1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Droguri în UE - rata mortalităţii a crescut

6 iunie 2017

Fiecare al patrulea european a încercat măcar o dată în viaţă canabis, relevă un nou studiu privind consumul de droguri în UE. Experţii trag un semnal de alarmă asupra drogurilor de sinteză.

https://p.dw.com/p/2eAgp
Imagine: picture-alliance/dpa/LEHTIKUVA/J. Nukari

93 de milioane de europeni au consumat, cel puţin o dată în viaţă, droguri - adică peste un sfert din persoanele cu vârste între 15 şi 64 de ani care trăiesc în ţările spaţiului comunitar. În 2015, 1,5 milioane de europeni figurau în bazele de date ale autorităţilor din ţările europene, pentru delicte cu stupefiante - un milion dintre aceştia pentru deţinere ilegală de droguri în scopul consumului propriu. În jumătate din cazuri a fost vorba despre canabis. Conform noului raport, canabisul rămâne - de departe - drogul cel mai răspândit în Europa. În 2016, aproximativ 24 de milioane de persoane au fumat, inhalat sau ingerat "iarbă".

Societăţile europene abordează diferit consumul şi comercializarea canabisului. Unele ţări ca Olanda, Spania, Portugalia sau Cehia au o politică a drogurilor relativ liberală. Altele, ca Slovania, Lituania sau Grecia, pedepsesc posesia unei cantităţi mai mari de canabis, să spunem un kilogram, cu şi până la 10 ani de închisoare.

620 de substanţe psihoactive

Specialiştii Centrului European pentru Monitorizarea şi Dependenţa de Droguri (EMCDDA)  - care a şi realizat studiul bazându-se pe informaţii colectate din statele membre ale UE - îşi exprimă îngrijorarea faţă de numărul mare de substanţe psihoactive noi prezente pe piaţă. Încadrate în categoria "designer drugs" (droguri de sinteză) aceste substanţe sau amestecuri sintetizate în laborator, create cu scopul de a ocoli legislaţia în vigoare, sunt vândute pe internet sau în magazine speciale ca "Legal Highs". În Uniunea Europeană se cunosc aproximativ 620 de substanţe psihoactive.

Symbolbild Drogenkonsum
Imagine: picture alliance/APA/picturedesk.com/H. Fohringer

Singura veste bună este că numărul acestora n-a mai crescut atât de razant comparativ cu anii trecuţi. Dacă în 2015 erau înregistrate 98 de substanţe noi, în 2016 numărul acestora era de "doar" 66. Conform experţilor, lucrul acesta s-ar datora înăspririi legislaţiei în unele state membre ale UE.

"În ţări ca Polonia, Irlanda sau Marea Britanie substanţele psihoactive au fost complet interzise şi nu mai pot fi procurate pe căi legale, ci numai de pe piaţa neagră", afirmă reprezentantul EMCDDA, Andrew Cunningham. Alte state, ca Germania, au interzis numai unele categorii de substanţe. Nu numai comercianţii, ci şi producătorii - mai ales cei din China - întâmpină acum greutăţi.

În fabricile din China se produceau la scară largă aceste droguri sintetice. Din octombrie 2015, însă, şi-n China au fost interzise peste 100 de asemenea substanţe. În ciuda numărului mare de capturi (80.000 în perioada 2010-2015), experţii sunt, totuşi, dezamăgiţi: "Încă mai există foarte multe substanţe psihoactive, chiar dacă numărul celor nou apărute nu mai e chiar atât de mare", conchide Cunningham.

Canabisul natural e mai puţin periculos

Canabinoidele sintetice sunt mult mai periculoase ca produsul natural, explică specialistul EMCDDA referindu-se la o evaluare din 2016 a riscurilor prezentate de canabinoidele sintetice. "Ţările membre ale UE au raportat 30 de decese cauzate de aceste droguri sintetice. Cu canabis în varianta naturală nu s-a petrecut aşa ceva." Cunningham afirmă că Olanda, prin politica sa liberală privind canabisul natural, nu prea dă nicio şansă pieţei canabinoidelor sintetice. 

Symbolbild Drogenkonsum Cannabis
Imagine: picture-alliance/dpa/dpaweb/T. Leukert

La rândul lor, opiatele sintetice sunt extrem de periculoase. Aceste substanţe imită efectele heroinei, dar sunt mult mai puternice ca heroina. În scop medical opiatele sunt folosite la tratarea durerilor, în doze foarte mici, sub formă de plasturi.

Rata mortalităţii a crescut

În total, în 2015, s-au înregistrat peste 8400 de decese cauzate de supradoză (heroină sau alte opiate sintetice şi naturale). O creştere de 6% comparativ cu anul precedent. În opinia specialiştilor Centrului European pentru Monitorizarea şi Dependenţa de Droguri evoluţia este îngrijorătoare, mai ales în contextul unei scăderi a ratei mortalităţii după anul 2008 - un an record privind decesele. 

De asemenea, au constatat experţii EMCDDA, de 6 ani încoace comerţul cu droguri s-a mutat şi-n mediul online, mai ales prin motoare de căutare speciale în darknet (internetul întunecat). Dat fiind accesul restrâns în darknet, deocamdată fenomenul poate fi considerat unul limitat. Însă specialiştii în domeniu se aşteaptă la o creştere a acestuia. Datele disponibile privind tranzacţiile cu droguri pe darknet sunt, în prezent, destul de puţine. În luna octombrie, însă, împreună cu Europol, EMCDDA intenţionează să dea publicităţii şi un studiu referitor la comerţul cu stupefiante de pe darnket. 

Autor: Matthias von Hein / Claudia Ştefan