UE, faţă cu pericolul populist

Pe moment, elita continentală se arată prea puţin capabilă să frâneze populismul de dreapta. Peste o treime din francezi ar vota, după cum semnala luni Neue Zücher Zeitung, în favorea Frontului Naţional conduse de Marine Le Pen. Un partid despre care 50 la sută din francezi cred (ori speră) că reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei.

După cum relevă bine informatul corespondent de la Paris al ziarului elveţian, în Franţa „până şi cercurile burgheze moderate favorizează mai nou limitarea imigraţiei”. Deloc greu de imaginat ce s-ar întâmpla dacă şi francezii ar fi îndrituiţi să se pronunţe, într-un referendum, cu privire la îngrădirea libertăţii de circulaţie în Europa.

Neue Zürcher Zeitung îl citează pe deputatul franco-german Daniel Cohn Bendit, potrivit căruia 60 la sută din francezi ar aproba ideea unei limitări a imigraţiei.

La fel de uşor de imaginat e că această opţiune a majorităţii francezilor ar putea fi împărtăşită întocmai şi de vecinii germani şi belgieni ai Hexagonului, de olandezi, italieni şi de mulţi alţii. Un sondaj efectuat recent la comanda postului Deutsche Welle relevă că 48% din germani ar vota în favoarea limitării imgraţiei, doar 46% ar fi împotrivă.

Dar cum s-a ajuns în acest punct alarmant, nu doar din unghiul apropiatelor alegeri comunale franceze, ci şi din cel al scrutinului european, în cursul căruia votul de protest riscă să depăşească tot ce s-a înregistrat în trecut în acest domeniu?

Un întreg mănunchi de cauze aflate la originea ascensiunii populismului intră în discuţie. Debordanta birocraţie a aparatului de la Bruxelles, care s-a instalat confortabil într-un vădit deficit de democraţie, nu e decât una din aceste cauze.

Pare că accelerata unificare europeană şi rapida extindere spre est a Uniunii, cuplate cu problemele de integrare a minorităţilor din varii ţări ale continentului, au depăşit zdravăn capacitatea redusă a multor europeni de a ţine pasul cu schimbările.

Toate acestea pun în acut pericol extraordinara idee europeană. Ea s-a născut la marginea gropilor comune ale celui de-al Doilea Război Mondial, în epoca în care extremismul de sorginte nazistă, fascistă şi legionaro-antonesciană a transformat Europa într-un uriaş cimitir. Mai nou, Uniunea Europeană însăşi pare să se apropie de punctul în care ar putea intra în comă, dacă nu se operează nişte schimbări majore.

Prăbuşirea în agonie nu este însă un deznodământ fatal. UE prezintă enorme avantaje, în special (dar nu doar) economice, multor europeni. E urgent ca elitele europene să înţeleagă că nu mai este suficient să trateze carenţele democratice ale construcţiei europene şi temerile sociale şi identitare ale europenilor cu superbie şi din vârful buzelor.