Treziri din comă şi realunecări în agonie

Poate la fel de multă cerneală continuă să curgă pe marginea modului în care Rusia înţelege să se folosească de gaze ca armă în războiul de agresiune care opune Kremlinul Kievului. Frankfurter Allgemeine Zeitung elaborează pe marginea recursului la „preţul gazului ca armă politică” împotriva democraţiei ucrainene şi cere UE să continue să ajute, fie şi condiţionat, Ucraina.

„Rusia îi închide Ucrainei robinetul”, aflăm din cotidianul berlinez Die Welt. Ziarul deplânge incapacitatea mediatorilor europeni de a obţine o înţelegere ruso-ucraineană şi semnalează că guvernul federal lansează „semnale calmante” privind aprovizionarea Germaniei cu gaze.

„Moscova opreşte livările de gaze în Ucraina”, titrează şi Süddeutsche Zeitung. Oprirea exporturilor de gaze de către (concernul de stat rusesc) Gazprom „demonstrează că Rusia încearcă să-i provoace prejudicii Ucrainei”, relevă Süddeutsche Zeitung.

Editorialistul ziarului münchenez, Julian Hans, constată că „se poate, între timp, decela un model al comportamentului rusesc” faţă de Kiev şi faţă de Occident. „Totul începe printr-o agresiune neaşteptată a Rusiei. Parlamentul îi dă lumina verde preşedintelui pentru o invazie în Crimeea. Apar anonimii combatanţi verzi. Putin anunţă anexarea Crimeei. În estul Ucrainei inşi înarmaţi până în dinţi ocupă clădiri publice. Toate acestea sunt urmate de o mare comoţie şi o harababură de voci” înfierând agresiunea lui Putin.

Urmează faza a doua. A condamnărilor şi deliberărilor occidentale, urmate de un ultimuatum care anunţă că se va trece la sancţiunile cutare, dacă Rusia nu va face şi nu va drege. Răstimp în care conducerea rusă tace, stă şi observă „cât de serios intenţionează Occidentul să i se opună, şi care sunt liniile de conflict intern, o misiune lesnicioasă, devreme ce în vest deciziile se negociază public”.

Pe baza lor, în faza a treia, Kremlinul avansează o ofertă croită după chipul şi asemănarea „angoaselor occidentale”. Asistăm deci la un du-te vino care alimentează speranţa complet iluzorie a unora de aplanare a conflictului, când de fapt e greu de ştiut ce decizii se iau la Kremlin, devreme ce hotărârile liderului rus nu se negociază public.

Or, există, potrivit aceluiaşi editorialist, doi indicatori care lămuresc cât se poate de clar ce anume vrea Moscova. „Aceşti doi indicatori sunt televiziunea rusă şi Gazprom. Ambele instituţii activează doar la comanda Kremlinului. Şi de la începutul crizei încoace, ambele fac totul spre a spori conflictul şi a slăbi Ucraina”.

În fine, mulţi analişti vesteuropeni trag concluzia care se impune şi cer UE să pună capăt şantajului energetic exercitat de Moscova prin extinderea şi diversificarea surselor neruseşti de aprovizionare cu gaze, inclusiv de şist.

Ample spaţii continuă să se acorde şi altei agonii. E vorba de cea a statului irakian stând să se prăbuşească în faţa ofensivei teroriştilor islamişti din SIIL, sau ISIS, cum i se mai spune organizaţiei de tip al Quaida care încearcă să edifice un nou emirat pe bază de şaria în Irak, Siria şi Liban. În context, observatorii de stânga n-au probleme să accepte sau chiar să aclame o eventuală alianţă americano-iraniană menită să pună căpăt ofensivei teroriştilor suniţi. Fiindcă „duşmanul duşmanilor mei mi-e prieten”, după cum constată la unison Süddeutsche Zeitung şi Dernieres Nouvelles d´Alsace.