UE: Adio vacanţă de vară?
29 aprilie 2020Când şi cum vor fi redeschise graniţele pentru reluarea călătoriilor transfrontaliere, nu poate spune nimeni cu responsabilitate în momentul de faţă, a precizat secretarul de stat, însărcinat cu problemele turismului în Ministerul federal al Economiei, Thomas Bareiß. "E mai degrabă improbabil ca turiştii germani să-şi petreacă vacanţa de vară în acest an în Spania sau Grecia", a mai spus el. De imaginat, în schimb, ar fi ca germanii să călătorească anul acesta în propria ţară sau chiar în regiunea în care trăiesc. De ce nu? "Şi acolo există destule lucruri frumoase de văzut."
Branşa turismului e la pământ pretutindeni în Europa şi se aşteaptă pierderi de până la 70 la sută la pachetele de servicii turistice. Cel mai afectat de actuala pandemie va fi turismul de croazieră, care va suferi pierderi de aproximativ 90 la sută, după cum apreciază Comisia Europeană de la Bruxelles.
Pierderi masive pentru industria turismului
Ministrul croat de Interne, Davor Bozinovic, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, a declarat la finele unei videoconferinţe avute cu colegii săi europeni că problema redeschiderii frontierelor interne, din spaţiul comunitar, şi a celor externe va fi abordată cu mare precauţie: "Am fost cu toţii de acord că trebuie să încercăm, înainte de toate, să evităm producerea de noi valuri de epidemie." Bozinovic nu a făcut nicio precizare cu privire la o dată anume la care s-ar putea relua călătoriile transfrontaliere. În UE, 10% din PIB sunt asigurate de industria turismului. În unele ţări precum Grecia sau Malta, această branşă acoperă chiar 20 până la 25 la sută din PIB. Sectorul turismului aduce Spaniei, de pildă, aproximativ 145 de miliarde de euro anual, iar cifra de afaceri a hotelurilor şi operatorilor de turism germani se ridică la 240 de miliarde de euro pe an. Pagubele pentru Germania, ţara din care provin foarte mulţi turişti, sunt în cifre absolute chiar mai mari decât în ţările ţintă, cum ar fi Spania sau Italia.
Când vom putea călători din nou?
Ministrul croat al Turismului, Gari Cappelli, şi-a exprimat speranţa ca europenii din nordul continentului să călătorească în regiunile sudice şi ca un act de solidaritate. "Avem nevoie de un plan comun de reconstrucţie a turismului", a spus Capelli. Mai precis, ar trebui elaborat un concept de sănătate comun, în baza căruia să fie emis un "paşaport de sănătate", sau un aşa-numit "paşaport coronavirus", necesar tuturor călătorilor şi operatorilor. Ministra Turismului din Malta, Julia Farrugia Portelli, pledează pentru standarde comune la nivelul UE în ce priveşte protecţia sănătăţii în hoteluri, restaurante, avioane şi pe plaje. "Există riscuri, dar noi trebuie să gestionăm aceste riscuri", a subliniat Farrugia Portelli.
Alte guverne sunt ceva mai reţinute în această chestiune şi preferă căi propii. Austria, de exemplu, îşi redeschide hotelurile pe 29 mai şi e dispusă să primească turişti doar din statele învecinate şi din regiuni în care rata infectării cu coronavirus nu este aşa de ridicată. Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, le recomandă călduros concetăţenilor săi să-şi petreacă în acest an, marcat de pandemie, vacanţa de vară în propria ţară.
Coridoare şi plexiglas
În Italia, hotelierii şi administratorii plajelor lucrează la sisteme de protecţie pentru turişti. Pe plajă urmează a fi instalaţi pereţi despărţitori din plexiglas, iar hotelurile vor fi ocupate doar pe jumătate. Între mesele din restaurant se va păstra o distanţă de doi metri. Grecia pledează pentru organizarea de aşa-numite "coridoare de călătorie" din Europa occidentală. Turiştii care pot dovedi că sunt sănătoşi ar putea fi transportaţi cu avioane speciale în hoteluri din Grecia, în care nu există cazuri de infecţii cu coronavirus. Propunerea a fost făcută de ministrul elen al Turismului, Charis Theocharis. Alţi miniştri europeni recomandă petrecerea concediului în acest an în mediul rural, departe de plaje şi marile lanţuri hoteliere.
Dar deocamdată nu se ştie deloc când miniştrii de Interne ai UE vor cădea de acord asupra unui plan privind redeschiderea frontierelor pentru turişti. Primul pas va fi anularea restricţiilor de călătorie în interiorul diferitelor ţări membre ale UE şi abia apoi se va putea relua turismul transfrontalier – mai întâi în ţările învecinate, iar în final la nivelul întregii Europe. Când vor putea fi reluate călătoriile în Asia, SUA sau alte colţuri ale lumii, este şi mai neclar.
Crearea unui sentiment de siguranţă
Apoi trebuie văzut dacă turiştii îşi doresc un astfel de concediu şi dacă se pot relaxa în spatele pereţilor de plexiglas, dacă pot renunţa la distracţii şi petreceri în grup, pe plajă sau în baruri. Maria Frontera, preşedinta asociaţiei hoteliere Fehm din Mallorca, e de părere că acum, înainte de toate, trebuie să li se creeze turiştilor sentimentul că sunt în siguranţă: "Trebuie să câştigăm încrederea turiştilor şi să nu comitem greşeli."
Organizaţia Mondială a Turismului, o agenţie a ONU, estimează că 96 la sută din toate obiectivele turistice din lume nu vor putea fi atinse din cauza actualei pandemii. Secretarul general al organizaţiei, Zurab Pololikashvili, care a participat la consultările partenerilor UE, a solicitat anularea grabnică a restricţiilor. "Această criză ne-a arătat cât de puternică este solidaritatea internaţională. Dar cuvintele frumoase nu vor putea salva milioanele de joburi ale oamenilor care lucrează în sectorul turismului", a spus Pololikashvili, solicitând ajutor pentru reconstrucţia turismului. Pentru ca acesta "să contribuie decisiv" la revigorarea economiei mondiale.