Un an de război în Ucraina. Cum l-am trăit în Moldova

Era 24 februarie 2022. La ora 5 dimineața începuse agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și am înțeles că totul, absolut totul se poate sfârși pentru mine, pentru familia mea, pentru poporul meu. Că tot ce am visat, creat, sperat se poate face praf și pulbere, pentru că, dacă pică Ucraina, îi va veni rândul Republicii Moldova, care nu are cu ce se apăra și, fiind „stat neutru” cu trupe rusești în Transnistria, nimeni nu va sări să o ajute iar Rusia poate ajunge lejer până la Prut, până la frontiera NATO și a Uniunii Europene, pe care o va sabota în fel și chip și chiar va încerca să o forțeze, dacă Occidentul se va arăta ezitant și dezbinat.

Se va repeta coșmarul? Analogii istorice

Noi, basarabenii, am mai trecut prin acest dezastru. La 28 iunie 1940, Basarabia și nordul Bucovinei erau smulse de soviete din corpul României. Tot atunci au fost ocupate și Țările Baltice, după ce o jumătate de an mai devreme căzuse Polonia sub dubla lovitură a lui Hitler și Stalin, în baza aceluiași pact Ribbentrop-Molotov.

Au urmat asasinatele în masă, deportările în Siberia a 300.000 de oameni (în valuri succesive), foametea organizată din 1946-47 (similară ca „modus operandi” cu Holodomorul ucrainean), distrugerea culturii naționale, o înverșunată politică de rusificare. În actualul război am văzut masacrele de la Bucea, Irpin, Harkov, Izium, Mariupol și, mai recent, Soledar și Bahmut. Știm de ce sunt în stare rușii, nu vor avea nicio clemență dacă ar invada Moldova, au o lungă, milenară tradiție de cruzime și tiranie.

Este uluitor să descoperi în secolul 21, în Europa, renăscând o barbarie de Ev Mediu. Răspândirea democrației, evoluția tehnologică, lecțiile istoriei n-au servit la nimic. În Rusia, psihoza militaristă, discursul anti-occidental, ura față de alteritate, dezgustul și aversiunea față de libertatea popoarelor dau în clocot. O imensă frustrare a unei împărății amețită de damf mesianic, resentimentul unui regim care a pierdut competiția globală sunt traduse într-o politică de pradă în raport cu vecinii. Auzim de amenințări cu un Armaghedon nuclear, „pentru că o lume fără Rusia n-are sens să existe!” – așa trâmbițează propagandiștii de la Moscova. Putin vrea să-și impună voința prin teroare, iar unde nu reușește cu forța o face prin corupere și paralizarea instinctelor vitale ale națiunilor.

Elefantul din odaie

Pe măsură ce războiul se derula iar armata ucraineană reușea să opună rezistență și chiar să recucerească unele teritorii, ajutată de Lumea liberă, ne-am mai liniștit și noi în Moldova, ne-am dat seama că suntem într-o realitate paralelă celei ce părea singura posibilă în ziua de 24 februarie 2022, și anume: marșul victorios al rușilor până la Prut. Au venit criza energetică cu scumpirile ei, dar suntem în libertate, avem pace, putem să ne ducem viața mai departe... Groaza din primele zile s-a preschimbat într-o angoasă surdă, pârjolul din preajma noastră s-a banalizat, așa cum și pandemia a devenit o amintire, chiar dacă golurile pe care le-a lăsat în atâtea familii nu se vor vindeca niciodată.

Ne-am obișnuit într-atât cu „războiul altora”, încât mulți moldoveni preferă să facă abstracție de el. La zile de naștere sau cumetrii, de Crăciun sau de Paște, discută despre orice numai nu despre tragedia de lângă ei. Evită subiectul uneori din decență sau pentru a nu provoca certuri „între neamuri”. Moldova e divizată. Chestiuni ca identitatea națională, integrarea europeană, aderarea la NATO sau Unirea cu România sunt linii sensibile, „mine” cu efect întârziat. Este aceeași situație pe care am avut-o la începutul anilor ‘90, în plină perestroika a lui Gorbaciov, când deschiderea „ecluzei” totalitare, limba română, alfabetul latin, adevărurile istoriei scoase de la index erau teme care tulburau liniștea multor familii și nu doar în cele mixte, unde se vorbea amestecat, în română și în rusă.

Azi, în plină agresiune rusească în Ucraina, când mi se întâmplă să asist la asemenea reuniuni, am impresia că, în aceeași odaie, alături de noi, e un elefant pe care ne prefacem că nu-l vedem, deși acesta ar putea printr-o simplă mișcare să răstoarne masa, să zdrobească vesela. Nici n-ar fi greu: o ureche mai ascuțită ne-ar ajuta să auzim ecourile bombelor rusești căzute peste orașele ucrainene.

Și chiar asta se întâmplă. Cineva, la un moment dat, aduce vorba despre facturile mari la energie pe care le-a găsit în căsuța poștală și începe să blameze guvernarea, să o acuze pe Maia Sandu că nu s-a dus la Putin să ceară gaz mai ieftin pentru Moldova. Imediat răsare altul sau alta care se oftică de refugiații ucraineni, că sunt prea mulți, că-s prea aroganți, că au condiții și indemnizații, că-s plini de bani luați de la gura copiilor moldoveni, de pe masa bătrânilor noștri din aziluri.

Le replici, le explici, încerci să le combați cu argumente aberațiile, le spui că războiul lui Putin a crescut prețurile peste tot în lume, evoci suferințele bunicilor noștri pe timpul stalinismului, faci o paralelă cu marele refugiu basarabean din iunie ’40, le vorbești de familiile despărțite de sârma ghimpată. Îi îndemni să se pună în pielea „băjeniților” de azi din Ucraina, care și-au lăsat în urmă agoniseala de-o viață. Și pe măsură ce vorbești, te aprinzi, ridici și tu tonul, pentru că nu mai suporți încăpățânarea în ignoranță, lipsa oricărui sentiment de compasiune. Unii dintre convivi se mai potolesc, își pleacă ochii, încearcă să schimbe subiectul, dar nu mai e același lucru. Te ridici de la masă cu un gust amar...

Complotul bandiților

Războiul hibrid al Rusiei în Republica Moldovae gândit tocmai pe genul acesta de dezinformare, producător de confuzii și dușmănii între frați, vecini, părinți, copii, rude. Pentru ca atunci când vor veni „eliberatorii” ruși să nu li se opună nimeni iar ei să „trateze” Moldova de credința românească și de „erezia” europenistă.

La un an scurs de la începutul războiului din Ucraina, sentimentul de insecuritate a revenit. Doar că, de data aceasta, zvonurile despre o posibilă lovitură de stat, orchestrată de Rusia, prin intermediul protestelor organizate și plătite de oligarhii fugari, îți provoacă mai degrabă furie decât teamă. Ar fi culmea, îți spui, să fim atât de nevolnici, atât de orbi, atât de lipsiți de caracter, încât să-i lăsăm pe bandiți să ne servească pe tavă lui Putin. Nu se va întâmpla, rezistența Ucrainei ne oferă prilejul să ne facem ordine la noi în casă, să curățim odată pentru totdeauna putregaiul sovietic, să arătăm că suntem și noi oameni pentru care niște soldați tineri, acolo, departe, în tranșeele din Donbas, țin piept hoardelor de „orci” zombificați... Slava Ucraini! Capul sus, Moldova!