Unde dragoste nu e, nimic nu e

La ședința de redacție a departamentului de știință, ne-am hotărât să alegem un subiect pozitiv la început de an. Dintr-o dată, m-am auzit spunând: Aș putea scrie despre iubire. Excelent, spun colegii. După câteva minute, am impresia că sunt o proastă. Cine scrie despre dragoste, trebuie să scrie și despre eșecul ei, despre iubiri neîmpărtășite, despărțiri și inimi frânte. Tocmai de aceea mi-a venit ideea să scriu despre acest subiect. 

Iubirea e universală, savanții nu au identificat încă nicio cultură care să nu o cunoască. Cu toate acestea, oamenii de știință au început să se ocupe de acest fenomen de abia în anii 80. De atunci, psihologii, neurologii și sociologii încearcă să răspundă la întrebarea ce este, de fapt, iubirea. Răspunsurile sunt cât se poate de diferite.   

Totul începe cu haosul hormonilor

Nu sună prea romantic: Iubirea e rezultatul unui cocktail străvechi format din neuropeptide și neurotransmițători, scrie cercetătorul indian Krishna Seshadri în cartea "The neuroendocrinology of love". Dragostea trece prin stadii diferite, în timpul cărora sunt activate regiuni diferite ale creierului, care ne inundă corpul cu hormoni.   

Totul începe când cineva devine, dintr-o dată, deosebit de important pentru noi. El e unic! Zâmbetul lui e minunat, iar felul cum vede lumea e ieșit din comun. Ea are umor și e deosebit de frumoasă. Îmi face bine să stau de vorbă cu ea. El e perfect! Ea e perfectă! Sună cunoscut, nu? Așa gândim când suntem îndrăgostiți.  

În acest stadiu ne fixăm asupra persoanei dorite și urmărim cu cel mai mare interes tot ce face aceasta. Îi exagerăm calitățile, îi ignorăm defectele sau le considerăm irelevante. Pentru cei din jur, devenim insuportabili.

Starea de îndrăgostire e stresantă! 

De fapt, nici nu putem să ne comportăm altfel în această perioadă. Am intrat în starea de urgență la nivel neurobiologic - ca în cazul stresului extrem, dar în sens pozitiv. Potrivit cercetătorului Krishna Seshadri, nivelul ridicat de cortizol la îndrăgostiți e important pentru crearea legăturii pe care aceștia și-o doresc atât de mult.

Când suntem îndrăgostiți, intensitatea sentimentelor e ca un drog. Nu-i de mirare, pentru că atât drogurile, cât și îndrăgostirea activează sistemul de recompense din creier. Ne temem mai puțin, suntem bine dispuși, stările de depresie dispar ca prin minune - dar nu ne putem baza pe puterea noastră de discernământ în această fază a iubirii.

De obicei, euforia la nivel emoțional e acompaniată de o dorință sexuală extrem de intensă, din moment ce intră în ring testosteronul și estrogenul, hormonul masculin și cel feminin.

Oxitocină împotriva delirului

Părerile psihologilor sunt împărțite când vine vorba de durata stării de îndrăgostire. Singurul lucru sigur e că se termină într-o bună zi. Pentru cei care nu aruncă prosopul, totul continuă într-un mod mai liniștit și tandru.  

Oxitocina, hormonul atașamentului, pune capăt delirului minunat, dar stresant. Legătura dintre cei doi îndrăgostiți poate să devină mai profundă în această fază. Cine are curajul, poate avea încredere în celălalt. Partenerii se sprijină reciproc, și în vremurile grele.

Dragostea învinge rațiunea  

David Buss, expert în psihologie evoluționistă, consideră că rolul cheie al iubirii e acela de a crea o legătură specială între doi oameni care aleg o viață împreună, cu obligații, copii și compromisuri.

Dacă doi oameni optează din motive raționale pentru viața de cuplu, există riscul să apară oricând altcineva mai frumos, mai puternic, mai bun. Dar iubirea ne ajută să nu fim abandonați de partener în astfel de momente.

"Dragostea învinge rațiunea", scrie Buss în cartea "The Evolution of Love in Humans". Iubirea e mai mult decât un ideal romantic - ea ocrotește familia, asigurându-i supraviețuirea. Fără iubire, ambii parteneri ar fi într-o permanentă stare de alertă, îngrijorați că un rival oarecare ar putea să distrugă, în orice moment, întreaga viață de familie.

Stilul de viață monogam, la care aderă majoritatea cuplurilor - cel puțin la nivel teoretic - îi oferă relației și familiei o stabilitate suplimentară. Toate resursele sunt investite în familie, pentru a asigura propria supraviețuire și pe cea a copiilor. Și relațiile sexuale bazate pe exclusivitate au un rol important în acest context. În timpul unui orgasm crește nivelul de oxitocină, hormonul prin care legătura dintre cei doi parteneri devine mai profundă. 

Fără iubire nu există viață

Și totuși... Multe relații eșuează și se termină cu o criză profundă: "Pierderea iubirii e una dintre cele mai dramatice experiențe prin care trece omul. Durerea psihică cauzată de sfârșitul unei relații e depășită doar de traume groaznice, cum ar fi moartea propriului copil", spune psihologul David Buss.

Poate că durerea profundă se explică prin faptul că despărțirea nu înseamnă întotdeauna că iubirea a dispărut. Dragostea învinge rațiunea, ea e ceea ce rămâne, dincolo de orice logică.

Psihologul David Buss subliniază că nu există viață fără iubire. Poate că acesta e motivul pentru care o luăm de la capăt, iar și iar, riscând să suferim din dragoste.