Situația Europei și Germaniei înainte de alegeri

Toamna a venit, iarna bate la ușă: ”acoperă-mi inima cu ceva”, căci, vorba poetului, multora, prinși cum sunt între inflație, revendicări ecologiste exagerate, întârzierea creșterii economice, mefiența față de liderii politici și față de democrație, precum și probleme de securitate, le va fi foarte frig. Cu atât mai frig cu cât prețul gazului, scumpit artificial de ruși, ca să-și impună revendicarea de a i se da drumul gazoductului Nordstream 2, s-a triplat și nu dă semne să se ieftinească.

Greu se spune adevărul în campanie

Or, doar candidatul creștin-democrat la cancelariatul Germaniei, Laschet, a îndrăznit în campania electorală să pună degetul pe rană și să rostească, timid, adevărul, criticând faptul că, sub conducerea predecesoarei lui la cârma CDU, Merkel, Germania a pus carul înaintea boilor.

Căci, dând, populist, frâu liber spaimei care-i cuprinsese pe germani după accidentul de la Fukushima, Angela Merkel a hotărât să-și încalce flagrant și fără jenă promisiunile electorale și să pună capăt aprovizionării Germaniei cu energie nucleară din centralele proprii.

Ceea ce n-avea cum să rămână fără urmări neplăcute, agravate puternic de avântul ideologic ecologist, care a determinat închiderea, de anul trecut, a primelor termocentrale pe cărbune. Cine profită de penurie? Cum cine? Rusia lui Putin. Care livrează gaz. Sau nu-l livrează, după caz și după bunul obicei al Moscovei, de a șantaja mârșav, din răsputeri, politic și economic. Pe cine?

Ucraina, Moldova? Nu doar. Mai nou, întreaga Europă, cu tot cu Germania, care s-a dedat decenii la rând, ca SUA lui Biden în prezent, iluziei, potrivit căreia s-ar putea obține schimbarea în bine a dictatorilor și regimurilor extremiste, teroriste și totalitare, prin raporturi comerciale mutual avantajoase.

Corecta analiză a Maiei Sandu și naivitatea ei

În aceste condiții nu spun lumii (și Germaniei) adevărul curat decât prea puțini politicieni. L-a rostit politicos, dar precis, cum îi e felul, Maia Sandu, în salutarul ei discurs de la Adunarea Generală a ONU.

Șefa statului moldovean, o lumină a clasei politice globale, a revendicat clar și fără echivoc ”retragerea necondiționată” a forțelor militare rusești din regiunea transnistreană. Absolventa Universității Harvard a ținut, totodată, să scoată în evidență ceea ce crede a fi patru provocări silind globul la cooperare, în speță pandemia de COVID-19, schimbările climatice, securitatea internațională și eroziunea democrației și a încrederii în state agresate de corupție.

Afirmațiile ei, de bun simț, par însă naive. Degeaba și-a reliefat Maia Sandu, la New York, disponibilitatea ”noastră de a lucra cu instituțiile ONU și cu comunitatea internațională pentru a găsi soluții durabile la aceste provocări”. Degeaba laudă președintele american Biden Moldova, dacă SUA nu vor sau nu pot să ajute cu adevărat.

Căci lumea în care trăim, una nu doar a civilizației, ci și a barbariei, e și a proaspăt victorioșilor talibani, al căror ministru al închisorilor, tocmai a declarat că ”execuțiile și amputările de mîini vor fi reluate”. Retrăgându-se din Afganistan, SUA le-au dat practic, indirect, lumină verde să preia puterea. Toți tiranii și toți teroriștii se simt încurajați.

Mai nimeni și nimic, și cu atât mai puțin o organizație mondială nevolnică și nu arareori nedreaptă, nu-i poate obliga pe cei puternici și iresponsabili la colaborare și multilateralism. Lor, puterea le dă șansa de a acționa unilateral. Iar iresponsabilitatea îi determină să creadă că ar avea și dreptul de a o face și de a se manifesta cinic, în exclusivă conformitate cu cel mai îngust interes propriu, ori cu propria orbire ideologică, deși interdependența problemelor lumii ar trebui să fie evidentă.

