Ungaria: Crimele la adresa romilor, date uitării

Éva Kóka fusese cândva o persoană veselă. Împreună cu soţul ei duceau o viaţă modestă, dar erau fericiţi. Pe atunci locuiau la Tiszalök, în estul Ungariei, într-o casă frumoasă cu grădină. Amândoi aveau de decenii locuri stabile de muncă, el la un concern farmaceutic, ea la o fabrică de cherestea. Atât în localitate cât şi la locul de muncă erau amândoi preţuiţi de vecini şi colegi. A venit însă ziua care le-a schimbat întreaga viaţă: 22 aprilie 2009.

În seara acelei zile, Jenö Kóka, în vârstă de 54 de ani, a ieşit din casă pentru a pleca la serviciu, fiind în tura de noapte. De 38 de ani lucra acolo. Dintr-o dată l-a lovit un glonte direct în inimă şi a murit pe loc. Ucigaşul îl aştepta, ascuns într-un tufiş din apropiere. "În seara asta s-a sfârşit şi viaţa mea", îşi aminteşte soţia, Éva Kóka. 

Bărbatul era deja a cincea victimă din seria atacurilor şi crimelor comise în 2008/2009 la adresa romilor în Ungaria. Extremişti de dreapta au ucis în total 6 oameni şi au rănit grav alţi 55. Şi asta numai pe motiv că erau romi.

Totul a început cu zece ani în urmă, la sfârşitul lunii iulie 2008, în ultima fază a guvernului socialist-liberal de la Budapesta, cu un atac înarmat lansat în satul Galgagyörk, situat la sud-est de capitala ţării. Atacul s-a soldat atunci fără victime, dar primele două crime nu au întârziat să se producă în noiembrie 2008. Ultima în august 2009. Atunci au fost prinşi şi făptaşii: patru extremişti de dreapta din estul Ungariei. Trei dintre ei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, iar un complice la 13 ani de detenţie.

E vorba de cele mai grave crime cu motivaţie rasistă care au avut loc în Ungaria după cel de-al Doilea Război Mondial. Între timp aceste crime abjecte au fost date uitării. Abia dacă mai există comemorări ale victimelor, iar de soarta supravieţuitorilor şi a familiilor celor ucişi nu se prea mai interesează nimeni.

Deşi, ca în cazul crimelor săvârşite de celula de extrema dreaptă NSU din Germania, şi statul are partea lui de vină. Un serviciu de informaţii nu a transmis mai departe datele de care dispunea, iar anchetatorii au ignorat multă vreme motivaţia extremistă a faptelor. Dacă nu ar fi fost aşa, ultimele două crime ar fi putut fi evitate. Jenö Kóka ar mai fi azi în viaţă.

După moartea soţului ei, Éva Kóka, astăzi în vârstă de 56 de ani, a avut o cădere psihică şi suferă azi nu doar de depresie, ci şi de o serie de alte boli fizice. N-a mai putut lucra şi s-a mutat la fiica ei într-o localitate apropiată, al cărei nume nu îl divulgă de teamă. Chiar şi la un deceniu de la îngrozitoarea crimă e convinsă că făptaşii prinşi mai aveau complici, care se află încă în libertate.

Deşi suferă de numeroase boli, în noiembrie 2017 medicii au considerat că este totuşi aptă de muncă şi aşa i-a fost sistată pensia de boală. Éva Kóka povesteşte că nu a avut putere să se împotrivească. De atunci nu mai are niciun venit şi până la pensie mai are de aşteptat patru ani. Problema e că nici fiica şi soţul acesteia, împreună cu cei şase copii ai lor, nu o duc deloc bine financiar. Toată familia are un venit de 300 de euro pe lună. Bărbatul lucrează în cadrul unui program comunal şi câştigă 150 de euro, la care se adaugă alocaţia pentru copii.

Din iniţiativa pastorului calvinist Zoltán Balog, din 2012 şi până în aprilie 2018, în plină guvernare Orbán, ministru pentru Resurse Umane, supravieţuitorii atacurilor criminale au primit o sumă unică de despăgubire între 4.000 şi 7.000 de euro. Alte ajutoare regulate n-au existat. Pentru prima dată, însă, Balog recunoaşte public că s-a comis o greşeală: "O soluţie pe termen lung ar fi fost mai bună, dar atunci nu mi-am putut impune punctul de vedere". Şansa de a se găsi o altă cale de despăgubire a persoanelor în cauză i se pre nerealistă.

Zoltán Balog este unul dintre puţinii responsabili politici care a tematizat în repetate rânduri aceste crime comise la adresa romilor. Acum, zece ani mai târziu, Balog deplânge faptul că responsabilii de la Budapesta au vrut să încheie cât de repede cu putinţă acest capitol.

Şi András B. Vágvölgyi, cineast şi scriitor, se numără printre puţinii din Ungaria care nu obosesc să amintească de aceste fapte teribile petrecute cu un deceniu în urmă. El a asistat la aproapte toate audierile din procesul intentat făptaşilor, care a durat doi ani şi jumătate şi s-a încheiat în august 2013, după care a publicat, în 2017, volumul "Frontul la răsărit". Actualul guvern naţionalist de la Budapesta ar vrea ca aceste crime rasiste să fie date uitării, atrage atenţia Vágvölgyi. Un exemplu recent în acest sens, spune el, ar fi atacurile contra romilor din Ucraina, care durează deja din 2016 şi care s-au soldat, în iunie curent, cu asasinarea lui Dávid Pap, rom de limbă maghiară. "Ori de câte ori e vorba de un reprezentant al minorităţii maghiare în străinătate, guvernul Orbán reacţionează promt", explică scriitorul, adăugând că fiind vorba de astă dată de un rom, executivul tace.

Éva Kóka nu mai are putere să lupte. Nu doar moartea soţului i-a distrus viaţa, ci şi sărăcia în care trăieşte. Singura speranţă care i-a mai rămas e ca într-o zi, poate chiar foarte curând, să fie din nou alături de el.