitorilor de sex masculin ai oraşului Pirmasens este de 73 de ani. De viaţă mult mai lungă se bucură bărbaţii din localitatea bavareză Starnberg (81,3 ani), urmaţi de cei din regiunea Hochtaunus (Frankfurt) şi metropola München - fiecare cu 80,9 ani, Böblingen în Baden-Württemberg (80,8 ani), regiunea din jurul Bodensee (Lacul Constanţa) şi Ebersberg din Bavaria (80,7 ani).
În general, femeile din Germania au o speranţă de viaţă mai lungă comparativ cu bărbaţii. Însă, şi în acest caz, decisiv este locul în care trăiesc. Astfel, femeile din Pirmasens ating, în medie, vârsta de 77,1 ani. Cele mai longevive sunt locuitoarele regiunii Breisgau-Hochschwarzwald (85 de ani).
Bogaţii trăiesc mult şi bine
Conexiunea între speranţa de viaţă şi situaţia materială reiese şi din studiile Institutului Robert Koch (RKI). Împărţită în cinci grupe, de la bogat la sărac, diferenţa între grupa de sex masculin cu cele mai mici venituri şi cea cu cei mai avuţi germani este de 10,8 ani. În cazul femeilor decalajul este de 8,4 ani.
De asemenea, statutul social se reflectă şi în starea de sănătate a persoanei. Comparativ cu germanii bine situaţi material, cei cu venituri modeste şi cei săraci sunt mai des afectaţi de boli grave. În replică la sesizarea deputatei Sabine Zimmermann, Ministerul federal al Sănătăţii a transmis că "numeroase măsuri adoptate de către guvernul de la Berlin au ca scop îmbunătăţirea egalităţii şanselor în domeniul sănătăţii".
Legea privind profilaxia, intrată în vigoare în 2015, obligă casele de asigurări să suporte costurile serviciilor medicale cu scop preventiv. Cu toate acestea, executivul german recunoaşte faptul că "regiunile cu condiţii socio-economice favorabile sunt asociate unei speranţe de viaţă mai mari". Motivul l-ar reprezenta diferenţele din domeniul educaţiei, fumatul, alimentaţia, interesul faţă de sport, dar şi condiţiile de muncă sau trai.
"Sărăcia se va moşteni"
În opinia Sabinei Zimmermann, sărăcia şi sănătatea precară devin o moştenire transmisă din generaţie în generaţie. În plus, multe dintre persoanele cu venituri mici sunt predispuse la depresie sau alte afecţiuni psihice. "Pentru a schimba această stare de fapt va trebui să dezvoltăm mai multe programe cu scop profilactic", afirmă ea. În context se remarcă necesitatea combaterii sărăciei, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi creşterea veniturilor în cazul persoanelor cu salarii mici.
În caz contrar, inculsiv în Germania cea prosperă "cel care câştigă puţin va fi nevoit deseori să presteze munci grele şi periculoase pentru sănătate, va suferi din cauza zgomotului şi a poluării, nu se va putea hrăni bine şi va muri mai repede comparativ cu cel care câştigă mai mult." conchide deputata Zimmermann.