Trump, stânga şi un proxim război cu Iranul

De omul care va ocupa Casa Albă după expirarea actualului mandat prezidenţial al lui Donald Trumppare să depindă enorm. În speţă soarta superputerii şi a continentului american. De el ar putea atârna pacea în Orientul Mijlociu şi traiectoria unei lumi libere şi europene contestate din ce în ce mai intens şi din afară, de autoritarisme şi totalitarisme, şi din interior, de varii forme de extremism antidemocratic şi anticapitalist.  Miza e, deci, mare. 

La fel sunt aşteptările şi iluziile multora. În mediile progresiste americane, dar şi în Europa elitei politice şi culturale de stânga, eventuala prelungire, cu alţi patru ani, a prezenţei la Casa Albă a mult demonizatului Trump, echivaleazăcu un insuportabil coşmar. Nu puţini formatori de opinie au încercat, aşadar, intens, să demonteze bilanţul actualului preşedinte după lansarea campaniei sale electorale în Florida. Or, dincolo de gafele sale repetate, faptele şi cifrele ridică obstacole majore în calea tentativei osândirii lui fără drept de apel. În măsura în care îşi păstrează un dram de seriozitate, întreprinderea condamnării lui eşuează încă din faza evaluării economiei americane.

Cea din urmă duduie ca niciodată în ultima jumătate de veac. În ciuda solidităţii dolarului şi a războiului comercial purtat pe varii fronturi şi, în special, cu regimul comunist chinez, şomajul tinde peste ocean spre zero, fiind mai scăzut decât oricând, din 1969 încoace. Doar în aprilie s-a creat în SUA un impresionant sfert de milion de joburi noi şi nu puţine firme relocate s-au repatriat. Trump se poate lăuda cu un boom economic la care europenii nici să viseze nu îndrăznesc.

Stupefiaţi de acest bilanţ pozitiv, pe care, departe de a-l prefigura, îl preziseseră pe dos, detractorii lui Trump se cantonează cu plăcere în analize impresioniste şi, invariabil, pesimiste ale situaţiei interne şi internaţionale. O predicţie curentă, dar greu de probat, afirmă că SUA ar urma să-şi deconteze scump protecţionismul. Or, nu puţini europeni îi ţin pumnii preşedintelui american în confruntarea cu obrăznicia unei Chine comuniste care-şi jefuieşte sistematic partenerii economici prin protecţionism mascat ori făţiş, precum şi prin plagiate. Întrucât însă presa globală continuă să se manifeste la adresa preşedintelui american cu neostoită şi, parţial, cu iraţională ostilitate, nu e de mirare că în emisfera vestică prea puţini îl vorbesc de bine. Ca atare, doar circa 45 % dintre compatrioţi îi atestă a-şi fi făcut cum trebuie datoria de preşedinte. Şi doar 85 la sută dintre republicani îl susţin ferm şi neclintit. Parte din ceilalţi îi reproşează lui Trump o polarizare fără precedent a electoratului american.

Ca şi cum adversarii săi progresişti n-ar fi pus niciodată paie pe focul unor conflicte evitabile. Ca şi cum stânga n-ar exagera cu un virulent anticapitalism marxist, ori ecologist, cu aberaţiile vehemente ale corectitudinii politice, cu susţinerea sinucigaşă, alimentând angoase fără precedent, a unei migraţii debordante, ori cu tolerarea excrescenţelor terorist-extremiste ale islamului politic. Nu e nou că, lui Trump, i se impută în revanşă cinismul, populismul, misoginismul, naţionalismul şi marginalizarea minorităţilor, precum şi tratarea fără mănuşi a unei prese tot mai decredibilizate. Cea mai gravă acuză îi vizează diplomaţia şi politica din Orientul Mijlociu. Regiune pe care Trump ar fi întors-o pe dos.

În fapt, o importantă parte a cârcotaşilor e alcătuită nu doar din ecologişti şi multilateralişti dezamăgiţi, ci şi din rusofili, antioccidentali şi conspiraţionişti antisemiţi. Pe mulţi îi deranjează serios mutarea ambasadei americane la Ierusalim şi, în genere, excelentele relaţii americano-israeliene, bazate pe împărtăşite valori democratice. În mod bizar, fiindcă invocă la tot pasul, ipocrit, democraţia şi dreptul internaţional, pe aceiaşi îi lasă rece politica belicoasă, antidemocratică şi genocidală a Iranului ayatolahilor. Care nu se mulţumeşte să calce în picioare drepturile femeilor şi să conducă mapamondul, alături de China comunistă, în domeniul execuţiilor şi al încarcerărilor de deţinuţi de conştiinţă. Ori să ameninţe statul evreu cu „ştergerea de pe hartă”.

Regimul de le Teheran sponsorizează din plin şi terorismul regional şi internaţional, fiind de ani mulţi un factor cheie şi în războaiele civile, în masacrele şi crimele comise în Siria şi Yemen şi în tentativele de şantajare a vestului cu programul său nuclear. Program a cărui denunţare şi moarte iminentă sunt evocate constant de responsabilii de la Teheran în scopul neutralizării embargoului american şi al obţinerii de avantaje comerciale prin sucirea la spate a mâinii pacifismului european.   

Întrucât împăciuitorismul UE a eşuat jalnic, cot la cot cu anii de multilateralism obamist în raporturile cu Iranul, care, departe de a se responsabiliza, a devenit un factor de risc maxim la adresa păcii globale, anti-trumpiştii militanţi s-au cantonat, mai nou, în vituperarea administraţiei americane ca fiind populată de belicoşi notorii. Realitatea e că Trump încearcă din răsputeri să evite orice confruntare militară directă cu iranienii, suplimentarea forţelor militare americane din Golf având un scop disuasiv. Ceea ce, ştiut fiind şi de iranieni şi de aliaţii lor anti-americani de la Moscova şi Beijing, îi anulează, parţial, efectul descurajator, stimulând punctuale şantaje şi demonstraţii de forţă persane.

În acest context şi fiindcă e vorba de un conflict de sisteme pe fundal religios cu un regim extremist încurajat de repetate şi inutile concesii apusene, e greu de crezut că se va putea evita o confruntare militară, indiferent cine va conduce Casa Albă în următorii 5-6 ani.