Trafic de persoane sub protecția statului român

În curtea lui din cartierul Strachina, Petre „Traian” Drăgușin răsfoiește filele unui dosar plin cu probe incriminatorii la adresa stâlpilor comunității rome din Urziceni. Neagă categoric orice aluzie la acuzațiile de trafic de ființe umane, nu recunoaște insinuările referitoare la prostituția juvenilă și cerșetoria forțată pe care ar fi coordonat-o, în Marea Britanie. În 2010, „Operation Golf”, o misiune a polițiilor din Regatul Unit și din România, a salvat 28 de copii exploatați de o rețea uriașă: 126 de persoane au fost atunci reținute în insulă, pentru alte 25 s-a pornit urmărirea penală în România. Capetele de acuzare: spălare de bani, fraudă cu beneficii sociale, influențarea justiției, tâlhării, comercializarea de produse furate dar, mai ales, trafic de persoane.

În martie 2019, într-o discuție cu jurnaliști din presa engleză și germană, Drăgușin spunea că totul nu a fost decât o tentativă a britanicilor de a-i corupe pe poliștii români. „Le-au dat 2,5 milioane de euro ca să ne facă nouă rău”, povestește bătrânul staroste al comunității din Strachina. Câteva săptămâni mai devreme, Drăgușin și companionii săi părăsiseră fericiți boxa acuzaților: unii fuseseră achitați iar altora li s-au prescris faptele. Pe parcursul procesului, o parte din încadrările juridice au suferit modificări din condeiul magistraților. Le-a fost redusă gravitatea faptelor, le-a fost diminuată posibila condamnare și, în final, au scăpat nepedepsiți. Practic, nici măcar judecata faptelor comise nu a fost dusă până la capăt.

Cazul Țăndărei este unul dintre exemplele-școală de eșec al statului, menționate într-un raport al Departamentului american de Stat, care acuză autoritățile de la București că nu fac nimic pentru a combate traficul de oameni. În Europa, nu mai puțin de 50% dintre victimele fenomenului provin din România.

În Germania, de exemplu, ajung să cerșească sau să se prostitueze în beneficiul unor șefi de rețele; autoritățile au descoperit inclusiv cazuri de minore vândute unor proxeneți sau direct clienților de proprii părinți; în hoteluri, pe șantiere, sau în abatoare se practică sclavia, fenomen întâlnit și în industriile sezoniere. Îngrijitoarele de origine română sunt deseori tratate asemănător în casele familiilor la care se angajează, de multe ori la negru. Minorii, în special de etnie roma, sunt obligați să fure, indică raportul diplomației de la Washington.

Un alt exemplu, din același document, vorbește despre români traficați - alături de nigerieni, indonezieni, brazilieni sau pakistanezi - în Israel. Muncesc în condiții de sclavie în pescuit, în sortarea gunoaielor, la spălătorii de mașini dar și în gospodării private.

În Italia, fete plecate din sate sărace ale României alături cu iubiți care le promit o viață nouă, ajung sechestrate în locuințe în care trebuie să se culce cu străini - pentru a deconta toate serviciile scumpe cu care au fost ademenite de presupusul logodnic.

Drăgușin din Strachina ia în derâdere toate evidențele culese în fiefurile britanice ale rețelelor criminale de echipa coordonată de Bernie Gravett, de la Poliția Metropolitană. Nici unul dintre minorii găsiți ca fiind exploatați în Regat nu ar fi fost, de fapt, exploatat, cu atât mai puțin traficat. Toți ar fi plecat cu părinții, în cel mai rău caz ar fi fost trimiși în câte un grup mai mare dar, cu siguranță, cu consimțământul familiilor.„Cine poate dovedi contrariul? Și cu ce suntem noi de vină?”. Că, odată ajunși acolo, vor mai fi scăpat de sub autoritatea părinților și or mai fi făcut prostii - se mai întâmplă, că așa-s copiii. Dar nu i-a pus nimeni să fure, să cerșească sau să se prostitueze, așa cum spun acuzațiile.

