1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ungaria: Starea de urgență de după starea de urgență

17 iunie 2020

Viktor Orbán anulează starea de urgență, ceea ce înseamnă că rămâne fără dreptul de a guverna prin decrete. Însă criticii vorbesc despre o "iluzie optică", o nouă lege urmând să confere din nou premierului acest drept.

https://p.dw.com/p/3dvFb
Starea de urgență i-a oferit premierului maghiar Viktor Orban dreptul de a guverna prin decret
Starea de urgență i-a oferit premierului maghiar Viktor Orban dreptul de a guverna prin decretImagine: picture-alliance/AP Photos/MTI/T. Kovacs

Când premierul ungar Viktor Orban a activat starea de urgență din cauza crizei coronavirus pe termen nedeterminat, aceasta fiind aprobată și de Parlament, ecourile internaționale au fost devastatoare. Această situație deosebită i-a acordat lui Orbán dreptul de a guverna prin decret, adică să emită ordine guvernamentale ce nu necesită examinare parlamentară. S-a afirmat în context că Ungaria s-ar fi transformat într-o dictatură. 

Aproape două luni mai târziu, Orbán și membrii guvernului său transmit un mesaj surprinzător pentru toți criticii lor: în a doua jumătate a lunii iunie, starea de urgență nelimitată va fi ridicată. Prin urmare, a sugerat guvernul, normal ar fi ca toți cei care au atacat Ungaria cu acuzații politice nedrepte să-şi ceară scuze pentru campania lor de defăimare. Ungaria, membră UE, nu a devenit în niciun caz o dictatură, iar singurul lucru care a fost combătut a fost pandemia, ba chiar cu succes, ceea ce permite acum ridicarea situației de urgență. 

Viktor Orban
Viktor Orban Imagine: picture-alliance/dpa/Z. Szigetvary

Exact acest lucru a fost pus în practică de parlamentarii maghiar marți, când au votat anularea stării de urgență, guvernul urmând să anunțe data exactă la care aceasta expiră – probabil joi, la miezul nopții. Mulți observatori se așteptau ca Orbán să mențină situația de urgență cel puțin până în toamnă sau până la sfârșitul anului, pentru a putea guverna prin decret. Totuşi, premierul Ungariei le răspunde acestora invocând votul legislativului. "Toți cei care au avertizat cu voce tare, acasă și în străinătate, că în Ungaria se instalează dictatura, pot acum să-şi ceară scuze", a scris Orban marți pe pagina sa de Facebook.

O farsă

În realitate, însă, sfârșitul stării de urgență este o promisiune falsă. Concomitent cu încheierea puterilor speciale acordate anterior premierului, Parlamentul de la Budapesta a votat o lege nouă privind un așa-numit "pericol medical" - o situație de urgență cu o definiție, care nu numai că îi oferă din nou lui Orbán puterea de a guverna prin decret, ci de data aceasta chiar și cu și mai puține posibilități de control decât înainte.

În situația actuală de urgență pe termen nelimitat, Parlamentul de la Budapesta a trebuit să ia act de aceasta și să o adopte cel puțin o dată la sfârșitul lunii martie, abia după aceea Orbán primind puterea nelimitată de a guverna prin decret. Această lege nouă prevede că, la propunerea autorității medicale superioare din Ungaria, guvernul poate declara situația de urgență medicală fără nicio consultare prealabilă cu Parlamentul.

Activiștii pentru drepturi civile sunt alarmați

Situația de risc medical se aplică timp de șase luni, dar poate fi extinsă de către guvern, dacă este necesar. În acest interval, executivul poate emite decrete care se abat de la legile în vigoare și trebuie doar să raporteze comisiei de sănătate a Parlamentului.

Parlamentul Ungariei
Parlamentul UngarieiImagine: DW/G. Saudelli

Principalele organizații pentru drepturile civile din Ungaria au avertizat asupra proiectului de lege încă de la prezentarea lui. Ridicarea situației actuale de urgență nu este decât "o iluzie optică", se arată într-o declarație comună a Comitetului Helsinki din Ungaria (HB), Societatea pentru Drepturi și Libertăți (TASZ) și Amnesty International Ungaria. "Dacă proiectul va fi adoptat în forma sa actuală, guvernul va putea să conducă din nou la nesfârșit prin decret, de data aceasta chiar fără minime garanții constituționale". 

La fel ca legea anterioară privind starea de urgență, noul proiect de se referă în mod expres la combaterea epidemiei. De asemenea, guvernul trebuie să adopte măsuri care să respecte principiul proporționalității. Însă practicile din ultimele trei luni arată că executivul nu a ținut cont de niciunul dintre aceste aspecte.

De la sfârșitul lunii martie şi până pe 16 iunie, Viktor Orbán emisese peste 200 de decrete, la care se adaugă un număr similar de ordonanțe ale unor ministere, o culegere de dispoziții legale aproape imposibil de urmărit. Multe nu sunt folosite pentru a lupta împotriva epidemiei, ci pentru a îndeplini obiective politice sau economice complet diferite.

Control parlamentar sistat 

Oamenii de afaceri din anturajul lui Orbán au primit contracte guvernamentale profitabile. Accesul la informații pentru jurnaliști și protecția datelor au fost puternic restricționate. Administrațiile locale au fost private de impozite și alte surse de venit, afectând în primul rând orașele și comunitățile administrate de opoziție. Opoziția este vizată și de reducerea finanțării partidelor, deoarece campaniile finanțate din impozite sunt conduse în principal de guvernul lui Orbán și nu de partidul său Fidesz.

Máte Szabó, expert juridic al organizației neguvernamentale ungare Societatea pentru Drepturi și Libertăți (TASZ) a relatat DW un caz clar de abuz săvârșit în timpul situației de urgență anterioare. "Pe baza acestei legi, au fost emise numeroase decrete care nu ar fi putut fi adoptate într-o țară cu un mecanism sănătos de control constituțional", a spus Szabó.

Proiectul de lege privind noua stare de pericol medical agravează din nou, suplimentar, situația, subliniază Szabó. "Dacă legea va trece, nu mai este nevoie de vot parlamentar", a conchis el. 

Keno Verseck
Keno Verseck Redactor, autor și reporter la DW Programs for Europe.