1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE amână modificarea politicii de migraţie şi azil

afp/dpa/epd/i.a.26 octombrie 2013

Doar în luna octombrie au murit în Marea Mediterană mai bine de 400 de oameni care căutau refugiu în UE. Modificarea politicii de imigraţie a fost însă respinsă deocamdată de şefii de stat şi de guvern ai UE.

https://p.dw.com/p/1A6ZE
Imagine: Georges Gobet/AFP/Getty Images

UE nu planifică, cel puţin pe termen scurt, o modificare a politicii faţă de refugiaţi, în ciuda tragediilor petrecute recent în Marea Mediterană. Angela Merkel a anunţat la Bruxelles că "nu am operat astăzi modificări calitative ale reglementrărilor în vigoare privindu-i pe refugiaţi. Nici nu am aprofundat această temă." Şefa executivului de la Berlin discutase în capitala Belgiei, vreme de două zile, împreună cu ceilalţi 27 de şefi de stat şi de guvern ai ţărilor UE şi despre politica de migraţie.

"Dramele care se petrec în Marea Mediterană ne obligă să acţionăm acum", a declarat la rândul său preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso. El a anunţat de asemenea că se vor pregăti până la reuniunea la vârf europeană din decembrie o serie de propuneri concrete. Între altele, se urmăreşte întărirea agenţiei europene de pază a frontierelor, Frontex, în cadrul căreia lucrează până acum doar 60 de funcţionari. În plus, se doreşte întărirea cooperării cu ţările de provenienţă ale refugiaţilor şi intensificarea operaţiunilor de combatere a bandelor de traficanţi de oameni.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a explicat că UE intenţionează să acţioneze conform următoarelor principii: preîntâmpinare, protecţie şi solidaritate. "În faţa unei asemenea suferinţe suntem cu toţii întristaţi. Dar ştim cu toţii, de asemenea, că fluxurile de imigranţi constituie un fenomen complex", a spus Van Rompuy.

Hollande: Venirea imigranţilor trebuie stăvilită deja în nordul Africii

Până acum, valabile sunt în UE normele acordului Dublin II, care obligă solicitantul de azil să-şi depună cererea în ţara europeană în care a ajuns pentru prima dată. Italia şi alte ţări riverane la Marea Mediterană, luate cu asalt de imigranţii africani, solicită de mai mulţi ani o împărţire echitabilă a acestei poveri între toate ţările UE. Unul din cei prezenţi la summitul de la Bruxelles care ar fi dat curs acestei solicitări este cancelarul austriac Werner Faymann. El s-a declarat în favoarea unui sistem de cote, în baza căruia solicitanţii de azil să fie distribuiţi către toate cele 28 de state membre.

Totuşi, o modificare atât de radicală a politicii europene de migraţie şi azil nu se bucură de susţinerea majorităţii la nivel continental. Majoritatea guvernelor europene, între care şi cel german, sunt în favoarea menţinerii sistemului actual.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a pledat în schimb pentru stăvilirea fluxului de imigranţi către Europa în ţările lor de tranzit din nordul Africii. "Trebuie să întărim capacităţile de frânare ale unor anumite ţări vecine aflate de cealaltă parte a Mării Mediterane, şi mă gândesc în primul rând la Libia", a spus Hollande. El a adăugat că Europa trebuie să ajute acele state să-şi păzească mai bine frontierele. Apoi, UE are şi datoria de a-i ajuta pe oameni în statele lor de provenienţă, în aşa fel încât aceştia să nici nu vrea să-şi părăsească ţara. Mulţi refugiaţi provin din Eritreea şi Somalia, ţări care se cufundă în haos, a mai declarat şeful statului francez.