Tinerii, spectatori ai propriei singurătăți
22 martie 2024Singurătatea, în general, și singurătatea în rândul tinerilor, în special, este una din bolile secolului, cauzată de alienarea valorilor, de autosuficiența individului față de imperativele comunității, de escaladarea urii, de ritmul infernal al cotidianului. Într-o măsură mai mică sau mai mare, diagnosticul e prezent în toată lumea, inclusiv în țările cu o democrație funcțională.
În România, jertfa tinerilor din decembrie ᾿89 a condus la speranța că tinerii vor închipui traseul democratic pentru viitoarele generații. Speranța s-a dovedit amară, pe măsură ce satrapii comuniști au confiscat nu doar revoluția tinerilor din decembrie, ci și entuziasmul și vitalitatea celor care ar fi urmat să construiască o altă lume decât aceea a părinților care au trăit comunismul. Foștii activiști și securiști i-au prins pe tineri într-o pânză de păianjen, construind, de pe pozițiile politice pe care s-au cățărat, o democrație consumabilă.
Începând cu regimul Iliescu și până azi, lipsa politicilor guvernamentale pentru tineri s-a înscris în aceeași amnezie a promovării valorilor, a recompensării performanței, a încurajării entuziasmului și vitalității vârstei.
Frustrările și umilințele sunt și acum printre primii pași ai instalării singurătății în rândul tinerilor. Îndeobște se consideră că apatia e cel mai relevant indicator al singurătății. E un fel de a vedea orb psihologia tinerilor, cu precădere a adolescenților. În realitate, cel mai relevant indicator al singurătății exprimă violența, revolta, prăpastia dintre individ și colectivitate. Bullying-ul le asimilează pe toate.
Vocile seducătoare ale Dianei Șoșoacă și George Simion
Inițiativa Tinerii Votează și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) au dat publicității studiul „Tinerii din România în anul 2024“, care face o diagnoză în ceea ce privește implicarea tinerilor pe tabla de șah a politicii. Cel mai grăitor rezultat al cercetării sociologice este că 65% dintre cei chestionați au declarat că vor vota diferit față de cum au votat la alegerile din 2020.
Dacă rezultatele celor patru rânduri de alegeri din acest an vor adeveri datele sondajului IRES, riscul ca partidele extremiste AUR și S.O.S. să facă jocurile pe scena politică este alarmant. E posibil ca a vota „diferit“ față de acum patru ani înseamnă a vota populismul și extremismul care au ajuns să fie voci seducătoare pentru tineri prin promisiunile demagogice ale Dianei Șoșoacă și George Simion că sunt apoape de ei și că le vor reprezenta interesele. Asta, în situația în care PSD, PNL și USR care au guvernat în ultimii patru ani nu le-au auzit strigătele de ajutor.
Singurătatea în rândul tinerilor deschide calea tendințelor antidemocratice
Pericolul la adresa democrației este evident, și nu e prezent doar în rândul tinerilor din România. Într-un studiu publicat recent de DW privitor la consecințele singurătății în râdul tinerilor din Germania se arată că „cercetătorii au stabilit o legătură între singurătate și atitudinile antidemocratice, cu înclinație spre populism, credința în teoriile conspirației, atitudini autoritare și aprobarea încălcării regulilor politice și a violenței“. Fără doar și poate că această tendință e prezentă și în alte țări, atât în cele din fostul lagăr comunist cât și în statele cu o democrație consolidată.
Potrivit Autorității Electorale Permanente din România, pe listele electorale se află aproape cinci milioane de votanți cu vârste între 18 și 35 de ani. La ultimele alegeri parlamentare, doar 25,46% au votat. Dacă prezența la urne la cele patru rânduri de alegeri din acest an va fi aproximativ aceeași, lehamitea și dezinteresul a două treimi dintre tineri vor face jocurile pe viitoarea hartă politică în favoarea partidelor extremiste. Dezamăgirea și revolta tinerilor ar putea trimite în Parlamentul European, în administrația locală, în Parlament procente nebănuite ale populismului deșănțat și extremismului patriotard.
„Am momente în care mă simt izolat chiar de prieteni“
Tinerii, mai ales adolescenții, au nevoie să fie ascultați, înțeleși, ajutați de părinți, de profesori, de persoanele apropiate de la care au ce învăța. Însingurarea începe în familie și continuă la școală, în colectivitate, la locul de muncă. Nevoia de modele, neîmplinită, le suprimă entuziasmul, inițiativa, cunoașterea de sine, într-un cuvânt pofta de viață. Sinuciderea afectivă, neluată în seamă de cei mai apropiați, începând cu părinții, e de proporții nebănuite, pe care nici studiile sociologice nu o pot cuantifica.
Emanuel Serafim tocmai a împlinit 18 ani. Își plimbă cățelul înt-un parc din inima Bucureștiului. „Nu există o sigură cauză pentru care mă simt singur. Am momente, uneori înainte s-adorm, alte dăți chiar când mă trezesc dimineața ca să merg la liceu, în care îmi pun întrebarea «De ce mă simt singur?»“. Stau pe gânduri, iar concluzia la care ajung de fiecare dată e că singurătatea se datorează lipsei de înțelegere a celor din jur. Am momente în care mă simt izolat chiar de prieteni și de familie din cauza lipsei de comunicare dintre noi. Am fost pus în atâtea situații în care am încercat să le mărturisesc emoțiile, dar nu m-am făcut auzit, de parcă vobeam cu pereții, așa că am ales să nu mai vorbesc cu nimeni despre trăirile mele interioare. Mă simt uneori ca un spectator al propriei vieți și ca un actor care joacă cu ochii șiroind în lacrimi rolul singurătății“.
E o confesiune tulburătoare a unui adolescent făcută unui străin. Poate că Emanuel a intuit că sunt un anonim care știe s-asculte.