SUA: Tim Walz, țintă a ştirilor false
22 august 2024Tim Walz, un veteran în vârstă de 60 de ani și fost profesor de geografie, a căpătat notorietate la nivel național după ce a fost desemnat ca vicepreședinte de candidata Kamala Harris în campania prezidențială democrată din 2024. Walz nu era până la acel moment foarte cunoscut în afara statului Minnesota, unde îndeplinește funcția de guvernator.
Pentru Walz, un critic al fostului președinte Donald Trump, în special în ceea ce privește securitatea națională, asistența medicală și problemele de justiție socială, ascensiunea pe scena politică națională a venit la pachet cu o sumedenie de dezinformări împotriva persoanei sale - multe dintre fiind perpetuate de Trump și de susținătorii acestuia.
DW a cercetat o parte dintre aceste afirmații.
Afirmație: Tim Walz a mințit cu privire la serviciul său militar în Afganistan.
Verdict DW: Afirmație falsă
Într-o postare pe platforma X, care a atras milioane de vizualizări, Walz este acuzat că a mințit cu privire la serviciul său militar în Afganistan. Postarea îl citează spunând: „Am fost detașat în sprijinul operațiunii Enduring Freedom. Batalionul meu a asigurat securitatea în primele etape ale războiului din Afganistan”. Postarea conchide că „Walz nu a servit de fapt în Afganistan”.
Deși este adevărat că Walz nu a servit în Afganistan, postarea lansează o critică incorectă, eliminând un amănunt esențial din declarația sa. Filmulețul atașat postării îl arată pe Walz într-un interviu mai vechi, în care acesta afirmă textual: „Batalionul meu a asigurat securitatea bazelor pe întreg teatrul european, din Turcia până în Anglia, în primele etape ale războiului din Afganistan”. Se pare, deci, că declarația a fost modificată în mod deliberat pentru a induce în eroare audiența. Nu a fost singura controversă iscată de trecutul militar al lui Walz.
Astfel, într-un film de campanie din 2018, Walz a susținut că a mânuit arme de asalt „în război”. Această afirmație este falsă, de vreme ce Walz nu a participat la operațiuni de luptă. Echipa de campanie a Kamalei Harris a fost nevoită să recunoască greșeala și a precizat că Walz „s-a exprimat greșit” în respectiva înregistrare.
Afirmație: Walz a ordonat să fie puse tampoane în toaletele băieților din școlile din Minnesota.
Verdict DW: Afirmație falsă
Această declarație a fost făcută de fostul președinte Donald Trump, care a susținut că ”el, Walz, a ordonat ca tampoanele să fie puse în băile băieților. Avem vreun copil aici? Vă rog să vă puneți mâinile la urechi. Deci, cum spuneam, a ordonat ca tampoanele să fie puse în toaletele băieților, înțelegeți?”
Într-adevăr, în calitate de guvernator al statului Minnesota, Walz a semnat anul trecut o lege care impunea școlilor să ofere gratuit produse menstruale. „Produsele trebuie să fie disponibile tuturor elevilor cu menstruație în toaletele utilizate în mod regulat de elevii din clasele 4-12”, se arată în lege.
Însă proiectul de lege nu specifică faptul că aceste produse ar trebui să fie plasate în toaletele băieților. În presa din Statele Unite au apărut numeroase relatări care arată că proiectul de lege urmărește să asigure accesul la produse menstruale pentru toate elevele care au menstruație, inclusiv pentru băieții transgender și elevii nonbinari care pot utiliza toaletele pentru băieți.
Brendan Nyhan, politolog și profesor la Dartmouth College, observă că, deși dezinformarea a făcut întotdeauna parte orice campanie electorală, aceasta a devenit mai pregnantă de când Trump și-a făcurt apariția în politica națională.
„Se poate argumenta că polarizarea a stimulat promovarea dezinformării. Nu putem demonstra acest lucru în mod sistematic, dar cu siguranță putem spune că volumul de dezinformare venit dinspre Trump este fără precedent”, a declarat Nyhan pentru DW.
Afirmație: Walz a spus că va investi într-o fabrică de scări pentru a ajuta imigranții să treacă granița.
Verdictul DW: Inducere în eroare
Un clip video de 14 secunde cu Walz postat pe contul oficial de campanie al lui Trump pe X sugerează că Walz a pledat pentru sprijinirea migranților care trec ilegal frontiera în SUA. În clip, Walz este auzit spunând: „Dacă el, Donald Trump, vorbește despre acest zid, eu întotdeauna spun, spuneți-mi cât de înalt este. Dacă are 7 metri, atunci voi investi în fabrica de scări înalte de 9 metri. Nu așa oprești fenomenul”.
Echipa lui Trump a comentat: „Tim Walz vrea să investească într-o fabrică de scări pentru a-i ajuta pe ilegaliști să escaladeze zidul de la graniță”.
Iată un nou caz în care o declarație a fost scoasă din context. Porțiuni cheie din comentariile lui Walz au fost omise, ducând la o interpretare distorsionată. În interviul integral acordat CNN, Walz a susținut că ridicarea unui zid este o soluție ineficientă pentru a controla migrația ilegală.
Walz a continuat să spună: ”Oprești aceste lucruri folosind mijloace electronice, mai mulți agenți de control la frontieră și având un sistem juridic care să îngăduie tradiția de a permite oamenilor să vină aici, așa cum au făcut rudele mele. Să vină, să poată munci și să realizeze visul american”.
Afirmație: Walz a fost arestat în 1995 pentru conducere în stare de ebrietate.
DW fact check: Adevărat
O serie de postări pe rețelele de socializare susțin că Walz a fost arestat pentru conducere în stare de ebrietate și imprudență într-o sâmbătă seara în 1995. El ar fi condus cu aproape 160 de kilometri pe oră (100 mph) într-o zonă de 90 km/h (55 mph). Această informație este adevărată și, potrivit înregistrărilor poliției și instanței, Walz a recunoscut infracțiunea. El a fost amendat cu 200 de dolari (în prezent, aproximativ 180 de euro), a trebuit să plătească taxele judiciare, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile. La acea vreme, Walz lucra ca profesor.
Cu toate acestea, atunci când Walz a candidat pentru prima dată pentru Congres în 2006, campania sa a furnizat informații înșelătoare cu privire la incident. O investigație CNN arată că echipa de campanie a negat că Walz ar fi fost beat în acea noapte, susținând chiar că nu a fost niciodată arestat. Echipa sa de presă a insistat în mod constant că acuzația de conducere sub influența alcoolului a fost retrasă deoarece era nefondată.
Ulterior, în 2018, Walz a recunoscut faptele din acest caz, considerându-l un eveniment care i-a schimbat viața și care l-a determinat să renunțe la băutură.
Ascensiunea rapidă a lui Walz pe scena națională, care i-a luat pe mulți analiști prin surprindere, a dus la o examinare mai atentă a trecutului său.
„El a fost analizat cu mai multă atenție decât mulți dintre candidații la funcția de vicepreședinte. Este posibil ca acest lucru să fi sporit interesul presei și al publicului de a afla mai multe despre trecutul său”, a declarat Nyhan.