Nu e de mirare că situația securității s-a deteriorat perceptibil și în zona Mării Negre și altundeva, în Europa și în lumea liberă, unde, vorba secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, ”Rusia încalcă integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova”. În varii țări vecine se reinstalează, bucurându-se de conduceri politice favorabile și de impunitate, marea corupție. Integrități teritoriale, suveranități și democrații sunt violate altundeva de China comunistă. În aceste condiții ar fi nevoie de o Europă și de un vest înzestrate cu valori, vigoare și alianțe puternice.

Germania, sondajele și problemele Europei și ale Vestului

Lumea liberă însă nu doar că, aparent, nu le mai are, dar în Germania, sondajele, în care, ce-i drept nu se prea mai poate avea încredere de mult, par a-l da câștigător pe reprezentantul social-democrat Olaf Scholz. Or, candidatul SPD n-a exclus o posibilă alianță, dată ca posibilă de unele sondaje, cu verzii și cu postcomuniștii partidului Die Linke (Stânga). Care vrea socialism, creșteri de taxe, exproprieri și apropierea de Rusia, mai degrabă decât democrație sau NATO, un cuvânt pe care Die Linke îl evită cu grijă, ca nu cumva să fie evident că respinge Alianța Nord-Altantică și că, prin urmare, nu poate forma o alianță responsabilă cu SPD și cu Scholz. Fiindcă exponentul SPD, un partid care e mai apropiat de comuniști decât de propriul său reprezentant de vârf, a condiționat forrmarea viitorului guvern de clara aderență a coaliției la NATO.

Dar toate acestea sunt socoteli de campanie. Și tertipuri, poate, de liniștit electoratul conservator, burghez, cu înclinații liberale. Cine știe ce formule ipocrite se vor găsi după alegeri ca să se legitimeze totuși în fața unui electorat uluit un guvern de stânga și de extremă stânga.

Or, întrucît Germania e primus inter pares în Europa, contează în mod extraordinar ce se va întâmpla la scrutinul leguislativ nemțesc de duminică.

Spre a se acoperi cu un vacarm convenabil adevăratele probleme ale Germaniei, ale Europei și ale masiv împovăratelor raporturi transatlantice, ultimele zile ale campaniei electorale nemțești au fost dominate de nonteme, de subiecte de importanță secundară și de manipulări, pe tema urii din net.

Umbra unui asasinat, ura, cenzura și adevărata democrație

Apă la moară i-a dat discuției despre ura din rețele asasinarea, de către un extremist antimăști în delir violent, a unui tânăr angajat al unei benzinării care-i ceruse, just și firesc, să se mascheze. Oribila crimă, un fapt divers, le-a dat elitelor de stânga prilejul de a vitupera împotriva dreptei și conservatorilor, aruncați nediscriminat în oala conspiraționismelor, la ale cărei idei ar fi cotizat asasinul și care nu s-ar delimita suficient de clar de ucigaș.

Or, nu toți adversarii vaccinurilor și ai draconicelor măsuri antipandemie, adesea prea puțin justificate, exprimă opinii realmente instigatoare, sunt extremiști, ori violenți, astfel încît să fie întemeiat tot mai amplul recurs ”progresist” la cenzură în Germania și Occident. Nici o foarfecă nu va reteza și mărunți pe veci ura în social media, de care sunt doldora frustrații alcătuind masele de fanatici care vor obține, prin manipularea unor astfel de cazuri, ca și prin cenzură, noi aderenți și recruți potențiali, indiferent dacă oștirile cu pricina sunt de dreapta, de stânga, sau islamiste.

Soluția a prefigurat-o Maia Sandu. Potrivit ei, ”simpla înlăturare a regimurilor corupte nu face problema să dispară și... doar consolidarea justiției și a sistemului de aplicare a legii”, laolaltă cu exproprierile, ”poate schimba ceva”. Opțiunea șefei statului moldovean e absolut utilă.

Dar ea nu furnizează decît o parte a rezolvării. Pe celalaltă le-a explicat-o și germanilor Karl Popper. Potrivit lui, nu există, ca să-l parafrazez, decât două forme de stat: ”cele în care e posibil să se schimbe guvernul pașnic și cele în care nu se poate decât prin vărsări de sânge”. Perpetuarea la butoane chiar și prin periodice alegeri libere, care nu permit o autentică alternanță la putere, nu slujește, cu adevărat, nici democrației și anticorupției, nici stabilității instituționale, ori securității.