Uber și Europa fantasmatică

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a publicat miercuri o sentință care clarifică statutul juridic al Uber și al altor intreprinderi similare. Așa cum se știe, Uber a evitat rigorile care țin de reglementarea transporturilor pretinzând că este o patformă digitală de intermediere. În mai multe orașe ale Europei occidentale Uber a fost interzis sau i s-a cerut să intre în anumite cadre legale mai constrângătoare. La București de asemenea am asistat recent la o decizie a Consiliului General care, cel puțin la prima vedere pretinde Uber și altor intreprinderi similare ”să intre în rând” și să respecte normele impuse taximetriei clasice.

Interesant e că ”moderniștii” au deplâns decizia CG invocând statutul României de țară UE, care s-ar cuveni, în virtutea acestui fapt, să fie deschisă modernizării și inovațiilor. Pentru ei sentința Curții de Justiție a Uniunii Europene pică prost. În rezumat ea stabilește că, în ciuda pretențiilor sale, Uber este o companie de transport și nu de simplă intermediere. Dar e un subiect în sine observația că Uniunea Europeană este pentru destui români mai curând o fantasmă decât o realitate și asta funcționează atât în bine cât și în rău. UE e pentru unii sursa tuturor lucrurilor bune, iar pentru alții a tuturor celor rele. Europa reală este însă mai complicată și uneori mai contradictorie și nu poate servi drept argumentație gata făcută.

În orice caz tendința europeană este întrucâtva una de anti-uberizare. Îngrijorate că vor pierde susținerea politică a salariaților modești (care pe fondul unui liberalism agresiv devin tot mai eurosceptici) forțele politice eurofile se arată preocupate să conserve statutul întreprinderii care își asumă responsabilități sociale și care oferă angajatului o anumită stabilitate și siguranță. De fapt dacă e să surprindem tendința europeană prin intermediul unei figuri de proră, așa cum este președintele Emmanuel Macron, am spune că e mai curând ambivalentă. Acuzat din cauza reformei privitoare la piața muncii de a fi prin excelență președintele uberizării, el s-a delimitat de modelul presupus, afirmând că nu este ”uberolatru” și că este conștient că înclinația companiei digitale americane este aceea de a nu plăti impozite și chiar de a profita de șoferi prost plătiți.

Sentința Curții de Justiție a Uniunii Europene poate fi privită și ca o expresie a modelului social european sau ca o contrapondere prudentă la avansurile liberalismului. Europa se vădește de astă dată puțin mai conservatoare decât credeau partizanii ei de la București.

În Consiliul General, USR și PNL au votat în favoarea Uber, fapt care trasează cea mai limpede linie de demarcație politică. Căci tocmai pentru că e o problemă nouă și care nu este încărcată de toate sedimentele politicii post-decembriste ne arată mai clar cine susține pe cine. USR mai cu seamă este partidul uberizării în toate sensurile, inclusiv în sens politic, căci noua formațiune pretinde că vechiul clivaj dintre stânga și dreapta este irelevant părând în sensul acesta să fie o replică la mișcarea macronistă din Franța. Dar cum, de regulă, totul este mai neglijent la periferie decât în centru, tot așa militanții USR se arată de-a dreptul ”uberolatri”, manifestând un dezinteres total pentru soarta angajaților și a intreprinderilor clasice.

În sfârșit să reținem că sentința Curții de Justiție nu obligă de fapt statele UE la nimic, ea oferind doar un instrument pentru acelea care ar dori să adopte reglementări mai stricte.