Unde s-a filmat "Spectre"?
În sfârșit îl putem vedea la cinema: noul Bond, ”Spectre”. Și ca întotdeauna, cu multă acțiune și locații de filmare spectaculoase. Din Mexic până în Maroc.
Acasă la Londra
Chiar dacă James Bond vânează răufăcători în întreaga lume, biroul "Military Intelligence, Section 6", pe scurt MI6 rămâne o constantă. Și în realitate, clădirea din cartierul Vauxhall este sediul serviciilor secrete britanice. Datorită arhitecturii sale speciale, londonezii o numesc ”Babilonul de pe Tamisa”.
Urmăriri la Obertilliach
Pe lângă Londra, s-a mai filmat și în localitatea austriacă Obertilliach. Sătucul liniștit cu o populație de 700 de locuitori a fost martorul unor scene dramatice de urmăriri. Nu prea întâlnești agenți secreți în viața reală din Obertilliach. În schimb, o grămadă de schiori, pentru că acolo, la 1.400 m înălțime e mai tot timpul zăpadă iarna.
Bond și munții
O altă scenă de urmăriri a fost filmată la Sölden, zonă de sporturi de iarnă din Tirol. Aici se află trei regiuni de schi, situate la 3.000 metri altitudine, cu 145 de km de pârtii. Pe lângă pârtii, setul ”Spectre” a cuprins și un ghețar cu tunelul situat la cea mai mare altitudine din Europa, la 3.048 km.
Momente liniștite la Altaussee
În film vom mai vedea și Altaussee, localitate aflată la 1,5 ore distanță de Salzburg. James Bond are parte aici de puțină liniște. La fel ca vizitatorii zonei în realitate, pentru că stațiunea montană este un adevărat paradis.
Culise istorice
Toate drumurile duc la Roma - chiar și cele ale lui James Bond. Filmările au fost realizate pe Tibru și în Piazza Navona. Dar orașul merită cu siguranță o vizită și atunci când James Bond nu e prin preajmă. Niciunde în lume nu găsești amprentele antichității, ale evului mediu și ale modernității atât de aproape unele de altele ca la Roma.
Filmări în Ciudad de Mexico
Nenumărate străzi, magazine și piața centrală, Zócalo, au fost închise pentru filmările la "Spectre". James Bond (Daniel Craig) îl urmărește aici pe adversarul său (Christoph Waltz) prin mulțime, în mijlocul unei festivități. Deseori, din cauza ratei mari a criminaității, uităm câtă cultură și artă se ascund în Ciudad de Mexico.
1001 nopți în Maroc
Misiunile lui Bond îl duc până în nordul Africii, în Maroc. S-a filmat în Tanger, orașul alb la malul mării, în Erfoud, aflat în mijlocul deșertului și în Oujda, la granița cu Algeria. Pe turiști îi așteaptă aici un lifestyle oriental pur.