Fugă, strămutare, reconciliere - un loc al rememorării

Războiul îi distruge toate planurile lui Stefan Ferger, pe atunci în vârstă de doar 14 ani. În loc de internat, strămutare forțată. Familia sa fuge din nordul Serbiei, pe atunci parte din fosta Iugoslavie, din calea Armatei Roșii. Stefan este "bărbatul cel mai în vârstă" din grupul de refugiați și trebuie să conducă el căruța tot drumul, până în Austria Superioară.

Este una dintre poveștile de viață expuse în Centrul pentru Refugiați, Strămutați Forțat și Reconciliere. Un loc care amintește de partea cea mai întunecată a istoriei germane și de urmările acesteia. Un loc aflat la doar 1,5 kilometri depărtare de cel mai cunoscut monument dedicat amintirii victimelor crimelor naziste - Memorialul Holocaustului. Centrul a fost deschis luni oficial de cancelara Angela Merkel. În mesajul ei video proiectat pe ecran la ceremonia de deschidere, șefa executivului de la Berlin a subliniat că fără teroarea Germaniei naziste nu s-ar fi ajuns la fuga și strămutarea a milioane de germani la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

"Să înțelegem ce înseamnă cu adevărat pierderea"

Gundula Bavendamm este cercetătoare și din 2016 directoare a centrului de documentare. Ea privește acest centru drept un loc de învățare și rememorare: "În centrul de documentare este vorba de fuga și strămutarea forțată a germanilor, dar și a multor altor persoane." O lecție de învățat este mai importantă decât toate, explică Bavendamm: "Să înțelegem ce înseamnă cu adevărat pierderea."

La etajul unu al expoziției, vizitatorii se pot documenta despre istoria migrației forțate, în Europa și în lumea întreagă, până la situațiile din zilele noastre: strămutarea forțată a oamenilor din Siria sau cea a etnicilor musulmani Rohingya  din Myanmar, stat majoritar budist.

La etajul al doilea este prezentat destinul celor aproximativ 14 milioane de germani strămutați forțat. Pentru a ajunge acolo, vizitatorii trebuie să treacă mai întâi pe lângă alte puncte de documentare - despre perioada nazistă, Holocaust și rolul jucat de Aliați. Se expun astfel cauzele și urmările evenimentelor istorice.

Cei strămutați forțat nu au fost de regulă bineveniți în vest

Al treilea domeniu al expoziției documentează sosirea și repartizarea refugiaților în zonele ocupate de forțele aliate în Germania de atunci.

Pe mai bine de 5000 de metri pătrați sunt expuse obiecte, înregistrări video din epocă, table informative. Centrul este găzduit de așa-numita Deutschlandhaus (Casa Germaniei). O clădire istorică, renovată cu investiții de 63 de milioane de euro.

Naziștii germani au copleșit Europa și lumea întreagă cu un război distrugător nemaiîntâlnit, care a provocat moartea a milioane și milioane de oameni. La încheierea războiului, pentru mulți germani, dar și pentru numeroși polonezi și unguri au început fuga și strămutările forțate.

Germanii din est au fost obligați să-și părăsească locuințele și să se îndrepte spre vest, în zona de ocupație a celor patru puteri câștigătoare. În zona controlată de sovietici, de exemplu, aproximativ un sfert din populația de după război era formată din refugiați. La început, ei nu au fost bineveniți. Erau vremuri marcate de lipsuri și de foamete, după distrugerile provocate de război. Mulți dintre cei relocați în Germania de Vest s-au grupat ulterior în asociații ale celor strămutați, grupuri de regulă foarte conservatoare. În primii ani ai Republicii Federale, refugiații și strămutații depășeau 20% din electorat. În RDG, cei strămutați erau numiți "repatriați" (Umsiedler). La început, au primit ajutoare de integrare. Din 1950, tema strămutării forțate a devenit aproape tabu în RDG.

Ceartă fără sfârșit cu privire la rememorarea corectă

Este o mică minune faptul că expoziția a putut fi în cele din urmă inaugurată. Nu mai puțin de 22 de ani au trecut de la ideea inițială la expoziția de acum. Motivul este faptul că tema strămutărilor forțate a declanșat mereu controverse politice. Un alt factor în acest proces a fost Erika Steinbach. Deputata CDU, membră timp îndelungat a Bundestagului, a fost din 1998 până în 2014 influenta președintă a Federației Persoanelor Strămutate (Bund der Vertriebenen), un for cu 1,3 milioane de membri ce reprezintă interesele refugiaților germani interni. Ea a avut ideea înființării acestui centru încă de la sfârșitul mileniului trecut. Pe tema locului, orientării și organizării proiectului s-a pornit o dispută de durată ce a provocat inclusiv conflicte diplomatice cu țările vecine Cehia și mai ales Polonia. Scepticismul vecinilor suna astfel: germanii s-ar putea prezenta astfel pe ei înșiși drept victime și ar putea încerca să evite asumarea răspunderii pentru crimele naziste.

Bundestagul a decis în 2008 crearea fundației iar Steinbach și-a pierdut din influență. Ea a plecat în 2017 din CDU și sprijină de atunci populiștii de dreapta de la AfD. Directoarea Gundula Bavendamm nu a invitat-o la deschiderea expoziției.

Sprijin politic

În consiliul fundației centrului de documentare se găsesc reprezentanți ai Guvernului, bisericilor, federației celor strămutați, dar și politicieni. De exemplu, deputatul CSU Stephan Mayer. Într-un răspuns la o interpelare a DW, el a arătat că acest centru este foarte apropiat de inima lui în calitate de "nepot al unor germani sudeți". În opinia sa, acest centru contribuie la "împăcarea germanilor cu ei înșiși". Strămutații forțat din Germania ar avea în sfârșit un loc unde se rememorează "destinele a milioane de oameni și unde se prelucrează capitolele finale ale celui de-al Doilea Război Mondial".

"Capitol dureros"

La conferința de presă, directoarea Gundula Bavendamm a fost întrebată de ce a durat totul atât de mult. Pentru "capitole dureroase" din istoria lor, a răspuns directoarea, "societățile au nevoie adesea de o anumită perioadă".

Expoziția este deschisă pentru public începând de miercuri, 23 iunie, iar intrarea este liberă.