Justiție pentru abuzatori

În absența unor standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane și în contextul subfinanțării serviciilor de asistență și protecție, se vorbește, în raportul Administrației americane, despre o reducere a eforturilor guvernamentale de a combate fenomenul. Dar, și mai grav, documentul acuză complicități instituționale, corelat cu eșecul justiției în a-i pedepsi pe mulții oficiali care fie protejează aceste rețele criminale, fie chiar fac parte din ele.

„Vă amintiți cazul Caracal? Cazul Caracal se întâmplă în fiecare zi, în fiecare oraș din România”, atrage atenția Iana Matei, coordonatoarea singurei asociații autorizate în România să se ocupe de recuperarea și protecția victimelor adolescente ale sclaviei sexuale, Reaching Out Romania. Declarată în 2006 „Eroul anului” chiar de către departamentul de stat, pentru angajamentul ei într-un război inegal cu lumea interlopă din România, Iana salvează fete trecute prin traume inimaginabile. Iar victimele abuzurilor sunt din nou abuzate de instituțiile statului care ar trebui să le apere. Pe de o parte, spune Iana Matei, într-o intervenție la Digi 24, „în loc să ne unim forțele împotriva acestor rețele, nouă ne sunt puse bețe legislative în roate”. Povestește că, de fapt, instituțiile statului par preocupate de documentația de funcționare a misiunilor umanitare lansate în favoarea femeilor abuzate sau a minorilor exploatați, obstrucționând demascarea fenomenului.

Pe de altă parte, magistraților care judecă astfel de cazuri le lipsesc informații despre psihologia sau backgroundul victimelor și, ca atare, au probleme să relaționeze cu persoanele traficate în parametrii traumelor pe care acestea le traversează. Traume care țin și de corupția endemică din societate: puternicele și influentele rețele de proxeneți controlează într-atât de bine cercurile administrative, politice sau de ordine publică încât finanțează numiri în funcții - de la șefi de secții de poliție până la candidați în locuri eligibile pe listele propuse de partide în alegerile parlamentare. „Aceste rețele nu pot funcționa așa cum funcționează și nu pot câștiga atâți bani dacă nu sunt protejate, într-un fel sau altul. Și au fost cazuri în instanță unde victimele au fost luate direct din centrele de plasament iar rețeaua era protejată de polițiști. Nu e bârfă, e vorba despre cazuri reale. Iar clienții erau procurori sau oameni politici”.

În această încrengătură penală, justiția defectă are propriul său rol. Mulți magistrați, unii făcuți în facultăți-fantomă, alții prea slabi psihic și moral pentru a rezista necorupți, intră în sau fac jocul rețelelor criminale și caută soluții pentru a da pedepse mult mai mici spre inexistente agresorilor, abuzatorilor. De cele mai multe ori, în România, cazurile fetelor traficate sunt încadrate la proxenetism. Iar inculpații primesc sentințe cu suspendare sau suficient de scurte pentru a scăpa repede de ele. Să nu uităm că, după ce parlamentarii au intervenit, din interese de clan politic, în legislația penală, numeroși criminali periculoși au părăsit, total nejustificat, înainte de termen detenția și au recidivat.

Atât de slabă a ajuns justiția din România și atât de impregnată cu clișeele culturale anacronice este încât aproape că nu mai surprinde că a eșuat atât de lamentabil în cea mai recentă tragedie devenită publică, în care un liberat condiționat a violat și incendiat o tânără. A fost o nouă ocazie să ne amintim de disprețul cu care statul tratează entitățile sale cele mai defavorizate, abandonate parcă programatic într-o zonă de marasm și perpetuă sărăcie și expuse fără protecție exploatării politică. Dar statul o va face cât timp societatea i-o va permite. Iar societatea nu realizează că este pe atât de bolnavă pe cât îi sunt marginalii și defavorizații.