1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

UE sprijină Președinția în lupta contra clanurilor corupte

1 martie 2021

În debutul unui turneu diplomatic în estul Europei, președintele Consiliului European, Charles Michel, a efectuat duminică o vizită de lucru de câteva ore la Chișinău, la invitația președintelui Maia Sandu.

https://p.dw.com/p/3q3cu
Maia Sandu si Charles Michel
Imagine: presedinte.md

Charles Michel a reafirmat sprijinul ferm al structurilor europene pentru ceea ce el a numit „agenda foarte ambițioasă” a Maiei Sandu de reforme și luptă anticorupție. „Așteptăm ca actorii politici să acționeze în interesul superior al cetățenilor. UE este cel mai de încredere partener al Moldovei, iar sprijinul nostru merge mână în mână cu reformele. Combaterea corupției și consolidarea statului de drept sunt singura cale de urmat”, a menționat oficialul european.

Maia Sandu: „Schimbările sunt inevitabile și ireversibile”

Maia Sandu a vorbit despre criza politică din Republica Moldova. Ea a spus că, în acest moment, „suntem într-o situație politică dificilă”, dar a dat asigurări că „schimbările pornite în societate și în clasa politică sunt inevitabile și ireversibile”. „Pentru a ne mișca mai repede, reforma justiției și lupta împotriva corupției au nevoie de sprijin parlamentar. Cu cât mai rapid vom organiza alegeri parlamentare anticipate și vom confirma un guvern cu sprijin parlamentar deplin, cu atât mai bine pentru cetățeni”, a spus Maia Sandu.

Asta în condițiile în care, la nivel parlamentar, cu excepția PAS (partid pro-prezidențial), toate fracțiunile insistă asupra învestirii unui „guvern temporar” (noțiune care nu se regăsește nicăieri în legislație) și îi cer președintelui să consulte grupurile parlamentare și să desemneze un candidat pentru funcția de prim-ministru agreat de majoritatea parlamentară – o majoritate imposibilă fără PSRM. Învestirea unui „guvern temporar” ar face imposibile alegerile anticipate, implicit curățarea Parlamentului de corupți și coordonatori de scheme, susține Maia Sandu. Prin urmare, contrar ultimei hotărâri a Curții Constituționale, președintele a anunțat că nu va mai desemna niciun candidat la funcția de prim-ministru și că va aștepta data de 23 martie – termenul-limită până când Parlamentul ar urma să învestească un nou guvern, apoi va fi sesizată Curtea Constituțională pentru stabilirea circumstanțelor de dizolvare a Legislativului.

Dodon o amenință pe Sandu cu „o funcție decorativă”

Luni, 1 martie, liderul socialiștilor Igor Dodon i-a înaintat Maiei Sandu un ultimatum pentru desemnarea unui candidat agreat de majoritatea parlamentară – 9 martie 2021. El a amenințat că dacă președintele nu se va conforma, vor urma altfel de acțiuni. Dodon a sugerat că Parlamentul ar putea-o lăsa pe Maia Sandu cu o funcție decorativă, fără atribuții.

Maia Sandu: "Voi fi preşedintele integrării europene"

Între timp, la Chișinău au ajuns sâmbătă primele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca, oferite cu titlu gratuit de către Guvernul României. Guvernul demisionar de la Chișinău, controlat de ex-președintele Igor Dodon, nu a prevăzut în buget niciun leu pentru achiziția de vaccin anti-COVID-19. La întâlnirea de duminică cu președintele Consiliului European, Maia Sandu a cerut sprijinul Uniunii Europene în asigurarea țării cu vaccin. „Sănătatea oamenilor din Republica Moldova este prioritatea mea numărul unu în acest moment. Echipa de la Președinție se preocupă de aducerea vaccinului în țară din prima zi a mandatului meu de președinte. Vă cer sprijinul în asigurarea necesităţilor de vaccinare a ţării mele. Avem semnale din Lituania că sunt dispuşi şi ei să caute căi pentru a ne ajuta să accesăm vaccinul. Discutăm zilnic și cu COVAX pentru a asigura că vaccinurile destinate ţării noastre sunt identificate şi livrate. Moldova nu este singură în fața pandemiei și acest lucru ne dă speranța că vom reuși să revenim la normalitate mai repede”, a spus președintele moldovean.

Charles Michel: Perspectivele legate de alegerile anticipate au cele mai mari șanse

Charles Michel a reiterat solidaritatea UE de a ajuta Moldova în lupta contra crizei provocate de COVID-19 şi să facă faţă impactului social-economic al acesteia. „Prin intermediul programelor OMS vom încerca să distribuim vaccinuri suplimentare. Susţinerea noastră este strict legată şi de supremaţia legii şi standardele democratice”, a precizat președintele Consiliului European. „Dacă vrem mai multă prosperitate, dacă vrem mai multe investiții, este fundamental să ne asigurăm că lupta contra corupției are loc la modul practic și că supremația legii este asigurată. Corupția și fraudele bancare nu trebuie să existe în viitorul Republicii Moldova. De aceea, toate perspectivele legate de alegerile parlamentare anticipate au cele mai mari șanse. Apreciem eforturile personale ale Maiei Sandu privind investigarea furtului miliardului și în ceea ce privește lupta cu corupția, dar așteptăm ca toți actorii politici din Republica Moldova să acționeze în interesul superior al cetățenilor”, a conchis Charles Michel după întâlnirea cu președintele moldovean.

La finalul întâlnirii, Maia Sandu i-a oferit lui Charles Michel un mărțișor, „simbol al înnoirii și speranței”, iar oficialul european i-a oferit un buchet de flori.

 

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.