Teme pentru alegerile din 2014

Apar sondaje care trec în anonimat, deşi conţin date explozive sau poate tocmai de aceea. Iată, de pildă, un sondaj IRES realizat prin metoda CATI în ziua de 29 noiembrie 2013. Chestionarul propune câteva întrebări legate de relaţia cu China. ”Dvs sunteţi de acord cu decizia României de a promova investiţii majore din China?” Răspunsuri: Da - 73%, Nu - 17%, Nu ştiu - 9%.

Dar iată şi urmarea: ”Ce ar trebui să facă România dacă UE s-ar opune? Să mai propună proiecte cu finanţare chineză sau nu?” Răspunsuri: Să propună proiecte - 63%, Să nu propună proiecte - 19%, Nu ştiu - 17%, Nu răspund - 2%.

Sondajul pune în evidenţă o ruptură între ”autoritatea ” europeană şi percepţia românilor privitoare la interesul lor comunitar. Desigur opoziţia europeană este doar ipotetică, dar e suficient pentru a putea prevedea o reacţie într-o situaţie de criză reală.

Dintr-o perspectivă mai largă acest tip de reacţie naţională nu este însă deloc singular. Se înţelege de la sine că tema comerţului cu China nu se pune în aceeaşi termeni în România şi în vestul Europei, dar există alte subiecte în care descoperim o opoziţie şi mai netă faţă de autoritatea Comisiei de la Bruxelles. Un sondaj de opinie realizat în Ţările de Jos la solicitarea Partidului Laburist (social-democrat) dezvăluie că olandezii se pronunţă într-o proporţie covârşitoare pentru menţinerea restricţiilor pentru români şi bulgari. Deşi reacţia olandezilor este mai calmă decât a britanicilor, datele sondajului probează o reacţie mai categorică: 82% din simpatizanţii laburiştilor se pronunţă pentru închiderea frontierelor, în timp ce susţinătorii dreptei depăşesc 90%. Chiar şi liberalii, cunoscuţi ca partizani entuziaşti ai deschiderii europene, se pronunţă în proporţie de 53% în favoarea restricţiilor. („Romania Insider” citând ziarul olandez „Telegraaf”). Iată aşadar că Marea Britanie, Olanda şi, după starea de spirit, poate şi Germania nu par deloc să se împace uşor cu linia de la Bruxelles.

Datele acestor sondaje, care arată opuneri masive şi categorice faţă de ceea ce întreprinde sau ar putea să intreprindă Comisia de la Bruxelles, pun în evidenţă o hartă politică a Europei de obicei ocultată. Interesele regionale devin tot mai greu de administrat de la un centru unic şi după reguli uniforme. Astăzi românii sunt profund frustraţi de opoziţiile populare din ţările vestice, dar ar putea fi, oare, rezolvată problema prin constrângere? Sondajele de opinie exprimă simple prejudecăţi detestabile care ar putea fi ignorate? Nu s-ar crea oare o altă frustrare, care se va manifesta cândva în forme astăzi impredictibile? Acestea sunt întrebări politice serioase care nu pot fi expediate cu discursul standard despre liberalism şi norme europene fără riscul de a alimenta mişcări centrifuge tot mai puternice.

Dar între subiectul mărfurilor chinezeşti şi muncitorii români există o legătură mai puternică decât pare. Occidentul este coerent şi egal cu sine, căci şi chinezăriile (vezi mai nou panourile solare) şi muncitorii din România se fac, în linii mari, vinovaţi de dumping. Aşadar a institui tarife vamale şi a pune restricţii de angajare pentru est-europeni revine în esenţă la acelaşi lucru.

De aceea discursul acelora care cer românilor pe un ton exigent să refuze China în numele standardelor de calitate europeană şi care condamnă în acelaşi timp ”populismul” britanic (sau olandez sau german) este contradictoriu. Europa este încă un spaţiu plin de contraste şi decalaje foarte mari, iar cei care îl administrează nu ar trebui să piardă din vedere această realitate. În orice caz mesajele populare, aşa cum reies ele din sondajele de opinie, sunt elocvente. Iar din ele se ivesc câteva întrebări inevitabile: Au cu toţii - în felul lor - dreptate când pun autoritatea europeană sub semnul întrebării? Sau se înşală - în felul lor - cu toţii? Sau poate unii se înşală, iar ceilalţi au dreptate? Iată viitoarele probleme europene pe care alegerile din 2014 nu ar trebui să le rateze.