1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Turismul şi criza financiară

Lavinia Piţu, Berlin23 octombrie 2008

Cele mai recente statistici publicate de Societatea de marketing turistic din Berlin confirma faptul ca numarul de vizitatori ai marilor orase europene a scazut, ca urmare a crizei financiare.

https://p.dw.com/p/FfaU
Berlin - Poarta BrandenburgImagine: AP

Chiar daca cererea in turismul international a crescut cu 5% in prima jumatate a anului 2008, in comparatie cu aceeasi perioada a anului precendent, criza financiara a redus considerabil atat deplasarile in scopuri personale, cat si de afaceri. Cele mai afectate sunt metropolele europene, iar efectele negative in aceasta bransa vor fi simtite mai puternic la finalul anului si inceputul lui 2009, conform analizelor Organizatiei Mondiale pentru Turism.

Nici capitala germana nu a fost ocolita, in conditiile in care aceasta ramane una dintre cele mai atractive destinatii din Europa- pe locul al trei-lea dupa Paris si Londra- si inca una dintre cele mai avantajoase din punct de vedere financiar. Societatea de marketing turistic din Berlin a publicat cele mai recente statistici, care arata ca spre deosebire de cresterea numarului turistilor cu 10% pe an de la inceputul deceniului, in anul 2008 au venit la Berlin numai cu 2,5% mai multi turisti.

Buzunarele calatorilor americani au fost cel mai mult golite de criza financiara, intrucat in vara acestui an, procentul sosirilor acestora in Berlin a scazut cu peste 13,6%. Tot in aceeasi perioada, numarul turistilor britanici a scazut cu peste 6%. Balanta pozitiva de 2,5% se datoreaza cresterii sosirilor turistilor din Polonia si Rusia, de 43%, respectiv 35%.

Turismul in Berlin a fost insa mai putin afectat de criza financiara decat cel din alte capitale europene, unde preturile cazarilor sunt semnificativ mai mari decat in metropola germana. Institutul Britanic de Statistica de pilda, prognozeaza o scadere totala a turistilor pe anul 2008 cu 2,7%. De asemenea, cazarile in Paris in vara acestui an au suferit un regres de 2,1%, a anuntat Observatorul Economic si Statistic al turismului parizian.

Totusi, in Berlin, dintr-o populatie de 3,4 mil de locuitori, peste 250.000 lucreaza in turism, aceasta bransa reprezentand o parte semnificativa a economiei capitalei. In anul 2006 de pilda, turistii au adus in Berlin 8,5 mld Euro.