Teroare la Bruxelles
Exploziile produse pe aeroportul din Bruxelles şi la metrou au provocat moartea şi rănirea a numeroase presoane. Capitala Belgiei se află în stare de şoc.
Suferinţă şi consternare
Exploziile produse pe aeroport s-au soldat cu moartea a cel puţin 14 persoane. Pasagerii şi personalul aeroportului sunt în stare de şoc.
Zeci de răniţi
Deflagraţiile s-au produs în zona "Plecări". Aproximativ 90 de oameni au fost răniţi. Nu e exclus ca numărul victimelor să fie şi mai mare.
Imagini de coşmar
După ce s-au risipit primii nori de fum, a devenit vizibilă întreaga tragedie. Adevărate imagini de coşmar. Martori oculari spun că înaintea exploziilor un bărbat ar fi strigat ceva în arabă. Procuratura belgiană crede că a existat cel puţin un atentator sinucigaş.
Operaţiuni de evacuare
Aeroportul a fost complet evacuat. Toate zborurile din şi spre Bruxelles au fost anulate. Autorităţile au apelat la pasageri să-şi întrerupă drumul spre aeroport. Şi cursele de tren ale Eurostar, Thalys, precum şi cele ale companiilor olandeze şi germane au sistat călătoriile cu destinaţia Bruxelles.
Explozii la staţia de metrou
În jurul orei 9, o a treia explozie a zguduit capitala belgiană - de astă dată la staţia de metrou Maelbeek, situată la doar câteva sute de metri de Comisia Europeană.
Situaţie dramatică la metrou
Explozia a fost declanşată într-un tren de metrou care tocmai se îndrepta spre staţie. Cel puţin 20 de persoane au fost ucise, numeroase altele fiind rănite. Unii dintre răniţi se află în stare extrem de gravă.
Poliţia şi forţele de securitate în alertă
Şi la câteva ore după atentate operaţiunile de salvare continuă. Pe străzi se aud sirenele maşinilor de salvare. Poliţia şi pompierii se mai află la faţa locului.
Un oraş paralizat
Toate străzile şi tunelurile din centrul oraşului au fost închise. Oamenii încearcă să obţină informaţii cu ajutorul telefoanelor mobile. Mulţi sunt încă în stare de şoc.
Liderii europeni, consternaţi
Șefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a declarat în timpul unei vizite întreprinse în Iordania că este "o zi foarte tristă pentru Europa". Preşedintele german Joachim Gauck a prezentat condoleanţe regelui Belgiei, Philippe, condamnând atentatele.
Măsuri sporite de securitate
În reacţie la atentatele din capitala Belgiei, în numeroase ţări au fost înăsprite măsurile de securitate, mai ales pe aeroporturi.